Constructorul german de automobile Mercedes-Benz a luat fața celorlalți producători auto și a lansat în toată rețeaua din Germania sistemul de vânzări bazat pe modelul de tip agenție. Audi a semnat contractele și pregătește trecerea în 2024, iar BMW abia din 2026.
Constructorul german Mercedes-Benz, unul dintre cei mai mari producători de autobuze, va prezenta în premieră, la Barcelona, în cadrul salonului dedicat transportului public, o versiune fuel cell a autobuzului eCitaro, care are o autonomie dublă față de cel electric cu baterii.
Divizia de furgonete a Mercedes-Benz pregătește o nouă platformă pentru furgonetele sale electrice, care va reduce costurile fixe cu 20% până la jumătatea deceniului, compania intenționând ca modelele electrice să reprezinte 50% din vânzările de furgonete până în 2030, transmite Reuters.
Două persoane au murit joi într-un atac armat la o fabrică Mercedes-Benz din sud-vestul Germaniei, a anunțat compania, potrivit Reuters.
Șeful Mercedes-Benz, Ola Kallenius, a afirmat că marca pe care o conduce se va concentra pe propulsia electrică și va renunța la producția de mașini cu motoare pe cumbustie, nefiind preocupată de mașinile care să poată folosi combustibili de sinteză, cunoscuți și sub numele de e-fuels.
Adunarea Generală a Acționarilor Mercedes-Benz a votat o serie de hotărâri în cadrul celei mai recente întâlniri, printre subiecte numărându-se atât numirea unui nou membru în Consiliul de Supervizori, cât și propunerea pentru funcția de președinte, în locul lui Bernd Pischetsrieder.
Constructorul auto german Mercedes-Benz a decis să îi implice pe inginerii echipei sale de Formula 1 în procesul de concepere a unor vehicule electrice de masă mai eficiente, reducând cu un sfert perioada de dezvoltare și accelerând eforturile de a ține pasul cu liderul Tesla, transmite Reuters.
Întreruperea legăturilor economice cu China este nerealistă, a declarat directorul general al producătorului de mașini de lux Mercedes-Benz, Ola Kaellenius, pentru cotidianul Bild am Sonntag, și a spus că încercarea de a face acest lucru ar expune cea mai mare parte a industriei germane la un nivel de risc ridicat, transmite Reuters.
Daimler Truck, companie aparținând grupului de firme Mercedes-Benz, a anunțat că lansează o nouă marcă de camioane electrice, care va fi disponibilă la momentul lansării pe piața din SUA.
Mercedes-Benz a anunțat că registrul său de comenzi va sprijini vânzările mașinilor sale de lux în următoarele luni, într-o economie globală care ar urma să înregistreze o creștere lentă, în condițiile în care cererea în Europa va fi mai redusă decât în SUA și China, transmit Reuters și Bloomberg.
Mercedes își schimbă radical aspectul mașinilor sale, odată cu noua generație E Class, care vine cu faruri complet redesenate și elemente noi, chiar dacă proporțiile mașinii păstrează stilul mărcii.
Dealerul rusesc de autoturisme Avtodom a anunțat că a încheiat un acord cu Mercedes-Benz pentru a cumpăra afacerile producătorului auto german din Rusia, relatează TASS.
Fosta divizie de camioane a Mercedes-Benz, transformată în companie separată începând din 2021, moment în care a fost și listată pe bursă, a început anul 2023 în creștere, cu rezultate apreciate ca fiind „peste așteptări” de conducerea companiei.
Mercedes-Benz Group, divizia de autoturisme și LCV-uri, a anunțat primele date financiare pentru primul trimestru al acestui an, care arată un început bun de an pentru constructorul german, inclusiv o marjă de profit apropiată de cea de anul trecut, în pofida contextului nefavorabil.
Constructorul auto german Mercedes-Benz a anunțat că a convenit o opțiune de răscumpărare pentru activele sale rusești, în condițiile în care a primit aprobarea oficială pentru vânzarea acestor active, fiind mai aproape de ieșirea de pe piața din Rusia, transmite Reuters.
Constructorul german premium Mercedes-Benz a reușit să încheie trimestrul I al acestui an cu o creștere a vânzărilor, susținută în special de segmentul de top și de cel al mașinilor entry, precum și de electrice.
Fondul Suveran al Kuweitului, care este unul dintre cei mai importanți acționari ai Mercedes-Benz AG, a vândut un sfert din participația deținută la compania germană, reducându-și astfel ponderea în rândul acționarilor sub 5%, după aproape 40 de ani de când a investit în renumita companie germană.
Mercedes-Benz a lansat primul sistem de plată instalat direct în mașină, cu ajutorul căruia șoferul poate cumpăra diferite servicii digitale și poate chiar comanda echipamente opționale pentru mașină.
Un proces judecat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene pe tema dispozitivelor de manipulare a emisiilor ale automobilelor s-a încheiat cu o decizie istorică pentru Mercedes-Benz și pentru orice alt constructor de automobile, care va trebui să plătească despăgubiri celor care au cumpărat vehicule echipate cu astfel de dispozitive, în cazul în care aceste sunt dovedite că sunt ilegale.
Mercedes va investi miliarde de dolari pentru a-și moderniza fabricile din China, Germania și Ungaria în următorii ani, în timp ce producătorul auto german se pregătește să treacă la vehicule electrice și să reducă emisiile poluante, a informat revista Automobilwoche, citată de Reuters.
Divizia de camioane a Mercedes-Benz angajează personal pentru perioada prelungită de vacanță, în special studenți și tineri care vor să câștige bani în plus.
Divizia de camioane și autobuze a Daimler, separată de Mercedes-Benz și listată pe bursă la sfârșitul lui 2021, a încheiat cu rezultate excelente, peste așteptările pieței, anul 2022.
Mercedes-Benz a început construirea unei fabrici de reciclare a bateriilor în Kuppenheim, sudul Germaniei, care va avea o capacitate anuală de 2500 de tone și va contribui la producerea a peste 50.000 de module de baterii pentru vehiculele electrice noi Mercedes-Benz, transmite Reuters.
Investigațiile privind instalarea de dispozitive care manipulează testele de emisii pentru Mercedes-Benz generează noi efecte în Europa: mai multe modele vor fi rechemate în service pentru remedierea acestei probleme, chiar dacă soluția nu este cunoscută.
Mercedes-Benz a făcut echipă cu Google în domeniul navigației și va oferi performanțe super-asemănătoare unui computer” în fiecare mașină cu senzori de conducere automată, în încercarea de a concura cu Tesla și cu noii veniți chinezi, transmite Reuters