În calitate de acționar majoritar, Ministerul Economiei vrea să suplimenteze capitalul social al Romaero.
Ministerul Economiei a anunțat vineri că prelungește cu o săptămână, pâna pe 21 octombrie, perioada de înscriere cadrul măsurii 1 - “Microgranturi acordate din fonduri externe nerambursabile”.
Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri lansează luni, 12 octombrie, de la ora 10.00, înscrierea în cadrul măsurii 1 “Microgranturi acordate din fonduri externe nerambursabile” din cadrul schemei de ajutor de stat instituită prin OUG nr. 130 din 31 iulie 2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, în contextul crizei provocate de COVID-19.
Germania nu ar trebui să majoreze taxele în timpul pandemiei de coronavirus (Covid-19), a afirmat luni ministrul Economiei, Peter Altmaier, transmite Reuters.
Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri a anunțat marți că România este independentă în privința producției de dispozitive medicale de protecție, dând ca exemplu compania românească Techtex din județul Maramureș, care poate produce 50 de milioane de măști chirurgicale pe lună, acoperind astfel necesarul României de dispozitive medicale de protecție.
Platforma unde se pot înscrie firmele care doresc să obțină granturi în valoare totală de un miliard de euro a devenit operațională marți de la ora 10:00, a anunțat Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri.
Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri lucrează la o ”hartă economică a României”, care va fi gata în două luni, a declarat joi secretarul de stat pentru mediul de afaceri din cadrul ministerului, Liviu Rogojinaru, la videoconferința News.ro intitulată “Produse românești în lupta cu Covid-19”.
O comisie formată din oficiali guvernamentali, reprezentați ai retailerilor și ai marilor centre comerciale va elabora o inițiativă legislativă care să reglementeze situația existentă între proprietarii și chiriașii mall-urilor, generată de măsurile luate de autorități pentru limitarea răspândirii pandemiei SARS-CoV-2.
Ministerul german al Economiei a propus un pachet de bonusuri în valoare de 5 miliarde de euro, în cadrul unui program mai amplu de susținere a economiei, pentru stimularea vânzărilor de automobile, au declarat duminică două persoane apropiate situației, transmite Reuters
Sectorul IMM se confruntă cu perspectiva unei crize grave, în contextul în care foarte multe astfel de companii au un acces dificil la finanțare și, în încercarea a-și păstra lichiditățile de care depinde soarta afacerii, aleg să-și plătească funizorii cu întârzieri mari. Companiile neplătite procedează similar, cu posibilitatea de a genera "un blocaj în lanț care va avea un efect dezastruos asupra întregii economii", atrage atenția Ionuț Simion, country managing partner PwC România. Situația exista și înainte, dar a fost înrăutățită de reducerea sau oprirea chiar a unor activități economice, decisă de Guvern în contextul epidemiei de coronavirus. Guvernul ar trebui să analizeze mai multe măsuri pentru a accelera circuitul banilor între firme, o posibilă măsură fiind, de exemplu, suspendarea tarifului perceput de platforma Ministerului Economiei pentru compensarea unei facturi. Costul este prea ridicat pentru IMM, afirmă Simion, care este și președinte al AmCham, Camera de Comerț Americană în România.
În urma OUG nr. 1/2020, atribuțiile ANRE privind eficiența energetică au fost preluate de către Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri.
Romgaz, unul dintre cei doi mari producători de gaze naturale din România, controlat de statul român prin Ministerul Economiei cu peste 70% din acțiuni, ia în calcul extinderea afacerilor pe segmentul producției de energie regenerabilă, inclusiv a celei geotermale și pe biogaz, pe fondul înăspririi legislației UE de combatere a schimbărilor climatice, care a dus la creșterea costurilor emisiilor CO2 pentru producătorii de energie convențională precum Romgaz.
Emil-Răzvan Pîrjol, secretarul de stat din Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri responsabil cu turismul, spune că la nivelul instituției au fost centralizate seturi de propuneri procedurale de operare pentru hoteluri și restaurante, care vizează momentul redeschiderii, care vr fi puse la dispoziție sub formă de ghid orientativ, în timp ce Strategia Națională pentru Dezvoltarea Turismului a fost adaptată condițiilor din prezent.
La compania grupului Taparo se produc, începând de luni, 50.000 de măști tip FFP2, iar de miercuri se va ajunge la 150.000 de măști pe zi, a anunțat Virgil Popescu, ministrul economiei. Și Romarm, companie aflată în portofoliul Ministerului Economiei, produce de asemenea, de circa o săptămână, 75.000 de măști tip FFP2, pe zi.
Sectorul energetic ar avea nevoie de investiții totale în valoare de aproximativ 22,6 miliarde euro în perioada 2021-2030, în producerea, transportul și distribuția energiei electrice, potrivit unui proiect publicat Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri.
Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri anunță că a lansat aplicația pentru eliberarea Certificatelor de Situație de Urgență, astfel că operatorii economici le pot solicita, iar acestea se eliberează exclusiv online și gratuit, însă este nevoie de semnătură electronică.
Firmele vor putea solicita, online, documentul care le acordă posibilitatea să-și trimită angajații, sau o parte a acestora, în șomaj tehnic suportat de stat.
Ministrul Economiei, Virgil Popescu, a declarat că, în privința gazelor naturale, ultima Ordonanță militară aprobată de MAI prevede înghețarea prețului acestuia din cauza faptului că Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), singura care, în condiții normale, are atribuții de control al prețurilor în domeniu, a majorat recent în mod "nejustificat" prețul reglementat practicat de unii operatori în relația cu consumatorii casnici.
Ministerul Economiei informează firmele care vor să aplice pentru ajutorul de șomaj tehnic că nu mai sunt necesare certificatele de situație de urgență.
Ordinul privind procedura de acordare a Certificatului de Situație de Urgență firmelor a căror activitate a fost afectată de epidemia de coronavirus a apărut în Monitorul Oficial, astfel că firmele vor putea solicita, online, documentul care le acordă posibilitatea să-și trimită angajații, sau o parte a acestora, în șomaj tehnic suportat de stat
Ordinul privind procedura de acordare a Certificatului de Situație de Urgență, firmelor a căror activitate a fost afectată de epidemia de coronavirus, a apărut în Monitorul Oficial, astfel că firmele vor putea solicita, online, documentul care le dă posibilitatea să-și trimită angajații, sau o parte a acestora, în șomaj tehnic suportat de stat. Certificatul este de două tipuri, Albastru (Tip 1), pentru firmele care și-au sistat activitatea total sau parțial din cauza restricțiilor impuse de autorități, cum ar fi cele din sectorul hotelier sau restaurantele, în timp ce certificatul Galben (Tip 2) este pentru firmele care solicită facilitatea pentru că le-au scăzut încasările cu cel puțin 25% față de media din lunile ianuarie-februarie 2020.
Din punct de vedere legal, persoanele care și-au cumpărat vacanțe și doresc să le anuleze, în cazul unor circumstanțe inevitabile și extraordinare, au posibilitatea să își recupereze integral sumele plătite către operatorii de turism, însă nu pot beneficia de despăgubiri suplimentare, a informat miercuri Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri.