Curtea Constituțională va fi sesizată cu privire la excepția de neconstituționalitate a unui articol din OUG 82/2017 prin care Executivul a redus la 3,75%, de la 5,1%, contribuția la fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II), măsură cu impact negativ asupra viitoarelor pensii private ale celor 7 milioane de salariați. Sesizarea va fi inițiată în urma unei hotărâri a Curții de Apel București, care a admis cererea înaintată de o persoană fizică.
Guvernatorul Băncii Naționale a României consideră corectă decizia Curții Constituționale care a declarat neconstituțională legea care prevede conversia creditelor în franci elvețieni la cursul de la data acordării. Isărescu a invitat debitorii să apeleze la impreviziune și să negocieze cu băncile.
De la Judecătoria Câmpulung ar putea pleca către Curtea Constituțională prima excepție de neconstituționalitate ridicată de bănci pe Legea dării în plată. Bancpost a cerut instanței controlul de constituționalitate al legii, după ce a formulat o contestație la o cerere de dare în plată.