Fostul ministru de Interne Doru Viorel Ursu a murit, duminică, la vârsta de 71 de ani
Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, a declarat că cercetători românii lucrează la proiectele a cel puțin 10 drone, unele de mici dimensiuni, alte cu autonomie de 24 de ore, iar ministerele Economiei, Apărării și Cercetării vor stabili care model ar fi cel mai potrivit pentru producție. Ivan și-a expimat încrederea în cercetătorii români și dorința ca ”dronele din România să ajungă în toată lumea”.
Ministerele Economiei, Apărării și Cercetării colaborează în vederea fabricării unei drone românești în industria de apărare, a declarat ministrul Economiei, Ștefan-Radu Oprea, care a adăugat că au fost identificate companii românești cu produse performante în această privință.
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a dat asigurări că nu au fost eliberate licențe pentru importul de cereale din Ucraina și a explicat că grânele din Ucraina pot fi folosite în zootehnie, nicidecum în panificație. Potrivit lui Barbu, Italia și Spania sunt țări europene care importă masiv din Ucraina cereale, deoarece au forte dezvoltat sectorul zootehnic.
Ministrul Agriculturii Florin Barbu susține că, de sărbătorile pascale, fermierii vor vinde carnea de miel la un ”preț decent”, care să le acopere cheltuielile și să le aducă ”un mic profit”. România exportă între cinci și șase milioane de oi pe an, în special în țările arabe. ”Suntem o forță în sectorul ovin”, a declarat ministrul Agriculturii la Prima TV.
Ministrul Agriculturii Florin Barbu nu este de acord cu propunerea ca hipermarket-urile să fie închise sâmbăta și duminica pentru a avantaja micii retaileri. ”Timpul dumneavoastră liber acela este, în weekend. În timpul săptămânii toată lumea muncește, toată lumea are probleme”, a susținut ministrul Agriculturii la Prima TV.
Ministrul Economiei, Ștefan Radu Oprea, a vizitat, la Bruxelles, compania aeronautică Sonaca, care are o farbrică la Cluj și, potrivit ministrului, dorește să își dezvolte producția din România.
Comisarii pentru Concurență, Margrethe Vestager și pentru Relații Interinstituționale și Prognoză, Maroš Šefčovič, au găzduit, la Bruxelles, întâlnirea cu industria siderurgică reprezentată de sindicate, patronate și executiv. Ministrul Economiei, Ștefan Radu Oprea, anunță că s-a discutat despre un plan european pentru această industrie strategică, întrucât aceasta a fost afectată de mai mulți factori în ultima perioadă.
Pe lângă cele 14 mari centre de colectare cu aport voluntar din marile aglomerări urbane, finanțate prin PNRR, vor fi finanțate alte aproape 600 de centre mai mici în orașe sau comune din România, astfel că aproape nu va exista localitate care să nu fie deservită de un astfel de centru, a declarat ministrul Mediului, Mircea Fechet, la Maratonul Economia Sustenabilă, organizat de PROFIT NEWS TV.
Prim-ministrul României ar urma să prezinte anual, în ședință comună a Camerei Deputaților și Senatului, concluziile unui raport semestrial privind situația economică și bugetară, cu măsurile aferente, iar până la finalul primelor 3 luni din an ar urma să prezinte un raport cu privire la situația economică și bugetară din anul precedent. Totodată, în termen de cel mult 5 luni de la încheierea exercițiului bugetar, ministrul Finanțelor va prezenta Parlamentului un raport cu privire la execuția bugetară finală, conform unui proiect legialstiv adoptat de Senat.
Ministrul Digitalizării, Bogdan Ivan, negociază un acord cu principalele rețele de socializare - Facebook, TikTok - dar și cu Google pentru combaterera dezinformării prin deep fake, generat cu ajutorul inteligenței artificiale.
Directorul general al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), Ionuț Lupu, a fost demis de ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, din cauza întârzierilor la plată a subvențiilor către fermieri și a blocajului din sistem.
