Comisarul general al Gărzii de Mediu, Octavian Berceanu, este de părere că numărul victimelor poluării îl depășește pe cel al victimelor de COVID-19, la fel și daunele, însă, spune el, ”nimeni nu vorbește despre asta pentru că ne scade foarte mult productivitatea în muncă”.
Comisari ai Gărzii Naționale de Mediu, polițiști și jandarmi participă la o acțiune în județul Călărași, vizate fiind firme care depozitează și ard ilegal deșeuri, în principal provenite de la service-uri și de la dezmembrări auto. Șeful Gărzii Naționale de Mediu, Octavian Berceanu, a declarat că sunt cantități impresionante de deșeuri pe domeniul public și că urmează să fie controlate firmele care desfășoară aceste activități.
Având în vedere că a impus în continuare limitări funcționale privind organizarea evenimentelor cu public, Guvernul a pregătit o ordonanță de urgență prin care prevede acordarea unei indemnizații lunare brute de 2.253 lei, reprezentând 41,5% din câștigul salarial mediu brut pe țară, artiștilor care au avut încheiate contracte de drepturi de autor sau drepturi conexe și au beneficiat până acum de indemnizația de șomaj tehnic.
Comisarul șef al Gărzii Naționale de Mediu, Octavian Berceanu, arată că la Platforma Nitramonia, Făgăraș, în județul Brașov, sunt mii de tone de deșeuri depozitate într-o pseudostație de sortare. Berceanu a postat și două clipuri video în acest sens.
Președintele Braziliei, Jair Bolsonaro, a aprobat vineri o reducere cu 24% față de anul trecut a bugetului alocat mediului pe 2021, la numai o zi după ce s-a angajat să majoreze cheltuielile pentru a împiedica despăduririle, relatează Reuters, citată de Agerpres.
Educației îi vor fi alocate 4,4 miliarde euro, domeniul sănătății va fi finanțat cu 3,4 miliarde euro, în transporturi vor fi alocate 9,5 miliarde euro, mediul va avea asigurată o finanțare de 6,8 miliarde euro, iar autoritățile locale vor avea pentru proiecte de dezvoltare finanțări însumând 4 miliarde euro, conform Planului Național de Relansare și Reziliență, discutat în primă lectură de Guvern.
Fundația Eco Civica susține că în lacul IOR din Capitală au fost deversate dejecții, lucru confirmat de probele de apă. Garda de Mediu are un control în derulare. Reprezentanții Apele Române afirmă că, în urma analizelor preliminare făcute de laboratorul instituției, a reieșit că indicatorii de calitate a apelor fizico-chimici și biologici se situează în jurul valorilor normale.
Câțiva deputați PSD au inițiat, în noul Parlament, un proiect legislativ care prevede obligativitatea majorării treptate a salariului de bază minim brut pe țară, astfel încât să reprezinte, până la finele anului 2024, 60% din câștigul salarial mediu brut. Un proiect similar nu a putut întruni numărul de voturi necesar pentru a fi adoptat și și-a încetat astfel procedura legislativă anul trecut tot în Parlament, când PSD controla forul legislativ.
Constructorul auto VW Group a anunțat că donează 10 milioane de euro pentru a susține 12 proiecte europene de protecție a mediului, într-un acord cu Banca Europeană de Investiții. Acordul are la origine obligațiile asumate în scandalul motoarelor diesel.
Listată la BVB, compania Vrancart investește în 6 linii noi de business pe platforma sa industrială de la Adjud, urmând să integreze activități pe întreg lanțul de reciclare. Compania va primi un ajutor de stat de 8,3 milioane euro. Directorul general a declarat pentru Profit.ro că impactul asupra bilanțului va fi atenuat și în analiză este cofinanțarea printr-o majorare de capital pe bursă.
Listată la BVB, compania Vrancart investește în 6 linii noi de business pe platforma sa industrială de la Adjud, urmând să integreze activități pe întreg lanțul de reciclare. Compania va primi un ajutor de stat de 8,3 milioane euro. Directorul general a declarat pentru Profit.ro că impactul asupra bilanțului va fi atenuat și în analiză este cofinanțarea printr-o majorare de capital pe bursă.
Mediul de afaceri nu va avea de a face cu noi impozite, taxe sau contribuții obligatorii, acestea nu vor fi majorate și nu vor fi eliminate sau reduse facilități existente, promite coaliția de guvernământ în programul de guvernare. În plus, mediul de afaceri va beneficia de adresă electronică a firmei, depunerea tuturor declarațiilor fiscale online, înființare de firme integral online, fără cozi la ghișee, iar neclaritățile fiscale vor fi intrepretate în favoarea contribuabilului. Noii guvernanți promit și legea holdingurilor.
Directorul general al Porsche România, cel mai mare importator de automobile din România, a readus în discuție situația importurilor de automobile second-hand din alte țări, reamintind că ar fi importantă reintroducerea unei taxe de mediu.
