RebelDot, compania de dezvoltare software din Cluj care a avut o creștere medie anuală de 80% în ultimii 4 ani, deschide 100 de poziții noi în 2023.
Instituțiile de stat au scos la bătaie aproape 3.000 de locuri de muncă în primele două luni ale anului. 9 din 10 sunt funcții de execuție și mai puțin de 200 sunt funcții de conducere. Comparativ, sectorul privat a avut 65.000 de poziții noi, deschise în același interval de timp pe eJobs.ro, mai mult de jumătate fiind destinate candidaților din segmentul entry level.
Disponibilizările masive din marile corporații IT din Vest au amplificat gradul de nesiguranță în rândul candidaților din România, deși datele arată că angajatorii continuă intensiv căutările pentru a acoperi necesarul de personal
Youni, startup-ul edtech care dezvoltă platforma cu același nume pentru elevii care vor să studieze la universități din străinătate are în plan să își mărească echipa cu aproximativ 60% în acest an.
Ministrul Muncii Marius Budăi a anunțat că există un număr record de contracte de muncă în România și anume 6.710.480, lucru care arată că măsura taxării contractelor part-time a avut un efect benefic pentru angajații ale căror contracte s-au transformat în unele cu normă întreagă.
Grupul german Volkswagen a început o amplă campanie de recrutare de personal care e într-o contradicție cu marile concedieri de la companiile de IT din lume, deoarece angajările se fac în special pe sectorul IT, pentru mărcile VW, Audi și divizia de software CARIAD.
Ford va reduce cu 3.800 numărul angajaților din Europa, tăierile urmând să fie făcute mai ales în domeniul administrativ și la dezvoltare produs. Ford va investi pe plan mondial 50 miliarde dolari în electrificare, iar asta înseamnă că o parte dintre fabricile din prezent fie vor fi închise, fie vor trece pe electrice.
Economiștii de top au afirmat că oamenii vor fi înlocuiți de inteligența artificială în mai multe profesii din SUA, relatează Fortune.
Grupul bancar francez Societe Generale, acționarul majoritar al BRD, a intrat în vizorul autorităților de reglementare din SUA, în cadrul unei anchete de amploare la nivelul sectorului financiar cu privire la folosirea unor aplicații de mesagerie neautorizate în comunicările de afaceri.
Vârsta continuă să fie un criteriu important în procesul de recrutare, iar creșterea vârstei de pensionare are potențialul de a schimba dinamica pe piața muncii.
Numărul salariaților din Capitală a ajuns, la finele lunii noiembrie 2022, la 1.059.269 persoane, în creștere cu 943 persoane (0,09%) față de luna precedentă, conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică.
Piața muncii din SUA a adăugat 517.000 de noi locuri de muncă în ianuarie, un salt uriaș, chiar și în condițiile în care Rezerva Federală a crescut ratele dobânzilor pentru a reduce inflația și a încerca să tempereze angajările.
Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica a aprobat, la propunerea managementului companiei, noua schemă de organizare internă a societății.
Acțiunile companiei olandeze Philips au înregistrat cea mai mare creștere din ultimii peste doi ani, după ce producătorul de echipamente medicale a estimat o creștere a vânzărilor datorită îmbunătățirii lanțurilor de aprovizionare și a demarat o campanie majoră de reducere a costurilor.
Peste 2.600 de joburi în transport și distribuție au fost postate de angajatori de la începutul anului și până acum pe platforma de recruare eJobs.ro, acesta fiind unul dintre domeniile care recrutează masiv, dar și care atrage, lunar, un număr mare de aplicări.
Un sondaj în rândul specialiștilor din domeniul recrutării relevă că începând cu 2023 va scădea numărul ofertelor de muncă pe câteva profesii: joburile de secretară (asistent manager/ backoffice), agent call center, ofițeri bancar, poștas, casier, operator date, translator, agent de turism, ofițer administrativ, portar și locurile de muncă de operator manual ce pot fi automatizate.
Grupul IT german SAP, prezent și în România, plănuiește să elimine aproximativ 3.000 de locuri de muncă în acest an și analizează posibilitatea de a vinde participația rămasă la Qualtrics International.
Grupul informatic IBM urmează să desființeze aproximativ 3.900 de posturi - reprezentând un pic peste 1% din total -, în cadrul unui plan de concedieri legat de reorientarea sa strategică, declară o sursă apropiată AFP, iar The Wall Street Journal (WSJ) avansează același număr.
Ford va decide până la jumătatea lunii februarie câte locuri de muncă va elimina în Europa, a declarat un sindicat german, în timp ce au apărut informații că BYD și producătorul de automobile Magna au fost interesați să cumpere una dintre fabricile germane ale producătorului auto din SUA, transmite Reuters.
Începând cu luna iunie 2022 companii locale din diverse domenii au intrat într-un proces de reorganizare și fac restructurări semnificative în rândul personalului, spune, la emisiunea PROFIT LIVE de la PROFIT NEWS TV, Gabriela Pleșa, director general Global Mobility.
Procesul de restructurare de la Poșta Română cuprinde aproximativ 1.000 de oameni, însă toți vor avea opțiunea să rămână în companie pe alte funcții, a declarat directorul general al instituției, Valentin Ștefan.
Un raport al Comisiei Europene din 2023 privind impactul schimbărilor demografice arată că UE a pierdut în 10 ani cinci milioane de oameni din populația de vârstă activă, în special în Letonia, Bulgaria și România, în principal din cauza ratei mici a natalității și emigrației, arată Euractiv, citată de Rador.
Amazon.com a desființat locuri de muncă în Statele Unite, Canada și Costa Rica, ca parte a unui plan de a concedia 18.000 de angajați, a declarat gigantul comerțului electronic într-o notă adresată personalului văzută de Reuters.
Amazon se pregătește să declanșeze planul de concediere a peste 18.000 de angajați, din care 10.000 vor fi disponibilizați în această săptămână, chiar de astăzi, reducerea fiind cea mai mare din istoria companiei.
Numărul posturilor ocupate în instituțiile și autoritățile publice din România era, în noiembrie 2022, de 1.280.003, iar circa 64% dintre acestea erau în administrația publică centrală, conform datelor publicate pe site-ul Ministerului Finanțelor (MF).