Germania nu este omul bolnav al Europei, ci un om obosit care are nevoie de o "ceașcă bună de cafea" în materie de reforme structurale, a declarat la Davos ministrul german de finanțe, Christian Lindner, relatează Reuters.
Prim-ministrul României ar urma să prezinte anual, în ședință comună a Camerei Deputaților și Senatului, concluziile unui raport semestrial privind situația economică și bugetară, cu măsurile aferente, iar până la finalul primelor 3 luni din an ar urma să prezinte un raport cu privire la situația economică și bugetară din anul precedent. Totodată, în termen de cel mult 5 luni de la incheierea exercițiului bugetar, ministrul Finanțelor va prezenta Parlamentului un raport cu privire la execuția bugetară finală.
Ministrul îi îndeamnă pe români să cumpere, în piețe, de la anumiți vânzători.
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a declarat pentru Profit.ro că autoritățile guvernamentale discută în prezent ca, după alocarea anul acesta a 150 milioane euro, anul viitor să fie plătit restul de 450 milioane euro din granturile pentru procesatorii de alimente prevăzute în progaramul INVESTALIM. Programul este derulat pe patru ani, dar Guvernul are în vedere dublarea sumei inițiale, de 600 milioane euro, în scopul reducerii deficitului balanței comerciale la produse agroalimentare și încurajării producției locale, Ministrul arată că este cea mai importantă schemă aplicată vreodată în agricultura românească.
Fostul premier britanic David Cameron intră în Guvernul lui Rishi Sunak ca ministru de Externe, în locul lui James Cleverly, relatează BBC News.
Politica trebuie scoasă din energie, dar nu putem scoate geopolitica, pentru că aceasta este lumea în care trăim astăzi, a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja..
Ministerul Mediului, Mircea Fechet, a declarat că a avut discuții inclusiv cu prim-ministrul Marcel Ciolacu privind Programul Rabla și urmează să fie agreate o serie de prinicipii cu privire la condițiile acestuia pentru anul următor. Ministrul a arătat că trebuie discutat dacă subvenția va mai fi acordată pentru mașini foarte scumpe și găsite modalități de direcționare a unor sume cât mai mari din subvenție către producătorii locali.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat că în ciuda afirmațiilor făcute de diverse persoane în presă, infecțiile nosocomiale nu pot fi eliminitate în totalitate din spitale, pentru că și bacteriile trăiesc și nu pot fi împiedicate să trăiască.
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, afirmă că ordonanța de plafonare a adaosului comercial la câteva alimente de bază a condus la reducerea inflației, anunțate recent de INS, și i-a îndemnat pe români să cumpere ”românește”, adică produse românești, și nu ”brânză cu mucegai” sau alte produse din import.
În mediul privat este o nevoie mare de forță de muncă, iar persoanele care nu vor mai lucra la stat vor avea alte oportunități în mediul privat, a comentat ministrul Energiei, Sebastian Burduja, măsurile propuse de liberali și convenite în coaliție privind reducerea posturilor de conducere din aparatul administrativ de stat.
Dan Matei Agathon, fost ministru al Turismului în Guvernul Năstase, a murit, la vârsta de 73 de ani.
Prim Ministrul Cambodgiei ar trebui suspendat imediat pentru incitare la violență, susține Consiliul de Supraveghere din cadrul Meta, care cere companiei să-l blocheze pe acesta atât pe Facebook, cât și pe Instagram.
Un politician rus a murit din cauze - deocamdată - necunoscute, după ce i s-a făcut rău, sâmbătă, în avion, acesta fiind cel mai recent incident inexplicabil în care sunt implicate elitele Moscovei. Ministrul adjunct al științei și învățământului superior din Rusia, Piotr Kucerenko, în vârstă de 46 de ani, a murit în timp ce se întorcea dintr-o călătorie în Cuba, relatează CNN.