Meta Platforms, compania-mamă a Facebook, a atras 10 miliarde de dolari la prima sa vânzare de obligațiuni, cererea din partea investitorilor depășind de trei ori oferta.
Meta Platforms, compania-mamă a Facebook, a confirmat că va lansa prima sa emisiune de obligațiuni, într-un moment în care investește în proiecte metaverse.
Meta Platforms, compania-mamă a Facebook, analizează o vânzare potențială de obligațiuni, prima din istoria gigantului american din tehnologie.
Ministerul Finanțelor (MF) a planificat, în luna august 2022, împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de cinci miliarde de lei, la care se poate adăuga suma de 585 milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitațiilor de obligațiuni.
Guvernul a împrumutat în iulie 6,86 miliarde lei prin vânzarea de titluri de stat către bănci și investitori, cea mai ridicată sumă luată pe acest segment, care asigură grosul finanțărilor statului, din ianuarie anul trecut, când a împrumutat 7,36 miliarde lei. Totalul împrumuturilor Guvernului de la bănci, investitori și populație a ajuns la 67,6 miliarde lei pentru primele șapte luni ale anului, iar dacă adaugăm și cele 1,94 miliarde de euro (9,6 miliarde lei) care au intrat în ianuarie în contul statului din componenta de împrumut a PNRR, împrumuturile pentru ianuarie-iulie sunt la 77,2 miliarde lei. Chiar și cu împrumuturile din iulie și cu banii din PNRR, Ministerul Finanțelor este la 53% necesar de finanțare acoperit, a declarat pentru Profit.ro economistul șef al BCR, Ciprian Dascălu.
Libra Internet Bank finalizează cea de-a treia emisiune de obligațiuni din istoria sa, atrăgând de la investitori echivalentul a peste 21 de milioane de lei, în urma unui plasament privat. Obligațiunile sunt denominate în euro și au o dobândă fixă plătibilă semestrial, în valoare de 6.5% pe an.
Ministerul Finanțelor a împrumutat 2,1 miliarde de lei la o singură licitație de titluri de stat, o sumă neobișnuit de mare pentru piața internă și cu mult peste prospectul anunțat. Finanțele profită de îmbunătățirea sentimentului investitorilor în regiune pentru a acoperi deficitul de finanțare. Curba randamentelor s-a inversat, dobânda la titlurile pe 3 ani fiind mai mare decât cea pentru împrumuturile pe 10 ani.
Ministerul Finanțelor a luat un nou împrumut peste suma planificată acceptând să plătească un randament de peste 9% investitorilor.
Prețul obligațiunilor și acțiunile italiene au scăzut după ce Mario Draghi a demisionat din funcția de prim-ministru al țării, pregătind terenul pentru alegeri anticipate și amenințând să declanșeze o nouă fază de turbulențe pentru datoria națiunii.
Dezvoltatorul imobiliar chinez Ronshine China Holdings a ratat plata dobânzilor pentru două emisiuni de obligațiuni care ajung la maturitate în iunie 2023 și decembrie 2023, în valoare totală de 27,9 milioane de dolari, aceasta fiind cea mai recentă lovitură pentru piața imobiliară din China aflată în dificultate, transmite Reuters.
Împrumuturile Guvernului de la bănci, investitori și populație au ajuns la mijlocul acestui an la 60,7 miliarde lei (12,3 miliarde euro), după ce în luna iunie statul a reușit să atragă 3,54 miliarde lei. Situația a fost salvată de finanțările atrase de la populație, după ce licitațiile de titluri organizate pentru bănci și investitori au avut rezultate slabe, la opt din cele zece licitații (după cum se vede mai jos, în tabel) Ministerul Finanțelor împrumutând mai puțin decât avea planificat. La cele două licitații la care statul a reușit să împrumute peste suma anunțată inițial ca țintă, a fost nevoit să plătească dobânzi de peste 9%. Dacă adăugăm și cele 1,94 miliarde de euro (9,6 miliarde lei) care au intrat în ianuarie în contul statului din componenta de împrumut a PNRR, împrumuturile pentru primele șase luni ajung la 70,3 miliarde lei (14,21 miliarde euro).
