Distribuitorul elen de îmbrăcăminte și cosmetice Fais Group, deținătorul francizei principale pentru brandul de cosmetice KIKO Milano în mai multe state, confirmă că pregătește intrarea în România, operațiune anunțată anterior de Profit.ro.
Oana Petrescu, înlocuită din poziția de CEO al operatorului aerian românesc low-cost Blue Air, la începutul acestui an, și-a depus mandatul și din poziția de președinte al Consiliului de Administrație al companiei.
Compania de cercetare Codacons a comparat prețurile și tarifele unui coș de bunuri și serviciile din principalele orașe italiene pentru a înțelege care sunt cheltuielile medii ale italienilor în funcție de zona de reședință, transmite agenția italiană de presă ANSA, citată de Rador.
Oana Petrescu va fi înlocuită din poziția de CEO al operatorului aerian românesc low-cost Blue Air, postul urmând să fie preluat de Steven Greenway, cu experiență din activități anterioare la Swoop, WestJet, Scoot, SkyEurope, Virgin Blue, Virgin Atlantic, Qantas.
Miliardarul Dan Petrescu, în vârstă de 68 de ani, soția acestuia și fiul lor Dan Ștefan Petrescu, de 30 de ani, se numără printre victimele accidentului aviatic de duminică din apropiere de Milano, soldat cu opt decese, informează Corriere della Sera.
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a precizat, duminică, faptul că printre persoanele decedate în accidentul aviatic de la periferia orașului Milano se află doi cetățeni români, cu dublă cetățenie, conform informațiilor primite până în prezent. Oficiul consular nu a primit, până la acest moment, solicitări de asistență consulară cu privire la acest incident.
Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit într-o clădire goală la marginea Milanului, în nordul Italiei, transmite Reuters.
Operatorul aerian Blue Air a mărit frecvența zborurilor pe ruta București - Milano Linate la două ori pe zi și a introdus recent servicii zilnice de la Milano la Barcelona, Paris Charles de Gaulle, Praga, Lamezia și Catania.
Antrenorul Cosmin Olăroiu a fost jefuit,, pe stradă, la Milano. El se plimba alături de soție și hoțul i-a furat un ceas de lux.
Prin transferul de la Inter Milano la Chelsea, efectuat în schimbul a 115 milioane de euro, atacantul belgian Romelu Lukaku a devenit jucătorul pentru care s-au plătit cei mai mulți bani în istoria fotbalului, informează lesoir.be.
Producătorul de pneuri Pirelli nu va mai fi sponsor principal al clubului italian Internazionale Milano, cu care a colaborat peste 25 de ani, informează lequipe.fr.
Distribuitorul elen de îmbrăcăminte și cosmetice Fais Group, deținătorul francizei principale pentru brandul de cosmetice KIKO Milano în Grecia, Cipru, România și Bulgaria, a deschis al treilea magazin din Grecia sub acest brand și pregătește extinderea pe celelalte trei piețe, vizând o rețea de 40 de magazine.
Wizz Air a anunțat astăzi un preț de 9,99 euro pentru 100.000 de bilete pentru zborurile cu destinația sau plecare din Milano.
Compania Tarom introduce zboruri din București spre Roma, Milano și retur, în data de 26 mai 2020, dar acestea vor fi operate în condiții speciale instituite de starea de alertă prin HG 394/18 mai 2020, a anunțat, sâmbătă, operatorul aerian pe pagina sa de Facebook.
În contextul măsurilor luate în Italia din 9 martie, de izolare la domiciliu din cauza pandemiei de coronavirus, Cinemateca din Milano a ales să ofere gratuit publicului, în format streaming, mai mult de 500 de filme, informează Le Figaro.
Alitalia va suspenda începând de luni cursele naționale și internaționale către și dinspre aeroportul Malpensa din Milano, după ce guvernul italian a decis plasarea în carantină a unor zone mari din nordul Italiei, pentru a ține sub control epidemia de coronavirus, relatează Reuters, preluată de News.ro.
Două persoane au murit, iar alte aproximativ 30 au fost rănite joi, în apropiere de Lodi, nu departe de Milano, unde a deraiat un tren de mare viteză (TGV) care asigura o legătură între Milano și Salermo (sud), scrie presa italiană citând salvatori, relatează AFP.
Trotinetele electrice vor putea circula din nou pe străzile din Milano începând de luni, după ce acest oraș din nordul Italiei a adoptat o serie de restricții impuse de administrația centrală, informează DPA.
Constructorul italian de iahturi de lux Ferretti se va lista pe bursa din Milano, operațiune în urma căreia estimează o evaluare de până la 1,08 miliarde de euro.
Zborurile internaționale preferate de români în această vară au fost către țări precum Marea Britanie, cu peste 22,6 % din numărul total de bilete de avion achiziționate, aceasta fiind urmată de Italia (20%), Germania (13%) și Spania (9%), arată datele agenției online de turism eSky România.
Producătorul italian de băuturi Davide Campari-Milano a ajuns la un acord preliminar pentru vânzarea vilei istorice “Villa les Cedres” de pe Costa de Azur, proprietate pentru care caută cumpărător încă de la preluarea acesteia în 2016, odată cu achiziția rivalului francez Grand Marnier.
Fondul de investiții LionRock Capital, din Hong Kong, a achiziționat 31,05% din acțiunile clubului Internazionale Milano, a anunțat, vineri, clubul din Serie A.
Operatorul aerian de stat Tarom introduce, din martie 2019, două noi curse directe, Oradea - Milano și Oradea -Barcelona.
Acțiunile italiene continuă să scadă și astăzi, după declinul abrupt de săptămâna trecută, în contextul în care turbulențele politice îndreaptă țara spre noi alegeri.
Operatorul aerian italian Ernest Airlines introduce, din vară, zboruri care vor lega nordul Italiei de Iași și București. Compania din Milano și-a activitatea în 2017 și este prezentă deocamdată doar în trei țări: Italia, Albania și Ucraina.