Președintele Klaus Iohannis va efectua săptămâna viitoare o vizită oficială în Coreea de Sud, iar în cadrul acesteia se va deplasa la un complex de producție al companiei locale Doosan Enerbility, esențială pentru proiectul centralei nucleare cu reactoare modulare mici (SMR) de la Doicești, a anunțat Administrația Prezidențială.
Din același motiv, nu a fost aprobată nici semnarea mai multor contracte esențiale pentru dezvoltarea proiectului de la Doicești, printre care cel de licență tehnologică cu NuScale, precum și asocierea cu sud-coreenii de la DS Private Equity.
RoPower Nuclear SA, joint-venture-ul dintre compania de stat Nuclearelectrica și clujenii de la Nova Power&Gas, înființat pentru dezvoltarea proiectului centralei nucleare de 462 MW cu mini-reactoare modulare (SMR) NuScale de la Doicești, se pregătește pentru negocierea viitorului contract de construire a centralei, chiar dacă anul viitor ar urma să fie luată o decizie preliminară, nu finală, de investiție în proiect.
Brandul britanic Mini, deținut de BMW Group, a început producția unui nou model electric, în uzina din Leipzig, acolo unde va împărți liniile de fabricație cu modele ale mărcii BMW.
Cotația bursieră a acțiunilor companiei americane NuScale, dezvoltatorul și proprietarul tehnologiei reactoarelor modulare mici (SMR) cu care România ar putea construi o centrală de 462 MW pe amplasamentul fostei termocentrale pe cărbune de la Doicești, era în scădere abruptă marți la 20:48 ora României, pierzând peste 34% din valoare, până la 6,6 dolari/acțiune.
Nuclearelectrica a menționat recent în mod deschis, pentru prima dată, posibilitatea, strict teoretică, de a fi selectat un alt dezvoltator de tehnologie SMR decât NuScale pentru implementarea proiectului Doicești.
Ministerul Energiei, în calitate de acționar majoritar al companiei de stat Nuclearelectrica (SNN), ar putea decide luna viitoare continuarea proiectului de construire, pe amplasamentul fostei termocentrale pe cărbune de la Doicești, a unei centrale nucleare cu reactoare modulare mici (SMR).
Proiectul SMR-urilor de 462 MW de la Doicești a intrat de curând în faza a doua a FEED (Front-End Engineering and Design). După cum a relatat Profit.ro, dezvoltatorul știe în prezent cu marjă de subestimare de până la 50% și de supraestimare de până la 30% cât ar costa construirea, montarea și punerea în funcțiune. Informația este vitală, după ce proiectul echivalent din Statele Unite al celor de la NuScale, tot de 462 MW, a eșuat tocmai din cauza creșterii masive, cu peste 75%, a costurilor estimate, de la 5,3 la 9,3 miliarde dolari.
România este în fruntea eforturilor UE în ceea ce privește reactoarele de mici dimensiuni care ar putea transforma blocul comunitar într-un lider în domeniul tehnologiilor curate. Până în prezent, însă, acestea nu au fost încă testate, se arată într-o analiză Politico.
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, s-a întâlnit în Statele Unite, la Universitatea Harvard, cu Elisa Ferreira, comisar european pentru coeziune și reforme, și cu Maroš Šefčovič, vicepreședintele executiv al Comisiei Europene, responsabil pentru tranziția verde.
A cincea generație Mini Cooper a fost prezentată oficial, fiind echipată cu motoare cu combustie și garanția că dinamica pentru care marca este renumită va fi regăsită în continuare pe noul model.
Doar câteva zile a funcționat aplicația de Android Beeper Mini, înainte ca Apple să-i blocheze accesul la rețeaua iMessage.
Mini-Farm va prelua 9 farmacii aparținând companiilor Farmacia Elixirfarm Impex și Farmacia Kogălniceanu, tranzacția fiind avizată de Consiliul Concurenței.