Ministerul Finanțelor a împrumutat 1,35 miliarde de lei din piață, peste suma programată, profitând de o scădere a dobânzilor față de săptămânile trecute.
Dezvoltatorul imobiliar chinez Shimao Group a ratat plata dobânzii și a principalului unei emisiuni de obligațiuni internaționale, de 1 miliard de dolari, scadente duminică, în cea mai recentă lovitură pentru piața imobiliară din China care se confruntă cu probleme, transmite Reuters.
Libra Internet Bank pregătește o nouă emisiune de obligațiuni, acum de 4 milioane euro - conditia de succes a ofertei -, cu posibilitatea de suplimentare până la 10 milioane euro.
Raiffeisen Bank a plasat o nouă emisiune de obligațiuni corporative în lei, fiind a treia emisiune de obligațiuni verzi a băncii și a două serie de obligațiuni senior nepreferențiale.
Ministerul Finanțelor a emis obligațiuni de 550 de milioane de lei, pe o cerere ridicată din partea băncilor, însă la un randament de peste 9%, apropiat de cel din piața secundară. Dobânzile au scăzut ușor în piață pe finele săptămânii, după ce miercuri au atins un nou record de după criza economică din 2009-2010.
Deși activele fondurilor de obligațiuni au afectat în ansamblu industria locală de asset management, numărul clienților și investițiile indirecte în acțiuni înregistrează creșteri la nivel anualizat.
Societatea Crama la Salina, specializată în producția de vinuri, listează joi pe piața AeRO titluri obligatare scadente în anul 2026.
Dobânzile plătite de România la datoria suverană au continuat să crească joi, la o zi după ce Rezerva Federală a SUA a majorat rata cheie cu 0,75 puncte procentuale, cel mai mare salt din ultimele aproape trei decenii. Randamentul la titlurile pe 10 ani a ajuns la 9,2%, un nou maxim de la criza economică din 2009-2010, și a depășit nivelul plătit de Rusia pentru împrumuturile în monedă națională și chiar și dobânda medie la creditele noi de consum. Ministerul Finanțelor a refuzat toate ofertele la licitația de titluri de stat.
UniCredit Bank România va emite obligațiuni către UniCredit Italia pentru creșterea fondurilor proprii și îndeplinirea cerințelor de reglementare.
Banca Centrală Europrană (BCE) va avea miercuri o reuniune neprogramată, în contextul evoluției costurilor de împrumut din zona euro.
Randamentele la datoria pe termen lung a României au crescut abrupt față de mijlocul săptămânii trecute și se apropie de pragul de 9%, cel mai ridicat nivel de după ianuarie 2010, în condițiile turbulențelor de pe piețele internaționale. Analiștii anticipează o creștere de 0,75 puncte procentuale a dobânzii Fed, în timp ce Banca Centrală Europeană a semnalizat o politică mai restrictivă în perioada următoare.
Grupul Bittnet Systems, integrator IT&C și furnizor de servicii de training IT, controlat de frații Logofătu, a vândut aproximativ 12% din capitalul social și din drepturile de vot ale Dendrio, pentru o sumă totală de 7,5 milioane de lei, către Agista.
Raiffeisen Bank a plasat o nouă emisiune de obligațiuni corporative în lei, fiind a treia emisiune de obligațiuni verzi a băncii și a două serie de obligațiuni senior nepreferențiale.
Unul din cei mai constanți emitenți de pe segmentul de obligațiuni de la BVB, Banca Comercială Română, vinde o nouă emisiune de obligațiuni corporative, ceea ce ridică stocul de astfel de instrumente al emitentului la 3,7 miliarde lei.