Ionuț Mișa, ministrul Finanțelor, s-a întâlnit cu oficialii BNR înaintea ședinței de politică monetară și a declarat presei că a fost să poarte o discuție tehnică despre evoluția lichidității din piață și a dobânzilor ROBOR, care au crescut accelerat în ultima perioadă.
Ministrul Finanțelor, Ionuț Mișa, a afirmat, marți la Parlament, că nu a urmărit prețul carburanților la pompă și nu știe dacă acesta s-a majorat, afirmând că „indiscutabil” urmărește să vadă ce se întâmplă din punctul acesta de vedere. Mișa a precizat că înaintea reintroducerii supraaccizei a avut discuții „cu jucătorii din piață” despre menținerea prețurilor la pompă, dar nu a primit angajamente în acest sens.
Ministrul Finanțelor, Ionuț Mișa, a declarat, marți, la Parlament, că Guvernul va aviza o lege prin care angajatorul din mediul privat va fi obligat să mențină nivelul salariului brut, ca urmare a transferului asigurărilor din sarcina angajatorului în cea a angajatului.
Ordonanța de Urgență care rectifică bugetul de stat din 2017 a fost aprobată astăzi de Guvern. Executivul a anunțat decizia printr-un comunicat în care omite să prezinte sumele care sunt tăiate atât de la veniturile, cât și de la cheltuielile bugetului de stat, scăderi care arată că rectificarea este una negativă, menționând doar creșterile consemnate la bugetul general consolidat, deși rectificarea bugetară nu se referă la acesta. Comunicatul evită să precizeze chiar și faptul că OUG aprobată privește "rectificarea bugetului de stat pe 2017", vorbind de "rectificare bugetară" în general.
Avem o rectificare ca la Radio Erevan: Nu s-a dat, ci s-a luat. Nu era pozitivă, ci negativă. Scad nominal și veniturile, și cheltuielile. Crește doar deficitul. “Bugetul de stat pe 2017 se diminuează la venituri cu 1.236,5 milioane de lei, la cheltuieli se diminuează cu 347,7 milioane de lei, iar deficitul de majorează cu 978,8 milioane de lei”, se arată în proiectul Ordonanței de Urgență pentru rectificarea bugetului de stat pe 2017, publicat târziu vineri seară de MFP.
Ministrul Finanțelor Publice, Ionuț Mișa, a anunțat azi, într-o conferință de presă, că rectificarea bugetară va fi una pozitivă, refuzând însă să spună care este totalul creșterilor de cheltuieli aprobate, pe motiv că nu le știe pe dinafară: "Uitați-vă pe site!"
După vânzări în piața secundară, fondurile NN au ajuns la o deținere de 4,98% din acțiunile Transgaz, după ce anterior erau cu puțin peste reperul de 5,00%.
Într-o zi cu un rulaj de numai 4,5 milioane de euro pe segmentul acțiuni, cea mai mare tranzacție pe piața reglementată a fost realizată cu titluri de stat emise de Ministerul Finanțelor. Astăzi, piața a avut de digerat și noi declarații ale ministrului Ionuț Mișa, exprimând nemulțumiri legate de încasarea comisionului de administrare de către fondurile de pensii de la Pilonul II.
Statul a amânat de trei ori majorarea contribuției la fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II), decizii în urma cărora din conturile viitorilor pensionari lipsesc cel puțin 4,2 miliarde de lei, potrivit calculelor Asociației profesionale a administratorilor de fonduri de pensii private (APAPR). Asociația a reacționat astfel la declarațiile ministrului Finanțelor, Ionuț Mișa, care a afirmat că sute de milioane de lei pe an ajung, sub forma de comisioane, în conturile administratorilor de fonduri de pensii private Pilonul II în loc să vină în pensiile românilor.
Autoritatea de Supraveghere Financiară a finalizat analiza cu privire la evoluția pieței bursiere din data de 29 iunie, când cotațiile au căzut pe seama declarațiilor noului ministru de Finanțe, Ionuț Mișa, cu privire la perspectiva desființării Pilonului II de Pensii. Potrivit ASF, nu sunt întrunite condițiile legale pentru existența unei fapte de manipulare a pieței prin diseminarea de informații false.
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a anunțat că a demarat din 30 iunie o investigație legată de un posibil abuz pe piața de capital, după declarațiile ministrului Finanțelor, Ionuț Mișa, referitoare la desființarea Pilonului II de pensii private.
La numai două luni după ce a primit o poziție în board-ul Nuclearelectrica, noul ministru de Finanțe, Ionuț Mișa, a demisionat de la producătorul de energie nucleară.
“Vom desființa Pilonul II de pensii”, a declarat noul ministru de finanțe, Ionuț Mișa. Pe holurile Parlamentului, înainte de votul de investitură al Executivului, nu noaptea ca hoții, ci ziua, ca speculatorii, când bursa nu se închisese, a dat timp de câteva minute mai multe detalii jurnaliștilor despre felul în care fondurile de pensii administrate privat urmează să dispară (înregistrarea declarației aici). În câteva minute, bursa a căzut cu 3%, iar brokerii au decretat “Măcel!”, speriați de perspectiva suprimării unor fonduri care au deja plasate în acțiuni listate peste 1 miliard de euro.
Noul ministru al Finanțelor, Ionuț Mișa, și-a început astăzi mandatul anunțând posibilitatea desființării Pilonului 2 de pensii, după care a retractat. Noul prim-ministru, Mihai Tudose, a spus că nu crede că ministrul a spus așa ceva, iar liderul PSD, Liviu Dragnea, a încercat să acuze presa că a înțeles greșit. Când a fost atenționat că ministrul a și dezvoltat ideea, a tăcut. Iar când a aflat că bursa a căzut ca efect al acestui anunț, a fost și ușor ironic: "A căzut ? Serios ?" Profit.ro prezintă integral declarația ministrului privind desființarea Pilonului 2 și cronologia unui anunț care a bulversat atât populația, cât și piața de profil.
Ionuț Mișa a fost avizat joi de comisiile reunite de buget-finanțe în funcția de ministrul al Finanțelor cu 19 voturi pentru și 6 împotrivă. El a afirmat că ministerul vrea să reducă perioada maximă de insolvență pentru firmele din România de la 5 la 2 ani, în paralel cu introducerea unor condiții, iar cele care nu vor respecta aceste condiții vor intra în faliment.
Secretarul de stat Ionuț Mișa este propus de PSD pentru a prelua conducerea Ministerului de Finanțe, a anunțat, miercuri, actualul deținător al portofoliului, Viorel Ștefan. La finalul știrii poate fi citit CV-ul acestuia.
Prim-ministrul Sorin Grindeanu a solicitat, joi, la începutul ședinței de guvern, urgentarea finalizării Legii prevenției, în condițiile în care demnitari din Ministerul Finanțelor au vorbit de amânarea proiectului.
Proiectul legii prevenției, care stabilește că inspectorii Fiscului nu mai pot amenda firmele la prima constatare a unei fapte, ci îi obligă să redacteze un plan de conformare pentru antreprenor, nu va avizată de Guvern în această lună, așa cum era calendarul inițial. Amânarea este pe fondul recentei demisii a ministrului pentru Mediul de Afaceri, Florin Jianu, care lucra la acest document.
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) nu are probleme privind încasările de taxe și impozite, iar în luna ianuarie a depășit planul estimat inițial, nivelul fiind de 121% în ceea ce privește marii contribuabili, a declarat miercuri secretarul de stat în cadrul Ministerului Finanțelor Ionuț Mișa, în cadrul conferinței anuale de taxe organizate de compania de audit și consultanță PwC.