Informația este vitală pentru viitorul SMR-urilor de la Doicești, după ce proiectul echivalent din Statele Unite al celor de la NuScale, tot de 462 MW, a eșuat tocmai din cauza creșterii masive, cu peste 75%, a costurilor estimate, de la 5,3 la 9,3 miliarde dolari. Asta în condițiile în care autoritățile de la București intenționează să acorde ajutor de stat proiectului dâmbovițean.
Ministerul Energiei a solicitat companiei de stat Nuclearelectrica (SNN) să completeze ordinea de zi a adunării generale a acționarilor convocate pe 4 decembrie cu 3 puncte care privesc continuarea proiectului de construire a unei centrale nucleare de 462 MW, cu reactoare modulare mici (SMR) concepute și dezvoltate de americanii de la NuScale, pe amplasamentul fostei termocentrale pe cărbune de la Doicești, județul Dâmbovița.
Compania joint-venture RoPower Nuclear SA, deținută în proporții egale de Nuclearelectrica, operatorul de stat al centralei nucleare Cernavodă, și Nova Power&Gas din grupul E-INFRA, a transmis că proiectul construirii la Doicești a unei centrale nucleare de 462 MW cu reactoare modulare mici (SMR) concepute și dezvoltate de americanii de la NuScale merge mai departe, după anunțul eșecului proiectului similar din SUA al americanilor.
Compania americană NuScale, dezvoltatorul și proprietarul tehnologiei reactoarelor nucleare modulare mici (SMR) cu care și România vrea să construiască o centrală de producție de energie electrică de 462 MW, pe amplasamentul fostei termocentrale pe cărbune de la Doicești, a anunțat oficial anularea proiectului său similar din Statele Unite, Carbon Free Power Project (CFPP) din statul Idaho, care ar fi urmat să fie primul de acest tip din lume al companiei.
BMW a reușit din nou să facă magii financiare, în trimestrul al treilea al anului, concretizate printr-o creștere a volumului de vânzări, care însă nu a adus o creștere a veniturilor companiei, pe segmentul automotive. Nici profitul net nu a reușit să se majoreze, deși rezultatul operațional a fost unul foarte bun.
Cotația acțiunilor companiei americane NuScale, dezvoltatorul tehnologiei reactoarelor nucleare modulare mici (SMR) cu care și România vrea să construiască o unitate de producție de energie de profil pe amplasamentul fostei termocentrale pe cărbune de la Doicești, județul Dâmbovița, s-a prăbușit pe bursa Nasdaq în perioada 19 – 23 octombrie cu peste 31%, de la 5,05 la 3,45 dolari/titlu, după publicarea unui raport de analiză amplu negativ de către o entitate denumită Iceberg Research.
Noile modele electrice de la MINI sunt disponibile pentru comenzi, iar prețurile anunțate de BMW Group pentru piața din România sunt mai mici decât cele ale generației anterioare.
BMW Group introduce oficial sistemul de vânzări de tip agenție în toată Europa. Marca MINI va da startul chiar din 2024, marca BMW se pregătește pentru 2026.
Vânzările BMW au înregistrat o creștere mică dar importantă, în trimestrul al treilea și pe toate cele trei trimestre din acest an, marcând totodată o dublare a vânzărilor de mașini electrice, o consecință firească a lansărilor multiple de astfel de modele.
Adunările generale ale acționarilor (AGA) ambelor companii de proiect dedicate planurilor de construire de noi reactoare nucleare în România au aprobat recent majorări de capital la societățile respective, relevă date analizate de Profit.ro.
În urmă cu un an, CEO-ul NuScale, John Hopkins, declara în cadrul teleconferinței cu analiștii financiari dedicată rezultatelor companiei pe primul semestru al anului 2022 că un lucru bun pentru proiectul din România este că cei de la CNCAN ″nu vor să fie nevoiți să reinventeze roata″, românii fiind ″mai mult decât dornici să utilizeze date de la NRC″, adică de la reglementatorul american al industriei energetice nucleare, Nuclear Regulatory Commision (NRC).
Grupul german BMW a confirmat informația transmisă anterior de autoritățile britanice privind o investiție de amploare în uzina de automobile din Oxford, aparținând mărcii Mini.