Majoritatea companiilor din România se confruntă cu probleme din cauza corupției și cred că actele de corupție nu sunt pedepsite în mod adecvat, potrivit unui sondaj Eurobarometru.
Ministrul Sănătății, Victor Costache, anunță că are toleranță zero față de luarea de mită de către angajații din sistem și așteaptă un punct de vedere din partea juriștilor, pentru a vedea dacă se pot introduceri prevederi care să ducă direct la desfacerea contractului de muncă. Victor Costache spune că nu este de acord cu ideea conform căreia pacienții sunt singurii responsabili pentru perpetuarea fenomenului mitei în sistemul sanitar și apreciează că doar o campanie derulată de Ministerul Sănătății va fi ”sortită eșecului”.
Robert Grigorescu, la data faptelor consilier personal al fostului primar al Sectorului 1, Andrei Chiliman, a fost condamnat de Tribunalul București la patru ani și șase luni închisoare cu executare și plata a 1,3 milioane lei, sumă primită ca mită de la un om de afaceri.
Președinta Camerei Reprezentanților, Nancy Pelosi, a afirmat joi că președintele Donald Trump a recunoscut deja că a dat mită în scandalul Ucraina, care se află în centrul investigației pentru demiterea acestuia, acuzându-l de o faptă care justifică procedura de demitere, potrivit Constituției americane, transmite Reuters.
Mai mulți foști șefi din Ministerul Educației au fost trimiși în judecată de Direcția Națională Anticorupție (DNA) pentru luare de mită. Un fost șef al Liceului cu Program Sportiv din Roman, județul Neamț, ar fi luat mită de reprezentanții mai multor societăți comerciale pentru a le repartiza lucrări, iar în momentul în care nu a mai deținut funcția de director a pretins și primit bani în continuare pentru a-și exercita influența asupra unor șefi din Ministerul Educației, dar și asupra unor șefi din Inspectoratul Școlar Neamț. În dosar este inculpat și deputatul Viorel Stan, care la data producerii faptelor era inspector școlar general în județul Neamț.
Dezvoltatorul imobiliar cu capital israelian Plaza Centers, care înainte de criză a cumpărat terenuri pentru opt malluri în România și nu a construit niciunul, a anunțat că procuratura din România a decis să închidă investigația asupra companiei, pe motiv că nu există probe care să indice dare de mită în legătură cu proiectul Casa Radio. În paralel, AFI Europe a plătit avansul pentru achiziția participației în cadrul acestui proiect. Plaza Centers a semnat recent pre-contractul pentru vânzarea Casei Radio în schimbul a 60 milioane de euro.
Spitalul Universitar din București, Spitalul județean din Brăila și Spitalul de Urgență Sfântul Ioan din București se află pe primele poziții într-un top al mitei în spitale întocmit de Anti-Bribery Synergy pe baza răspunsurilor pacienților din 352 unități medicale din întreaga țară.
Un inspector superior de la Administrația Sector 4 a Finanțelor Publice este urmărit penal de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București, după ce ar fi primit mită de la zece administratori ai unor societăți comerciale.
Fostul șef al ANAF Sorin Blejnar, fostul vicepreședinte al instituției Viorel Comăniță și fostul comisar general adjunct al Gărzii Financiare Sorin Florea au fost trimiși în judecată de DNA pentru luare de mită, după ce ar fi primit sumele de 1,2 milioane de euro, 960.000 de euro, respectiv 300.000 de euro de la un om de afaceri, pentru a proteja activitatea nelegală desfășurată de societatea comercială coordonatăde acesta. În acest dosar a fost deferită justiției și soția lui Blejnar, pentru complicitate la luare de mită.
Faptul că ar fi beneficiat din partea Oracle România SRL și IBM România SRL de discounturi superioare celor standard practicate de subsidiarele românești ale celor doi giganți multinaționali ar fi permis firmei Romsys să câștige în 2011, prin interpuși, două licitații pentru servicii și echipamente IT organizate de ANAF și să dea o șpagă de 20% din valoarea contractelor astfel adjudecate șefului de atunci al Fiscului, Sorin Blejnar, și unui subordonat al acestuia, se arată în documentele dosarului în care Blejnar a fost condamnat definitiv, în mai 2019, la 5 ani de închisoare pentru trafic de influență.
