Într-un răstimp în care industria de mobilitate este crunt lovită de restricțiile impuse de autorități în numele epidemiei de coronavirus, o tranzacție majoră apare în piața americană.
Volkswagen a investit 256 de milioane de dolari în 16,6% din acțiunile producătorului american de camioane Navistar, pentru a concura cu rivalul Daimler pe piața nord-americană a camioanelor grele, evaluată la circa 30 de miliarde de dolari, transmite MarketWatch.
Volkswagen va anunța cel mai devreme marți preluarea unei participații de 19,9% la producătorul american de camioane Navistar International, o mișcare strategică importantă care marchează intrarea grupului auto german pe profitabila piață americană a camioanelor de tonaj greu, în cadrul strategiei de a deveni o forță în domeniul vehiculelor comerciale, transmite MarketWatch.