Adrian Mitroi, analist financiar, la Profit LIVE.
Analistul financiar Adrian Mitroi mizează pe un vot împotriva părăsirii Uniunii Europene de către Marea Britanie și apreciază că acest lucru va dezgheța piețele financiare într-un context deflaționist pe plan mondial.
Târgul de investiții Banii Tăi Expo, organizat la finele săptămânii trecute, a avut mai mulți participanți decât la ediția din octombrie, însă, în majoritate, vizitatorii încă sunt cuponari care vor să afle ce acțiuni mai au de la programul de privatizare în masă de acum 20 de ani, verificând baza de date a Depozitarului Central. Potențialii investitori activi încă întârzie să-și facă apariția în număr mare.
Inteligența electoratului și dorința oamenilor de a trece granițele va precumpăni în referendumul pentru o eventuală ieșire a Marii Britanii din UE, spune analistul financiar Adrian Mitroi. „Nici prin cap nu le trece să plece din Uniunea Europeană.”
Analistul financiar Adrian Mitroi vine astăzi la Profit LIVE, pentru a analiza contextul și posibilele consecințe ale unei ieșiri a Marii Britanii din Uniunea Europeană, asupra căreia cetețăneii britanici urmează să se pronunțe, prin referendum.
România intră într-o zonă de competitivitate prin reducerea impozitului pe dividende la 5%, dar posibilitatea de a distribui dividende în cursul anului, dorită de mediul de afaceri, nu este încă posibilă, a arătat Mihaela Mitroi, partener PwC.
Meseria de broker financiar o să dispară din cauza internetului, a declarat, vineri, Adrian Mitroi, profesor la Academia de Studii Economice (ASE), în cadrul unei conferințe organizate de Institutul de Studii Financiare (ISF).