Programul "Prima casă” va fi transformat într-un program social, denumit "O familie, o casă", în cadrul căruia vor mai putea accesa credite doar persoanele cu venituri sub un anumit prag. Creditele pentru persoanele din grupuri vulnerabile vor fi garantate integral de stat, potrivit proiectului de lege promulgat joi de președintele Iohannis.
Programul "Prima casă” va fi transformat într-un program social, denumit "O familie, o casă", în cadrul căruia vor mai putea accesa credite doar persoanele cu venituri sub un anumit prag. Creditele pentru persoanele din grupuri vulnerabile vor fi garantate integral de stat, potrivit unui proiect de lege adoptat prin votul final al Camerei Deputaților.
Peste 300 de comune nu au niciun medic de familie, iar 1.414 localități (comune și orașe) au un număr insuficient, potrivit unei Hărți a accesului cetățenilor români la serviciile de asistență medicală primară oferite de cabinetele de medicina familiei, realizată de doctorul Cătălin Petrencic de la Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie.
Familiile care au în întreținere sau îngrijire 3 sau mai mulți copii vor primi de la stat, la achiziția unui autoturism nou, o finanțare nerambursabilă de până la 35.000 lei, adică de peste 7.000 euro, începând cu 1 iulie 2020, prevede un proiect de lege inițiat de UDMR.
Un proiect de lege, care are sprijinul tuturor formațiunilor parlamentare, propune instituirea pachetului minimal de servicii sociale pentru copil și familie ca program național, finanțat de la bugetul de stat și de la bugetele autorităților locale. Pachetul minimal de servicii va include servicii de bază și de informare în domeniul sănătății, educației și protecției sociale precum: identificarea situațiilor care pot genera marginalizarea sau excluziunea socială, evaluarea acestora, furnizarea de informații, consiliere, însoțire, asistență și monitorizare.
Medicii de familie solicită imperios autorităților să intensifice măsurile de prevenire și să se pregătească pentru combaterea difteriei, argumentând că difteria a devenit amenințare pentru România Ei cer lansarea de urgență a unui program național pentru vaccinarea populației adulte expuse riscului de îmbolnăvire, program care să cuprindă măsuri de susținere/compensare a costurilor pentru vaccin și campanii de informare și conștientizare a populației.
Deputații din comisia de buget și finanțe au întocmit marți raport favorabil proiectului de lege care modifică Programul "Prima casă”, la doar câteva săptămâni de la adoptarea acestuia de către senatori. Programul va fi transformat într-un program social, denumit "O familie, o casă", în cadrul căruia vor mai putea accesa credite doar persoanele cu venituri sub un anumit prag. Cu prilejul avizării în comisia de specialitate, chiar la inițiativa ministrului Finanțelor, Eugen Teodorovici, au fost introdusă garantarea 100% a creditelor pentru persoanele din grupuri vulnerabile, față de o limită maximă de garantare de 50% pentru celelalte categorii sociale. Teodorovici speră ca până la finalul lunii curente, proiectul să fie adoptat de Parlament.
Un proiect de lege, susținut în comun de putere și opoziție, propune acordarea unui sprijin financiar de până la 150 euro pentru fiecare copil de vârstă ante-preșcolară în vederea angajării unei bone. Ajutorul s-ar acorda doar în cazul în care veniturile nete lunare pe membru de familie nu depășesc 3.500 lei.
Programul "Prima casă” va fi transformat într-un program social, denumit "O familie, o casă", în cadrul căruia vor mai putea accesa credite doar persoanele cu venituri sub un anumit prag, proiectul fiind adoptat astăzi de plenul Senatului. Astfel veniturile nete lunare ale beneficiarului individual sau ale beneficiarului împreună cu soțul sau soția, după caz, nu pot depăși valoarea de 4.500 lei, însă pragul urcă la 7.000 de lei dacă familia are unul sau mai mulți copii. Dobânda va fi subvenționată, cu 0,5 puncte procentuale în cazul familiilor cu un singur copil și cu 1 punct procentual în cazul celor cu doi sau mai mulți copii. Proiectul actual prevede subvenții mai mici și restricții mai mari pentru accesarea unui credit, comparativ cu un plan de modificare a Prima Casă anunțat de Guvern în luna mai.
Programul "Prima casă” va fi transformat într-un program social, denumit "O familie, o casă", în cadrul căruia vor mai putea accesa credite doar persoanele cu venituri sub un anumit prag, proiectul fiind avizat astăzi în comisia de buget a Senatului, urmând să primească votul plenului. Astfel veniturile nete lunare ale beneficiarului individual sau ale beneficiarului împreuna cu soțul sau soția, după caz, nu pot depăși valoarea de 4.500 lei, însă pragul urcă la 7.000 de lei dacă familia are unul sau mai mulți copii. Dobânda va fi subvenționată, cu 0,5 puncte procentuale în cazul familiilor cu un singur copil și cu 1 punct procentual în cazul celor cu doi sau mai mulți copii. Proiectul actual prevede subvenții mai mici și restricții mai mari pentru accesarea unui credit, comparativ cu un plan de modificare a Prima Casă anunțat de Guvern în luna mai.
Programul "Prima casă” va fi transformat într-un program social, denumit "O familie, o casă", în cadrul căruia vor mai putea accesa credite doar persoanele cu venituri sub un anumit prag, prevede un proiect de Ordonanță de urgență pregătit de Ministerul Finanțelor. Astfel veniturile nete lunare ale beneficiarului individual sau ale beneficiarului împreuna cu soțul sau soția, după caz, nu pot depăși valoarea de 4.500 lei, însă pragul urcă la 7.000 de lei dacă familia are unul sau mai mulți copii. Dobânda va fi subvenționată, cu 0,5 puncte procentuale în cazul familiilor cu un singur copil și cu 1 punct procentual în cazul celor cu doi sau mai mulți copii. Proiectul actual prevede subvenții mai mici și restricții mai mari pentru accesarea unui credit, comparativ cu un plan de modificare a Prima Casă anunțat de Guvern în luna mai.
Menținerea controlului asupra companiei este unul dintre cele mai importante obiective pe termen lung ale celor care dețin afaceri de familie, însă numai 41% dintre acești respondenți au încredere în planurile lor de succesiune, potrivit celei mai recente ediții a studiului Deloitte Global Family Business, efectuat în rândul a aproximativ 800 de companii din 58 de țări din toată lumea, inclusiv din România, și transmis luni.
Deficitul de medici de familie era de 700 în 2018, a declarat, vineri, ministrul Sănătății, Sorina Pintea, care a precizat că și anul trecut și în acest an a crescut numărul de locuri la rezidențiat.
Guvernul PSD/ALDE a pus pe masă, în prag de alegeri, un nou program de subvenționare a creditelor, similar celui existent Prima Casă. Programul „O familie, o casă” vine cu subvenții de dobândă pentru persoanele fizice care pot lua credite de până la 120.000 de euro, dar și cu subvenții pentru dezvoltatorii imobiliari de 720 de milioane de lei/an.
Guvernul pregătește o schemă de minimis prin care să acorde ajutoare nerambursabile de până la 100% din cheltuielile eligibile și de până la maximum 500.000 euro/ proiect pentru construcția/reabilitarea și/sau înființarea, amenajarea și dotarea de rezidențe pentru persoanele vârstnice, cu servicii de 4 stele. O altă schemă de minimis pregătită de Excutiv are în vedere acordarea de granturi, până la maximum 200.000 euro, pentru cheltuielile ce vizează atingerea obiectivului de asigurare în fiecare localitate, îndeosebi rurală, a cel puțin unei ambulanțe dotate corespunzător.
Supermarketurilor și hipermarketurilor le va interzisă, la casele de marcat prioritare pentru părinții însoțiți de copii, comercializarea alimentelor care nu corespund alimentației sănătoasei recomandate minorilor. Prevederea ar putea intra în vigoare dacă Parlamentul va adopta un proiect legislativ ințiat cu scopul combaterii obezității.
Cabinetele de medicină de familie vor putea deschide cel mult două puncte secundare de lucru în alte localități, unde nu există medici de familie, cu respectarea anumitor condiții legate de funcționarea punctelor de lucru respective, așa cum a anunțat anterior Profit.ro.
Serviciul Național de Sănătate din Marea Britanie (NHS) a inițiat un demers de recrutare pentru a angaja, în următorii câțiva ani, câteva mii de medici specialiști în Medicină de familie din Europa.
Ministerul Finanțelor negociază cu Banca Mondială un împrumut de 800 de milioane de euro pentru plata serviciilor suplimentare efectuate de către medicii de familie către populație, dar și pentru medicina comunitară, a transmis, vineri, Ministerul Sănătății.
Cabinetele de medicină de familie vor putea deschide cel mult două puncte secundare de lucru în alte localități, unde nu există medici de familie, cu respectarea anumitor condiții legate de funcționarea punctelor de lucru respective, așa cum a anunțat anterior Profit.ro. Detalii vor fi anunțate la Profit Health Forum.
Cabinetele de medicină de familie vor putea deschide cel mult două puncte secundare de lucru în alte localități, unde nu există medici de familie, cu respectarea anumitor condiții legate de funcționarea punctelor de lucru respective. Detalii vor fi anunțate la Profit Health Forum.
Câteva mii de croați au participat, sâmbătă, la acțiuni de protest organizate la Zagreb, Split și Dubrovnik împotriva violenței domestice, cerând sancțiuni mai dure pentru cei care comit acte de violență în familie și instruirea adecvată a angajaților din instituțiile de stat responsabile cu combaterea fenomenului.
Multe dintre afacerile de familie din România au ajuns la momentul tranziției de la prima la a doua generație, iar media celor care reușesc tranziția este mai mare în România față de media la nivel global, potrivit unui studiu publicat luni de firma de consultanță EY.
Negociatorii Parlamentului European, ai Consiliului Uniunii Europene și Comisiei Europene au ajuns la un acord privind ameliorarea pe ansamblul UE a condițiilor de acordare a concediilor paternale, înțelegere care în opinia acestor instituții va permite progrese în egalitatea dintre bărbați și femei, relatează AFP.
Un medic de familie va putea fi titularul unui punct secundar de lucru în altă localitate, dar cu respectarea anumitor condiții privind asigurarea unui număr minim de ore de lucru și ținând cont de distanță față de localitatea în care are cabinetul. Senatorii au adoptat miercuri un proiect de lege în acest sens, în pofida faptului că Guvernul nu a susținut aceste modificări legislative.