Facebook a anunțat că a eliminat din rețeaua sa socială 1,5 milioane de filmări privind atacul armat din Noua Zeelandă în primele 24 de ore de la producerea acestuia.
Numele a doi domnitori români, Ștefan cel Mare și Șerban Cantacuzino, apar scrise pe armele folosite în atacul în care au fost ucise 49 de persoane și rănite peste 20 în timpul rugăciunilor de vineri la două moschei din Noua Zeelandă.
Cel puțin un atacator a ucis 49 de persoane și a rănit peste 20 în timpul rugăciunilor de vineri la două moschei din Noua Zeelandă, acesta fiind cel mai grav atac armat din istoria țării, a informat șeful Poliției, Mike Bush, scrie Reuters.
Un ac de cusut a fost descoperit într-o căpșună din Noua Zeelandă, a dezvăluit luni Poliția locală într-un anunț care amintește de cazurile similare ce au generat o adevărată psihoză în luna septembrie în rândul populației din țara vecină, Australia, informează AFP.
În timp ce parlamentarii autohtoni pare că fac tot posibilul ca exploatarea gazelor din sectorul românesc al Mării Negre să devină din ce în ce mai incertă, un român care conduce expansiunea OMV în Noua Zeelandă și Australia anunță intenția grupului austriac de a declanșa două noi operațiuni de explorare offshore în Taranaki (Noua Zeelandă), în vara anului viitor.
Comisia Europeană a lansat formal, joi, negocierile pentru încheierea unui acord comercial bilateral cu Noua Zeelandă, la câteva zile după inițierea unor discuții similare cu Australia.
Miniștrii de Comerț din statele membre ale Uniunii Europene au dat undă verde începerii negocierilor cu Australia și Noua Zeelandă în vederea încheierii unor acorduri comercial între cele două state și blocul comunitar.
OMV, principalul acționar al celei mai importante companii de petrol și gaze din România, OMV Petrom, a achiziționat contra a 578 milioane de dolari întregul business din sectorul upstream al Shell din Noua Zeelandă. Tranzacția majorează rezervele recuperabile de hidrocarburi ale companiei austriece cu aproximativ 100 de milioane de barili echivalent petrol și reprezintă un important pas în vederea dezvoltării Australasiei într-o zonă principală de producție a companiei austriece.
În timp ce diferite state, precum Marea Britanie, SUA sau Australia, vor să limiteze numărul de angajați străini, Wellington, capitala Noii Zeelande, a selectat, printr-un program de recrutare, circa 100 de profesioniști din IT din diferite părți ale globului, cărora le plătește transportul cu avionul și cazarea pentru a susține interviuri cu firme locale din domeniul tehnologiei, informează Business Insider.
Subsidiara din Noua Zeelandă a companiei britanice de telefonie Vodafone va fuziona cu operatorul TV local Sky Network Television, într-o tranzacție evaluată la aproape 2,2 miliarde euro, a anunțat joi Vodafone.