Prim-ministrul Nicolae Ciucă s-a întâlnit astăzi, la Uzina Dacia din Mioveni, cu șefii Renault Group, pentru discuții privind „proiecte noi” pe care compania franceză le are în România.
Sindicatele din Uzina Dacia Mioveni și conducerea companiei au negociat o compensație pe care angajații să o primească în această perioadă, pentru a-i ajuta să traverseze mai ușor creșterea prețurilor. Luând în calcul și prețurile de pe piață, creșterea nu este una la fel de mare cum a fost anunțată pentru angajații Renault din Franța.
Mult anunțata reorganizare a Renault Group, după criterii de motorizare, care ar urma să includă și Uzina Mecanică și Șasiuri Dacia, mai are de așteptat. Constructorul francez a anunțat un eveniment Capital Market Day pentru luna noiembrie.
Producția de autoturisme Dacia și Ford din România a continuat să crească în perioada verii, comparativ cu anul anterior, deși ambele uzine sunt afectate de criza de semiconductori. Ritmul anualizat arată o posibilă depășire a recordului din 2019.
Luca de Meo, CEO al Renault Group, a declarat că nu a renunțat la proiectul de separare a activităților companiei după criterii de electrificare și că i-a informat deja pe partenerii japonezii, care pot merge alături sau nu, dar că "trenul pleacă din stație".
Producția de autoturisme din România continuă să recupereze terenul pierdut în ultimii doi ani, din cauza celor două crize. În prima jumătate a anului, cele două fabrici au asamblat cu aproape 14% mai multe vehicule decât în urmă cu un an, potrivit datelor transmise de ACAROM și analizate de Profit.ro, și au înregistrat astfel cifre record, care anticipează un an de succes pentru industria auto românească.
Dacia și Ford au asamblat și în luna mai un volum similar cu cel din luna anterioară, adică aproape 40.000 de unități. Ritmul de producție îl depășește pe cel din urmă cu un an, dar putem observa o ușoară tendință de scădere la Craiova, unde probabil modelul EcoSport dispare din producție.
Renault Group a anunțat că „ia în considerare” separarea activităților legate de mașini electrice și cele care includ dezvoltarea și producția de mașini cu motoare termice, iar primele informații referitoare la propuneri de cumpărare a acestor activități au apărut deja în spațiul public. Noua divizie care ar urma să se desprindă de Renault Group va prelua, așa cum a transmis oficial Renault, uzinele de motoare termice din mai multe țări, inclusiv cele ale Dacia, din România.
Renault este pregătit să renunțe până la 60% dintre acțiunile deținute la divizia de motoare termice, care va include Uzina Mecanică de la Mioveni, primind deja numeroase oferte.
Renault a confirmat oficial că „ia în considerare” separarea activităților companiei după criterii legate de sistemul de propulsie. Vehiculele electrice și software-ul pot fi preluate de o nouă companie, în timp ce activitățile cu motoare termice, inclusiv Dacia, pot fi preluate de o a doua entitate.
Producția de autoturisme din România, în cele două uzine, Dacia și Ford, a crescut și în luna aprilie, comparativ cu anul trecut, dar nu a mai atins nivelurile forte ridicate din lunile anterioare.
Uzina Automobile Dacia din Mioveni este din nou afectată de războiul din Ucraina și de criza de semiconductori. După o lună cu producție aproape de recordurile istorice, acum Dacia oprește producție pentru opt zile, în diferite unități ale sale.
Producția de automobile din România a atins un nivel foarte ridicat în luna martie. Potrivit datelor transmise de ACAROM, cele două uzine au produs unul dintre cele mai mari volume de autoturisme din industria auto din România.
Uzina Mecanică și Șasiuri Dacia va fi oprită pentru mai multe zile, începând de luni, 14 martie, ca urmare a scăderii de comenzi de cutii de viteze din partea uzinelor Renault din Rusia, potrivit anunțurilor făcute de companie către angajați.
Producția de autoturisme din România a continuat să crească peste nivelul înregistrat anul trecut și a început să se apropie de cele din perioada prepandemică.
Cele două companii auto din România, Dacia și Ford, au produs un număr foarte mic de autoturisme, în prima lună a acestui an, în contextul crizei prelungite de componente electronice. Pentru prima dată în istorie, Ford a depășit Dacia, cu peste 3000 de vehicule produse.
Fabrica de automobile Dacia, din Mioveni, Argeș, a produs marți, 18 ianuarie, mașina cu numărul 7 milioane, modelul produs fiind un Duster.
Cele două uzine de autoturisme din România, Dacia și Ford, au reușit să salveze în ultimul ceas producția din 2021, astfel că scăderea față de anul anterior s-a limitat la mai puțin de patru procente, în condițiile unui an dificil.
Dacia va avea la Mioveni, în funcția de director executiv al Uzinei Vehicule Dacia și, în același timp, coordonator al Platformei Industriale Dacia, un brazilian, care a condus până acum uzina Renault din Curitiba.
Uzinele Dacia și Ford au produs în luna octombrie un nivel pe care nu l-au mai atins niciodată împreună, acesta fiind de numai 30% din volumul maxim pe care cele două uzine l-au înregistrat în 2020, în luna septembrie, când se înregistra recordul industriei auto.
Cele două uzine de autoturisme din România, Dacia și Ford, au fost sever afectate de criza de semiconductori și în luna septembrie, volumul raportat de ACAROM fiind aproape la jumătate față de cel înregistrat în urmă cu un an, când era atins recordul de producție.
Producția de autoturisme din România s-a ridicat la aproape 50.000 de autoturisme, în perioada iulie - august, fiind înregistrată o scădere foarte mare în raport cu perioada similară din 2020, din cauza crizei de semiconductori.
Producătorul auto Dacia oprește din nou producția auto la uzina de la Mioveni, timp de 5 zile, din cauza penuriei de componente electronice
Fabrica de autoturisme din Mioveni a reușit să-și crească ritmul la o capacitate maximă în luna iunie, ceea ce înseamnă că a fost depășită criza de semiconductori. Și la Ford, producția a crescut față de lunile anterioare, când au fost înregistrate mai multe săptămâni de pauză.
Producția de autoturisme din România a fost puternic afectată de criza de semiconductori. Volumul de vehicule asamblate a scăzut foarte mult la Craiova, uzina fiind oprită pentru mai multe zile, în luna mai.