Directoratul de Comunicații și Tehnologia Informației al SRI și Banca Națională a României sunt principalii clienți de stat direcți ai Oracle România SRL, subsidiara locală cu rulaj anual de circa 1 miliard de lei a gigantului multinațional IT omonim, al cărei country manager a fost pus recent sub acuzare de DNA pentru că ar fi luat mită de 870.000 euro de la alte companii din domeniu.
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție fac percheziții, miercuri, la sediul societății Oracle România din Pipera, într-un caz privind anumite fapte de corupție din mediul privat, au precizat, pentru Agerpres, surse judiciare.
Procurorii anticorupție spanioli au cerut anchetarea formală a Banco Bilbao Vizcaya Argentaria (BBVA), a doua mare bancă din Spania, într-un caz de spionaj și corupție în afaceri.
Microsoft Corp a acceptat să plătească aproximativ 25,3 milioane de dolari, inclusiv o amendă penală, pentru a soluționa acuzațiile autorităților SUA că ar fi făcut plăți neadecvate care au fost folosite pentru a mitui oficiali guvernamentali în Ungaria și în alte țări, transmite Reuters.
Marius-Dorin Marian, fostul șef al Cancelariei lui Călin Popescu Tăriceanu, la acea dată premier, și administratorul unei firme sunt urmăriți penal de DNA pentru complicitat la luare de mită în dosarul în care actualul șef al Senatului era acuzat că a primit foloase materiale de aproape 800.000 de dolari.
Procurorii cer închisoarea pentru actrița Felicity Huffman și alți părinți care au dat mită a-și înscrie copiii la universități americane de elită, scrie CNN.
Fostul senator UDMR Olosz Gergely, urmărit printr-un mandat european pentru a executa o condamnare la trei ani de închisoare pentru trafic de influență, a fost prins în Ungaria, conform unui mesaj primit de autoritățile române de la Biroul SIRENE Ungaria, potrivit unor surse din Poliție.
Actrița Lori Loughlin, cunoscută din "Fuller House", și Felicity Huffman din serialul "Desperate Housewifes" se află printre zecile de persoane acuzate că au dat mită, între 200.000 și 6,5 milioane de dolari, pentru a-și înscrie copiii la universități de elită, potrivit Variety. Două sute de agenți FBI lucrează la acest caz, numit operațiunea "Varsity Blues".
Parlamentul European va discuta începând de mâine reguli de înghețare a plăților UE către statele membre care intervin în instanțele judecătorești sau care nu iau măsuri împotriva fraudei și a corupției.
Anca Doriana Stan, angajată la Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM (FNGCIMM), a fost condamnată de Tribunalul București la 2 ani și 2 luni închisoare cu suspendare pentru trafic de influență, într-un dosar de corupție legat de programul ''Prima Casă''.
Într-un scandal de corupție, consorțiul specializat în investiții de infrastructură și industria petrochimică Odebrecht, a recunoscut că a plătit în Columbia suma de 32,5 milioane de dolari ca mită.
Curtea Constituțională a României susține că actul de corupție trebuie sancționat indiferent de beneficiarul folosului necuvenit și ar fi "absurd" ca un act de corupție realizat în beneficiul soțului/copilului/părinților/a unui sponsor politic să nu poată fi sancționat penal.
Achitarea a fost pronunțată inițial în iulie de un complet din care făcea parte și judecătorul Constantin Udrea, cunoscut prin luările sale de poziție publice împotriva protocoalelor de cooperare dintre SRI și Parchet, inclusiv la TVR. Pentru judecarea contestației în anulare, recent respinsă de Curtea Militară de Apel București, judecătorul Udrea a făcut declarație de abținere și nu a făcut parte din completul de judecată.
Cele mai mari companii de trading de petrol din lume, Vitol, Trafigura și Glencore, au plătit mită în valoare de peste 30 de milioane de dolari unor angajați ai companiei braziliene de stat Petrobras, într-o schemă care ar putea funcționa în continuare, au afirmat miercuri procurori citați de Reuters.
O femeie, inspector la Administrația Finanțelor Publice Sector 5, a fost trimisă în judecată pentru luare de mită de către procurorii Parchetului Tribunalului București, după ce ar fi primit, în octombrie, suma de 12.200 de lei de la reprezentanții unei firme. Ea ar fi pretins banii pentru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, în cadrul procedurii de executare silită, și pentru a nu aplica o amendă firmei, care figura cu datorii la buget.