După ce a demarat o licitație pentru a contracta consultanți privați care să îl sprijine în gestionarea fondurilor nerambursabile de peste 15 miliarde de euro pe care România le are la dispoziție din partea Uniunii Europene pentru finanțarea de investiții în energie, prin așa-numitul Fond de Modernizare, bani care trebuie absorbiți până în 2030, Ministerul Energiei vrea să coopteze și evaluatori de proiecte din alte instituții.
Războiul Israelului cu mișcarea islamistă palestiniană în Fâșia Gaza ar putea costa 200 de miliarde de șekeli (51 miliarde de dolari), a estimat duminică publicația financiară Calcalist, citând cifre preliminare ale Ministerului de Finanțe, relatează Reuters.
Ministrul Mediului, Tánczos Barna, anunță că vineri va porni programul Casa Verde Fotovoltaice, unul dintre cele mai așteptate programe și care are un buget de peste 1,7 miliarde de lei
Guvernul va aloca pentru programul Casa Verde Fotovoltaice din acest an un buget de 2 miliarde lei, care va asigura finanțarea acestor sisteme în cazul persoanelor fizice și entităților care prestează serivicii de asistență socială, în ciuda faptului că anterior premierul Ciucă și ministrul Mediului, Tanczos Barna, anunțaseră un buget de 3 miliarde lei alocat programului în acest an. Ca urmare, și numărul beneficiarilor nu va mai fi de 150.000, așa cum anunțaseră guvernanții, ci de 80.000.
Creșterea nominală a PIB-ului României a fost în 2022 de 49 miliarde euro față de anul anterior, ajungându-se la echivalent a 1.427 miliarde lei, peste prognoza oficială, de 1.396 miliarde lei, a anunțat premierul Ciucă. Creșterea PIB-ului este astfel de 4,9% față de 4,6% cât fusese estimat, a mai arătat prim-ministrul, care în acest context a afirmat că astfel ”s-a reușit o performanță guvernamentală”.
Bugetul alocat Programului național de reabilitare și/sau înființare a infrastructurii principale de irigații și infrastructurii de desecare și drenaj ar urma să fie majorat de la 1,5 miliarde euro, în prezent, la 3,5 miliarde euro, în scopul acoperirii difențelor de cost apărute în ultimii 6 ani și al majorării suprafețelor acoperite de infrastructură de irigații la 2,5 milioane hectare, conform unui proiect legislativ adoptat de Senat.
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, a declarat că în urma creșterii PIB din ultimii ani, România va pierde circa 2 miliarde de euro din capitolul grant-uri prevăzut în Planul Național de Redresare și Reziliență al României (PNRR). Sumele bugetate în PNRR pentru grant-uri sunt de 13,6 miliarde euro, iar acum coailiția de guvernare va trebui să caute alte soluții de finanțare pentru cele 2 miliarde de euro.
Firmele din domeniul criptomonedelor din Emiratele Arabe Unite (EAU) sunt asaltate de cereri pentru lichidarea unor dețineri de monede virtuale de ordinul miliardelor de dolari din partea rușilor, care caută un refugiu sigur pentru averea lor, au declarat directori de companii și surse financiare.
Suma totală, solicitată din bugetul de stat și centralizată de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, pentru finanțările prin Programul național de investiții ”Anghel Saligny” ajunsese la 137,59 miliarde lei, în condițiile în care Guvernul Cîțu a aprobat pentru program o finanțare de 50 miliarde lei.
Senatul a adoptat luni Programul național de investiții ”Anghel Saligny”, cu finanțare de 50 miliarde lei pentru proiecte ale autorităților locale, fără ca în comisii sau în plen să fi fost adoptate amendamentele propuse de senatorii USR.
Ședința coaliției de guvernare de vineri seara a fost una extrem de tensionată, niciuna dintre tabere nedorind să facă niciun fel de concesie, deși au fost mai multe apeluri la calm din partea unor membri PNL, UDMR și a liderului minorităților, Varujan Pambuccian, au declarat pentru News.ro surse participante la discuție. Atât premierul Florin Cîțu, cât și liderii USR PLUS, nu au manifestat niciun fel de deschidere pentru a se ajunge la o înțelegere.
