Exploatarea minereurilor neferoase, precum cuprul, argintul și aurul și activitățile de prelucrare a acestora vor face obiectul unei scheme de ajutor de stat, proiectele urmând să aibă un buget consistent, de peste 10 milioane de euro, a declarat vineri, la Oradea, ministrul Finanțelor, Marcel Boloș.
Singura exploatare funcțională de uraniu din România, cea de la Crucea-Botușana din județul Suceava, unde explorările au debutat în 1965, a fost închisă în urmă cu 2 ani, din cauza epuizării zăcământului.
Grupul minier suedez public LKAB anunță că a descoperit, în regiunea Kiruna, în Marele Nord suedez, ”cel mai mare zăcământ cunoscut” de pământuri rare din Europa, estimat la peste un milion de tone de metale, relatează AFP.
Compania canadiană Leading Edge Materials, specializată în exploatarea mineralelor și metalelor rare și care deține în Suedia una dintre cele mai mari mine de grafit din lume, intrată pe piața românească în 2018, cum a anunțat atunci Profit.ro, a primit de la Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM) avizul pentru primul an de explorare a unui zăcământ de minereu polimetalic și molibden în județul Bihor.
Compania canadiană Leading Edge Materials, specializată în exploatarea mineralelor și metalelor rare și care deține în Suedia una dintre cele mai mari mine de grafit din lume, intrată pe piața românească în 2018, cum a anunțat atunci Profit.ro, a primit licența de explorare de la Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM) pentru un zăcământ de minereu polimetalic și molibden în județul Bihor.
Curtea de Apel București a respins solicitarea Global Centurions SRL de anulare a licitației pentru licența de explorare a perimetrului Bihor Sud, cu termen de recurs în 15 zile. Global Centurions, competitorul canadienilor de la Leading Edge Materials (LEM) la licitația organizată de Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM) în toamna anului 2019, a solicitat, înainte de declararea unui câștigător, anularea procedurii de atribuire a licenței pentru perimetrul cu presupuse resurse de litiu și cobalt, "metale rare" folosite la fabricarea bateriilor de tip litiu-ion.
BMW Group a anunțat semnarea unui contract cu compania minieră Managem Group, din Maroc, pentru furnizarea de cobalt. Substanța este necesară celulelor de baterii pentru vehicule electrice.
Nuclearelectrica (SNN), operatorul de stat al centralei nucleare Cernavodă, a reluat planul de preluare a unei părți din uzina Feldioara a Companiei Naționale a Uraniului (CNU), respectiv a liniei de procesare a octoxidului de uraniu, despre care Profit.ro a relatat încă din vara lui 2018, însă demersurile sale s-ar putea lovi de o lege intrată în vigoare anul trecut, care acordă CNU monopol legal "explicit" pe această activitate.
Compania canadiană Leading Edge Materials, specializată în exploatarea mineralelor și metalelor rare și care deține în Suedia una dintre cele mai mari mine de grafit din lume, a intrat pe piața românească, finalizând operațiunile pentru preluarea a 51% din capitalul firmei locale LEM Resources SRL. Tranzacția a fost anunțată de Profit.ro în primăvara acestui an ca fiind pregătită, la acel moment depinzând, printre altele, de aprobarea Bursei din Toronto, unde este listată compania canadiană.
Compania canadiană Leading Edge Materials, specializată în exploatarea mineralelor și metalelor rare și care deține în Suedia una dintre cele mai mari mine de grafit din lume, a convenit intrarea pe piața românească prin preluarea a 51% din capitalul firmei locale LEM Resources SRL.
Britanicii de la Vast Resources estimează că extinderea activității în perimetrul de la Cârlibaba, adiacent minei de la Mănăila (Suceava), va duce la dublarea producției și, în acest context, compania are în plan să angajeze circa 70 de persoane în zonă, a declarat pentru Profit.ro Andrew Prelea, director executiv și președinte al Vast Resources România.
Producția minei polimetalice de la Mănăila, județul Suceava, a crescut cu 54% în al doilea trimestru al acestui an față de trimestrul anterior, de la 18.262 tone la 28.082 de tone de minereu, potrivit administratorului minei, compania britanică Vast Resources.
Guvernul are în vedere construirea unui combinat metalurgic la Cupru Min SA Abrud, unde să fie prelucrate resursele de cupru ale României pentru realizarea de produse cu valoare adăugată, în condițiile în care, în prezent, compania produce doar minereu brut, a declarat, pentru Digi24, ministrul Economiei, Mihai Tudose.
Compania a solicitat Guvernului, în 2015 și 2016, cofinanțarea prin fonduri europene a investiției și spune că a luat în calcul și înscrierea proiectului pentru obținerea de finanțare prin Planul Juncker, "dar condițiile de finanțare sunt pentru noi prohibitive". Cupru Min nu a reușit să obțină nici credite de la bănci, din cauza specificului minier al activității și a "mărimii capitalului social".
Prețul minereului de fier a crescut vineri la cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani, susținute de date din China care au arătat că importurile acestui minereu au avansat în ianuarie cu aproape 12%.
Acțiunile europene au închis în scădere luni, după un avans de peste 3% săptămâna trecută, evoluția fiind influențată și de datele slabe privind sectorul manufacturier din Germania, transmite MarketWatch.
Deși CNU are în vedere deschiderea de noi perimetre de extracție de uraniu în zona Carpaților Orientali, Guvernul va face o analiză economică pentru a decide dacă se vor deschide aceste perimetre sau se va aduce minereu de uraniu din import pentru necesarul centralei nucleare de la Cernavodă.
Directorul general al FMI Christine Lagarde spune că reducerea consumului de materii prime de către China va prelungi etapa prețurilor scăzute în piețele de mărfuri, cu impact asupra țărilor exportatoare.