Automobile Dacia, companie aparținând Renault, a anunțat din nou că nu are nicio implicare în protestele sindicaliștilor de la uzina din Mioveni, pe tema transferului contribuțiilor sociale de la angajator la angajat.
Secretarul general adjunct al PSD Codrin Ștefănescu a declarat duminică seară, după o întâlnire a liderilor partidului cu președinți de filiale, că PSD va organiza un miting împotriva statului paralel. El a precizat că luni va avea loc o discuție și cu ceilalți lideri de filiale și se va decide când va avea loc manifestația, care se va desfășura simultan în București și în alte orașe ale țării.
La mine în Dâmbovița, bătrânii care au cochetat pe vremuri cu politica povestesc că în primăvara lui '68, când a venit în vizită în România, generalul Charles de Gaulle ar fi trecut și prin județul nostru
Peste 500 de părinți și copii cu steaguri, vuvuzele, pancarte și jucării au venit sâmbătă, în Piața Victoriei, pentru a protesta față de ordonanța de urgență prin care sunt modificare codurile penale. Copiii desenează pe pancarte și scriu, cu ajutorul părinților, mesaje, precum: "Hoții trebuie să plătească", "Vrem să învățăm ce e corect. Învățați-ne voi" și "Vreau să trăiesc în România".
Deputatul Liviu Pleșoianu a anunțat, pe facebook, că social-democrații vor organiza un miting de susținere a guvernului Grindeanu în cursul săptămânii viitoare, manifestația urmând să aibă loc în cursul săptămânii viitoare.
Președintele Autorității de Supraveghere Financiară, Mișu Negrițoiu, a explicat, într-un interviu pentru Profit.ro, de ce nu este posibilă plafonarea prețului RCA pentru transportatori și de ce unele dintre susținerile asociațiilor de profil sunt nefundamentate.