Votul pentru alegerile parlamentare din acest an a trecut, iar partidele aflate pe primele poziții își caută acum parteneri cu care să preia guvernarea. În acest timp, mediul de afaceri așteaptă ca măcar jumătate din promisiunile lansate în campania electorală să fie și onorate de către viitorii guvernanți. Așteptările și solicitările antreprenorilor, într-o perioadă marcată și de o criză puternică generată de coronavirus, sunt transmise acum viitorului Guvern, prin intermediul Profit.ro.
Proiectul legislativ, inițiat de mai mulți deputați PSD, care prevede obligativitatea prin lege a majorării treptate a salariului de bază minim brut pe țară, astfel încât să reprezinte, până la finele anului 2024, 60% din câștigul salarial mediu brut, nu a putut întruni numărul de voturi necesar pentru a fi adoptat de Parlament, prin decizia finală a deputaților.
Președintele Franței, Emmanuel Macron, recunoaște, într-un interviu acordat portalului legrandcontinent.eu, că regimul său a făcut multe greșeli în ceea ce privește politicile de combatere a schimbărilor climatice, impunând rapid schimbări radicale, apreciate ca inacceptabile, în viețile multor oameni și prezintă ca exemplu în acest sens majorarea amplă din 2018 a taxei pe emisiile CO2 inclusă în prețurile la pompă ale carburanților auto, la care Guvernul de la Paris a renunțat ulterior, după protestele-maraton ale mișcării Vestelor Galbene.
Amenzi de peste 60 de milioane de lei au fost aplicate de către inspectorii de mediu, în primele nouă luni ale anului, în creștere cu 48,66% față de aceeași perioadă din 2019, când valoarea sancțiunilor se situa la 40,368 milioane de lei, conform raportului periodic al Gărzii Naționale de Mediu (GNM).
Cheltuielile pentru protecția mediului în România, în 2019, s-au ridicat la aproximativ 16 miliarde lei, reprezentând approximativ 1,5% din PIB, din care 42% au fost pentru gestionarea deșeurilor, urmate ca nivel de cheltuielile pentru protecția aerului și a climatului (aproximativ 20%) și de cheltuielile pentru gestionarea apelor reziduale (aproape 20%), conform datelor transmise luni de Institutul Național de Statistică (INS).
Comisia Europeană "invită" România să ia în considerare măsuri care să sprijine implementarea graduală a "taxării verzi"și caracterizează drept "neambițioasă" ținta națională de creștere a ponderii energiei din surse regenerabile în consumul de electricitate al României la 30,7% până în 2030, se arată în evaluarea Bruxelles-ului asupra Planului Național Integrat în Domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice (PNIESC) elaborat de Guvern.
Câștigul salarial mediu nominal brut a fost în luna august 5.337 lei, cu 131 lei (-2,4%) mai mic decât în luna iulie, în timp ce câștigul salarial mediu nominal net a fost 3.275 lei, în scădere față de luna precedentă cu 97 lei (-2,9%), potrivit datelor publicate vineri de Institutul Național de Statistică (INS).
Procesul de ștergere a datoriilor bugetare ale producătorului de energie pe bază de cărbune Complexul Energetic Hunedoara (CEH), aflat în insolvență, prin darea în plată a activelor energetice funcționale ale acestuia, nu a fost încă finalizat, deși Virgil Popescu, șeful Ministerului Economiei, care este acționarul unic al CEH, declara în august la Petroșani că acesta se va încheia în septembrie, prin divizarea companiei în două entități. Între timp, unul dintre creditorii Complexului a solicitat instanței de judecată intrarea în faliment a acestuia, iar statul român riscă să ajungă în fața Curții de Justiție a UE din cauza unei proceduri de infringement declanșate acum 2 ani și care vizează și două grupuri energetice ale CEH.
Președintele Administrației Fondului pentru Mediu (AFM), Andreea Kohalmi-Szabo, a fost revocată din funcție, potrivit unei decizii a prim-ministrului, publicată miercuri în Monitorul Oficial.
Prețurile benzinei din prima jumătate a anului 2020 au fost în medie mai mici decât anul trecut în 39 de țări europene, potrivit unui studiu ce a vizat 42 de țări de pe continent.
Un tribunal arbitral de pe lângă Camera Internațională de Comerț de la Paris a obligat luna aceasta statul român să plătească OMV Petrom peste 287 milioane plus dobânzi reprezentând costuri istorice suportate de companie cu lucrări de dezafectare de sonde și de refacere a mediului care, potrivit contractului de privatizare a celui mai mare producător de țiței și gaze din România, trebuie rambursate de către autoritățile de la București.
În urma unui control efectuat de Comisariatul Municipiului București al Gărzii Naționale de Mediu la Primăria Capitalei, s-a constatat că PMB nu deține un Registru al Spațiilor Verzi întocmit conform normelor, a anunțat sâmbătă într-un comunicat Ministerul Mediului.