Șeful Fondului suveran de investiții al Norvegiei, Nicolai Tangen, a declarat că se așteaptă la o perioadă îndelungată de slăbiciune pe piețele financiare și a avertizat că inflația ar putea fi în viitor cea mai semnificativă dificultate, transmite Bloomberg.
Norvegia va înăspri restricțiile pentru Covid-19 și va accelera vaccinările pentru a limita extinderea așteptată a variantei Omicron, a anunțat premierul Jonas Gahr Stoere, transmite Reuters.
Norvegia urmează să reintroducă restricții anticovid - la nivel național -, în contextul unei intensificări puternice a epidemiei, prin autorizarea comunelor să recurgă la certificatul sanitar, a anunțat vineri Guvernul, relatează AFP.
Norvegia oprește vaccinarea copiiilor de 12-15 ani cu a doua doză de vaccin împotriva Covid-19 până la apariția mai multor informații privind siguranța acestora, parțial din cauza unui efect secundar rar care implică inflamația inimii, au anunțat autoritățile din sectorul sănătății, transmite Reuters.
Atacul cu arcul soldat cu cinci morți în Norvegia pare în acest stadiu un "act terorist", au apreciat joi serviciile de securitate norvegiene (PST), care nu au ridicat totuși nivelul de amenințare teroristă în țară din această cauză, relatează AFP.
Norvegia va redeschide total societatea începând de sâmbătă, a anunțat guvernul, care pune capăt astfel restricțiilor anti-covid ce au limitat interacțiunile sociale și au afectat numeroase afaceri, transmite Reuters.
Norvegia a acceptat să mărească exporturile de gaze naturale în Europa, în condițiile în care prețurile angro record i-au determinat pe furnizorii din Marea Britanie să solicite sprijinul statului și au provocat temeri legate de o criză a furnizării de alimente, transmite Reuters
În scurt timp, trei sferturi din automobilele noi înmatriculate în Norvegia vor fi modele complet electrice, a estimat un organism de specialitate după ce în luna august înregistrările de automobile electrice au atins un nou nivel record în această țară nordică, lider mondial în domeniul utilizării automobilelor electrice, transmite AFP.
Norvegienii care și-au cumpărat Tesla Model S și și-au făcut actualizarea Over-The-Air vor primi despăgubiri din partea companiei, pentru că softul instalat le-a diminuat performanțele bateriei.
Norvegia a eliminat vaccinul împotriva COVID-19 produs de AstraZeneca din campania sa de inoculare, a declarat miercuri premierul norvegian Erna Solberg, relatează dpa.
Compania Promateris va primi 744.000 de euro de la Islanda, Liechtenstein și Norvegia pentru realizarea unei noi divizii, numită Bio Compounds.
Norvegia introduce noi măsuri la nivel național pentru a preveni răspândirea Covid-19, între care interzicerea servicii de alcool în spații publice și amânarea unui plan de redeschiderii a vieții sociale, a declarat ministrul Sănătății, Bent Hoeie, transmite Reuters.
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunță că, începând de vineri, intrarea în Norvegia este permisă doar anumitor categorii de persoane, măsura urmând să fie în vigoare până în 12 februarie, alături de cele aplicate deja. Ca excepție, va fi permis accesul pe teritoriul norvegian persoanelor care au început deplasarea către Norvegia anterior intrării în vigoare a noilor măsuri.
Norvegia a înregistrat un total de 29 de decese la persoanele de peste 75 de ani care au primit prima doză de vaccin anti-Covid, iar oamenii de știință analizează cu atenție ce grupuri să vizeze în programele naționale de imunizare, scrie Bloomberg.
Norvegia va impune noi restricții pentru a preveni revenirea la creștere a epidemiei de coronavirus, între care interzicerea la nivel național a vânzării de alcool în restaurante și baruri și a primirii de invitați la domiciliu, a declarat duminică premierul Erna Solberg, transmite Reuters.
Peste jumătate dintre statele membre ale Uniunii Europene (UE) și Regatul Unit, inclusiv România, sunt clasificate cu roșu pe o nouă hartă europeană privind restricțiile de călătorie publicată de către Centrul European de Prevenția și Controlul Bolilor (ECDC), relatează AFP.
Volkswagen ID.3, primul automobil 100% electric al mărcii germane, a devenit deja vedetă pe piața vehiculelor electrice din Europa, după prima lună de livrări. În Norvegia, cea mai avansată țară pe acest segment, ID.3 s-a instalat deja în fotoliul de lider.
Măsurile de blocare a economiei sunt disproporționate față de impactul medical al gripei provocate de coronavirus, baza lor științifică este îndoielnică, iar riscurile sociale și umanitare induse sunt mai mari decât orice poate provoca boala COVID-19, spune Peter Hitchens, editorialist la publicația Daily Mail „Nu este nicio dovadă că prăbușind o economie salvăm vreo viață; dimpotrivă, are costuri în vieți omenești.”
Viziunea acționarului majoritar din Franța s-a impus la BRD Groupe Société Générale, al treilea cel mai mare grup financiar din România, care anul acesta nu va distribui dividende. Cine sunt principalii investitori de portofoliu văduviți de dividendul propus inițial la nivelul de 1,64 lei/acțiune.
Norvegia, cel mai mare producător de petrol din Europa Occidentală, va anunța în curând dacă își reduce producția de țiței, a declarat luni ministrul Energiei, Tina Bru, o eventuală decizie pozitivă putând crește impactul măsurilor globale destinate susținerii prețului petrolului, transmite Reuters.
Frații Dragoș și Adrian Pavăl, proprietarii Dedeman, cel mai mare retailer local de bricolaj și cel mai mare business dezvoltat de antreprenori români, au intrat în acționariatul BRD Groupe Société Générale, al treilea cel mai mare grup financiar din România. Ei au pierdut însă consistent în doar două luni, deși au o participație sub 1%. Sistarea plății dividendelor de către BRD îi văduvește și pe ei, și pe investitorii de portofoliu de încasări agregate depășind 600 milioane lei și care ar fi acoperit parțial prăbușirea de o treime a acțiunilor de la începutul crizei coronavirus. Cine sunt principalii pierzători.
Rata șomajului în Norvegia luna aceasta a crescut de cinci ori, ajungând la peste 10%, cel mai ridicat nivel din anii 1930, deoarece companiile au anunțat disponibilizări masive și încetarea producției, pe fondul eforturilor de a limita răspândirea pandemiei de coronavirus (COVID-19), transmite Reuters.
Norvegia va oferi companiilor o finanțare de cel puțin 100 de milairde de coroane norvegiene (9,7 miliarde dolari), sub formă de garanții pentru împrumuturi și emisiuni de obligațiuni pentru susținerea economiei în timpul epidemiei de coronavirus, a anunțat guvernul duminică, transmite Reuters.
Primul caz de îmbolnăvire cu coronavirus a fost confirmat în Norvegia, opersoană asimptomatică venită dintr-o zonă din China în care s-au înregistrat cazuri de îmbolnăvire.
Rusia a acuzat marți Norvegia să îi restricționează activitățile dintr-un lanț de insule din regiunea arctică și a anunțat că dorește discuții cu Oslo pentru rezolvarea problemelor, transmite Reuters.