Compania de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România și cel mai mare furnizor pentru clienți finali de pe piața locală de profil, avea de încasat la finalul anului trecut facturi restante de peste 3 miliarde de lei, reprezentând aproape jumătate din profitul net realizat în acel an și un nivel mai mult decât dublu față de suma raportată la finalul lui 2022, de 1,35 miliarde lei.
Compania de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, totodată cel mai mare furnizor concurențial de pe piața locală de profil, are ca obiective pe segmentul de furnizare, printre altele, până la jumătatea anului, finalizarea aplicației de mobil pentru consumatorii casnici, precum și identificarea de spații pentru centre de relații cu clienții.
Exxon Mobil a raportat profit trimestrial peste așteptările Wall Street, dar profitul companiei a scăzut semnificativ față de aceeași perioadă a anului anterior, trase în jos de declinul prețurilor petrolului, transmite CNBC.
După ce zilele trecute a vorbit despre posibilitatea ca românii care denunță fapte de evaziune să primească un procent din prejudiciul recuperat, acum ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, spune că o altă posibilitate ar fi, în cadrul acestei măsuri de combatere a evaziunii fiscale, realizarea unei aplicații prin care cetățenii să verifice autenticitatea bonurilor fiscale care li se eliberează.
RCS&RDS a transmis clienților un mesaj prin care îi anunță că serviciile 5G sunt disponibile în rețeaua DIGI Mobil la nivel stradal în mare parte a Capitalei. Anterior, serviciile 5G erau disponibile în rețeaua operatorului doar în Centrul Vechi al Bucureștiului, câteva parcuri și zona de food din mall-urile mari, conform unui anunț din iunie 2019.
Exxon Mobil urmează să-și dezvăluie strategia mult așteptată în domeniul litiului, cu un anunț că își propune să înceapă producția metalului folosit în bateriile pentru vehicule electrice în Arkansas până în 2026, potrivit unei surse cu informații directe despre planurile grupului petrolier, transmite Reuters.
Patru din zece români (38%) își încarcă telefonul în mașină, în timp ce 31% optează pentru o baterie externă și doar 28% preferă să facă acest lucru doar acasă, arată rezultatele unui studiu realizat de un producător de dispozitive inteligente.
Profitul Exxon Mobil a scăzut cu 56% în trimestrul al doilea, fiind sub așteptările de pe Wall Street, potrivit datelor publicate vineri de companie, care s-a alăturat rivalilor afectați de scăderea bruscă a prețurilor energiei și de marjele mai scăzute ale combustibililor.
Deși este promovată la un nivel al indicatorului P/E de 10, considerat atractiv de brokeri și investitori, oferta la Hidroelectrica vine într-o perioadă în care acțiunile companiilor de energie, în general, se tranzacționează la multiplii de evaluare mici pe principalele piețe de acțiuni, la nivel mondial. Din motive diferite, titluri ale unor societăți din domeniul petrolului, gazelor naturale, cărbunelui și cele ale consorțiilor integrate de energie sunt ieftine, într-un răstimp în care, în domeniul energiei „verzi”, multe titluri sunt sub presiune la vânzare sau unele proiecte au fost abandonate masiv de investitorii de portofoliu, devenind adevărate epave.
Un amendament adus legilor Educației, susținut și de ministrul Educației, Ligia Deca, și de PNL, PSD, AUR, UDMR și minorități, votat în comisia de învățământ din Camera Deputaților, prevede că “utilizarea unui telefon mobil sau a oricărui alt echipament de comunicații electronice de către un elev este interzisă pe perioada cursurilor din învățământul preșcolar, primar și gimnazial”
Darren Woods, CEO-ul Exxon Mobil Corp, gigantul petrolier care anul trecut a încasat peste un miliard de dolari de la Romgaz, pentru preluarea companiilor care dețineau o participație de 50% în cel mai important proiect offshore din România, a beneficiat în 2022 de o creștere a veniturilor salariale cu 52% în 2022, ceea ce face ca remunerația sa totală să fie mai mare decât cea a omologilor săi de la Goldman Sachs Group Inc. sau JPMorgan Chase & Co.
