Mihnea Vasiliu (57 de ani), fostul director general al Ringier România, a decedat după ce i s-a făcut rău în holul unui hotel din București.
Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a decis încetarea procesului față de Mihnea Costoiu, fost ministrul al Educației, pentru că a intervenit prescripția în dosarul privind Baza “Cutezătorii”. Magistrații au mai hotărât confiscarea sumei de 267.000 de euro, decizia fiind definitivă.
Mihnea Năstase, fiul fostului premier Adrian Năstase, testează terenul pentru a construi un „minihotel” în Poiana Brașov.
Fostul ministru Mihnea Costoiu, rector al Universității Politehnica București, a fost condamnat de Înalta Curte de Casație și Justiție la trei ani de închisoare cu suspendare și muncă în folosul comunității, pentru abuz în serviciu.
Digitalizarea aduce multe beneficii pentru o companie, de la reducerea costurilor și până la creșterea productivității, dar nu garantează neapărat că aceasta va avea și succes pe piața în care activează. Sunt necesare și alte elemente.
eMAG, cel mai mare retailer online din România, s-a dus în Germania pentru a-și prezenta strategia de expansiune și a încerca să recruteze în portofoliu cât mai mulți retaileri germani, avansându-le și prețuri atractive de transport, relevă date analizate de Profit.ro.
Cu 8 listări de acțiuni și obligațiuni în primul trimestru, maximele din 2007 depășite pentru indicele BET, titluri de stat absorbite de piață în proporții gargantuane și explozii de preț pe piața AeRO, bursa românească traversează o etapă fastă care îi uimește pe brokeri și administratorii de active financiare.
IAA România și IQOS ni-i aduc live pe Mihnea Gheorghiu – Global Executive Creative Director @Publicis Italy, unul dintre cei mai creativi directori la nivel global și pe Dragoș Bucurenci, Director Communications @Philip Morris România, în webinar-ul cu tema “Love Risk”.
În parteneriat cu ASF, cu mediul academic, dar și cu comunitatea de business, Institutul de Studii Financiare derulează programe țintite pe diverse categorii de populație cu scopul de a crește gradul de cunoaștere pentru accesarea în cele mai bune condiții a serviciilor financiare.
First Bank a angajat-o pe Andreea Mihnea (Ernst & Young România, UiPath) în funcția de director de resurse umane.
Edy Chereji, fondator Untold și Neversea, și Tatian Diaconu, CEO Ceetrus România, vor fi prezenți astăzi la Profit TV.
Sergiu Manea, CEO al BCR, și Teodor Blidăruș, fondator și CEO FintechOS, sunt invitați speciali ai emisiunii Profit Live de astăzi.
Cristian Sălceanu, Country Manager Bolt, și Bibiana Stanciulov, fondator Sonimpex Topoloveni, vor fi prezenți astăzi la Profit TV.
Măsurile impuse de declanșarea crizei medicale provocată de COVID-19 vor împinge companiile în direcția digitalizării. Numărul în creștere al angajaților care își desfășoară munca de acasă, care a generat intensificarea traficului în rețelele de telecomunicații fixe și mobile și a cererii de conectivitate, va aduce însă și cerere pe zona de securitate cibernetică. Iar operatorii telecom sunt pregătiți, a anunțat, la Profit TV, Mihnea Rădulescu, business director Vodafone România, fost director general al UPC România. Senzori care ajută companiile să înțeleagă pe unde se plimbă clienții în magazin, ce rafturi și produse accesează, cât timp stau la casele de marcat.
Mihnea Rădulescu, business manager Vodafone Romania, și Ciprian Păltineanu, principal investor IHC, vor participa astăzi la Profit Live
La inițiativa PSD, Legea educației naționale a fost amendată luni de Parlament astfel încât numărul mandatelor succesive pe care le poate avea un rector de universitate să nu mai fie limitat la două. Prin urmare, dacă modificarea va intra în vigoare în această formă, un rector va putea avea oricâte mandate succesive.
Cei care vor să-și plaseze economiile la bursă pot naviga câștigători peste ciclurile acesteia, în cazul în care cumpără acțiuni periodic din veniturile lor, spun deopotrivă brokeri și manageri de fonduri. Dimpotrivă, încercarea de a prinde extremele trendurilor pot scoate din piață investitorii chiar în momentele cele mai bune ale bursei, lipsindu-i de randamentele superioare ale acesteia. Investițiile regulate, diversificate, disciplinate și pe termen lung pot asigura adunarea unor sume consistente în portofolii. Strategia pasivă are, însă, și ajustări care merită făcute. Există însă și o altă cheie a succesului.
Morgan Stanley Real Estate Investing, divizia de investiții imobiliare a grupului Morgan Stanley, cu active sub administrare în valoare de circa 40 de miliarde de lire sterline, va continua să semneze noi achiziții, în special în sectorul birourilor, după ce a finalizat achiziția America House din Piața Victoriei, spune Mihnea Șerbănescu, directorul general al Cushman & Wakefield Echinox, într-un interviu acordat Profit.ro.
Pentru a face bani la bursă, nu trebuie să fii neapărat un specialist. Cu orizont de timp de peste 10 ani, disciplină și investiții constante, oricine poate beneficia de randamentele superioare ale pieței de acțiuni. Cine investea începând de acum 20 de ani doar câte 100 de lei pe care să-i pună în acțiunile lichide românești, acum ar fi avut aproape 150.000 de lei. Investind constant și rezistând tentației de a vinde pe panică în șocuri precum cel din decembrie, oricine poate câștiga bani buni pe termen lung.
Fostul ambasador Mihnea Constantinescu a încetat din viață în această noapte, la vârsta de 57 de ani.
Apetitul pentru investițiile bursiere este limitat. Nu numai că numărul investitorilor indiviuali activi la BVB este redus la numai câteva mii de conturi, însă cei care dispun de economii sunt reticenți și la plasamentele indirecte prin intermediul profesioniștilor din industria de administrare a activelor financiare. „Încă este greu să convingi un investitor să intre într-un fond de acțiuni”, spune reprezentantul unei astfel de companii.
În măsura în care investitorii își stăpânesc emoțiile, etapele de vânzări agresive și declin al pieței pot fi folosite pentru cumpărarea de acțiuni ieftine, spun profesioniști din industria fondurilor de investiții. „Ce oportunitate mai bună de investiții decât dacă se întâmplă ceva cu fondurile de pensii?!”, afirmă unul dintre ei.
Dacă tolerează volatilitatea, investitorii pe piețele de acțiuni pot obține pe termen lung randamente superioare celor din depozitele bancare, spun reprezentanții Bursei de Valori București, care indică și importanța câștigurilor din dividende. Un studiu PwC menționează că un randament anualizat de 11,2% este diferența între performanța indicelui BET și randamentul titlurilor de stat.
Ambasadorul Mihnea Constantinescu, coordonator cu însărcinări speciale pentru securitate energetică în Ministerul Afacerilor Externe, afirmă că nu este în regulă ca o comisie parlamentară să se considere mai competentă în legiferarea sectorului gazelor naturale decât ministerele de resort și apreciază că acest lucru denotă o problemă instituțională, procesul decizional în domeniu necesitând modificări și îmbunătățiri.
România se confruntă cu o mare criză de ingineri, iar după 1990 peste 300.000 au plecat în străinătate, existând chiar promoții întregi de absolvenți care au plecat, a declarat, joi, rectorul Universității Politehnica București, Mihnea Costoiu.