Moțiunea de cenzură depusă de USR PLUS pentru dărâmarea Guvernului include 3 pagini și face referire inclusiv la problemele cu justiția avută de acesta în urmă cu 20 de ani în SUA.
USR PLUS a depus la Parlament moțiunea de cenzură împotriva Guvernului, pentru a provoca înlocuirea lui Florin Cîțu din postul de prim-ministru, miniștrii formațiunii urmând să demisioneze, a anunțat liderul USR, Dan Barna.
Guvernul Cîțu a adoptat, vineri, fără participarea miniștrilor USR PLUS, ordonanța de urgență care instituie Programul național de investiții ”Anghel Saligny”, cu finanțare de 50 miliarde lei pentru proiecte ale autorităților locale. Criteriile solicitate de USR PLUS pentru acest program nu au fost incluse în prevederile proiectului de ordonanță avizat intrat în ședința de Guvern, deși după adoptare premierul Cîțu a susținut că ”o parte” din ele se regăsesc în ordonanță.
USR PLUS anunță că își retrage sprijinul politic pentru premierul Cîțu, "care a aruncat țara în criză politică". "USR PLUS nu a girat și nu va gira niciodată jaful din bani publici, în nicio formulă de guvernare", afirmă reprezentanții formațiunii, care adaugă că vor susține o moțiune de cenzură împotriva lui Florin Cîțu.
Liderii USR PLUS, reuniți la această oră în ședința Biroului Național (BN), discută despre modul cum vor ieși la guvernare, au declarat surse participante la ședință pentru News.ro.
Programul național de investiții ”Anghel Saligny”, cu un buget de 50 de miliarde de lei, se va desfășura în perioada 2021-2028 și va finanța proiecte ale comunităților locale vizând alimentări cu apă și stații de tratare a apei. sisteme de canalizare și stații de epurare a apelor uzate, drumuri județene, locale și comunal, poduri, podețe și sisteme de distribuție a gazelor naturale și a racordului la sistemul de transport al gazelor naturale, conform ordonanței de înființare a programului redactate de Guvern.
Programul național de investiții ”Anghel Saligny”, cu un buget de 50 de miliarde de lei, se va desfășura în perioada 2021-2028 și va finanța proiecte ale comunităților locale vizând alimentări cu apă și stații de tratare a apei. sisteme de canalizare și stații de epurare a apelor uzate, drumuri județene, locale și comunal, poduri, podețe și sisteme de distribuție a gazelor naturale și a racordului la sistemul de transport al gazelor naturale, conform ordonanței de înființare a programului redactate de Guvern.
Guvernul va lansa programul național de investiții ”Anghel Saligny” pentru comunitățile locale, cu un buget de 50 de miliarde de lei și desfălurat pe o perioadă de cel puțin 6 ani. Lansarea programului a fost convenită de liderii coaliției de guvernământ.
Lista miliardarilor cu averi de peste 100 miliarde de dolari a crescut la 8 persoane, pe fondul avansului acțiunilor companiilor americane de tehnologie.
Comisia Europeană a aprobat solicitarea Guvernului de majorare, de la 15 miliarde lei la 20 miliarde lei, a plafonului de garantare a creditelor acordate firmelor în Programul IMM Invest.
În măsura în care va exista cerere din partea firmelor și disponibilitate de finanțare din partea băncilor, plafonul de garantare pentru IMM Invest ar putea depăși 20 miliarde lei, a declarat premierul Orban.
Acțiunile europene s-au depreciat în debutul săptămânii, pe fondul creșterii numărului de infecții cu Covid-19 în economiile care au început să relaxeze restricțiile, evoluție ce alimentează îngrijorările investitorilor privind reintroducerea unor măsuri mai stricte de prevenție.
Comisia Europeană a propus joi un pachet de sprijin în valoare de 100 de miliarde euro, denumit SURE, pentru a ajuta angajații să își păstreze veniturile în cazul reducerii orelor de lucru și a evita concedierile Comisia propune, de asemenea, redirecționarea tuturor fondurilor structurale disponibile către răspunsul la coronavirus.
Președintele american Donald Trump i-ar fi cerut fostului secretar al Apărării James Mattis să excludă Amazon din contractul de 10 miliarde de dolari pentru furnizarea de servicii cloud Pentagonului, potrivit unei cărți referitoare la mandatul lui Mattis care urmează să fie publicată.