Problema cu telefoanele mobile este că oamenii petrec prea mult timp lipiți de ele. O spune chiar cel care a inventat aceste aparate, în urmă cu cincizeci de ani.
Guvernul urmează să încuviințeze achiziționarea de către Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale a 100 bucăți de grupuri sanitare mobile, măsură destinată ”prevenirii unor deficiențe de aprovizionare în situații de criză”, inclusiv cutremure. Pentru cele 100 de WC-uri mobile vor fi alocate maximum 11 milioane lei.
Cele mai mari două companii petroliere din SUA, Exxon Mobil și Chevron, au prezentat planuri de a crește anul viitor cheltuielile pentru proiectele energetice, pe fondul cererii și prețurilor ridicate ale petrolului, transmite Reuters.
Oxfam a depus eezoluții ale acționarilor împotriva giganților petrolieri americani Exxon Mobil, Chevron și ConocoPhillips, declarând că lipsa de transparență cu privire la practicile lor fiscale globale prezintă un risc material pentru investitorii pe termen lung, transmite CNBC.
Grupul petrolier american Exxon Mobil a dat publicității un profit trimestrial peste așteptări, în condițiile în care creșterea prețurilor la energie a permis celui mai mare producător de petrol din SUA să genereze un profit trimestrial comparabil cu cel al gigantului tehnologic Apple, transmite Reuters.
Exxon Mobil a anunțat că a părăsit complet Rusia, după ce președintele Vladimir Putin i-a expropriat proprietățile, în urma a șapte luni de discuții privind transferul ordonat al pachetului său de 30% deținut la proiect petrolier major Sahalin-1, transmite Reuters.
Președintele rus Vladimir Putin a semnat vineri un decret care stabilește un nou operator pentru proiectul de petrol și gaze Sahalin-1, din Orientul Îndepărtat al Rusiei, condus de Exxon Mobil, transmite Reuters.
Shell și Exxon Mobil au lansat un proces de vânzare simultană a unui pachet mare de active de gaze naturale offshore, în sudul Regatului Unit și partea olandeză a Mării Nordului, au spus trei surse din industrie și sectorul bancar, transmite Reuters.
Operatorii economici autorizați să comercializeze bunuri culturale mobile vor fi obligați ca, în termen de 3 zile de la data înregistrării în registrul propriu a bunurilor clasate în tezaur, să comunice în scris serviciului public deconcentrat al Ministerului Culturii, punerea bunurilor în vânzare, să transmită un exemplar al catalogului editat în scopul organizării unei licitații publice și să completeze un model de ofertă pentru vânzarea către stat. Ministerul Culturii, în procedurile de exprimare a dreptului de preempțiune pentru cumpărarea unui bun cultural, va solicita și alte documente casei de licitații, conform modificărilor pregătite de Guvern la normele privind comerțul cu bunuri culturale mobile.
Un joc mobil plasat în universul World of Warcraft a fost anulat de Blizzard, aparent din motive financiare.
Exxon Mobil, Chevron, Shell și TotalEnergies au obținut în trimestrul trecut venituri cumulate de 51 de miliarde de dolari, duble față de itnervalul similar din 2021, datorită creșterii prețurilor petrolului și gazelor naturale, transmite Reuters.
Președintele ANAF, Lucian Heiuș, a anunțat că un proiect privind implementarea unei aplicații pentru contribuabili este în licitație. ANAF Mobil ar putea fi disponibilă la finalul acestui an.
Comenzile clientului vor putea fi preluate telefonic de firmele de taximetri prin dispeceratul clasic, cât și printr-o aplicație tehnologică dedicată exclusiv activității de taximetrie, prevede un proiect legislativ inițiat acum. În schimb, parlamentarii se pregătesc să respingă definitiv un proiect legislativ care propunea ca autoturismele care efectuează transport alternativ, prin intermediul aplicațiilor Uber sau Bolt, să poată circula pe banda special amenajată pentru transportul public în comun, așa cum se întâmplă acum în cazul taximetrelor.
Exxon Mobil a declarat că unitatea sa din Rusia, Exxon Neftegas, a declarat forță majoră pentru operațiunile sale din Sahalin-1, unde a devenit din ce în ce mai dificil să livreze țiței din cauza sancțiunilor impuse Rusiei, transmite Reuters.