Producătorul de gaze naturale Romgaz, controlat de statul român prin Ministerul Energiei, și gigantul petrolier american ExxonMobil au finalizat negocierile de preluare integrală a sucursalei românești a ExxonMobil, care deține 50% din drepturile aferente concesiunii perimetrului offshore de gaze naturale Neptun Deep din Marea Neagră.
Problemele de pe piața autohtonă a gazelor, inclusiv nivelul ridicat al prețului, ar fi fost evitată dacă era începută producția offshore din Marea Neagră, explică marii jucători din industrie. România ar fi fost astăzi în situația Arabiei Saudite, Norvegiei sau Texasului, dacă era declanșată producția offshore, în schimb are o piață nesemnificativă pentru, de exemplu, un gigant precum Gazprom. Cea mai mare problemă pe care o poate avea un investitor este lipsa de predictibilitate, atenționează companiile, așteptând ca, în sfârșit, problema Legii offshore să fie rezolvată, cât mai rapid.
Niciun stat din Europa nu a plafonat prețurile la producătorii de energie și gaze, iar o intervenție de acest tip a statului român ar putea atrage sancțiuni din partea Comisiei Europene, a declarat directorul executiv al Federației Patronale Petrol și Gaze (FPPG), Cătălin Niță, la videoconferința Profit.ro Oil&Gas - "Unde sunt gazele din Marea Neagră când avem mai mare nevoie?".
Compania petrolieră Black Sea Oil&Gas (BSOG), controlată de grupul american de asset management Carlyle, singurul concesionar de perimetre de gaze naturale din Marea Neagră care a luat până în prezent decizia finală de a investi în offshore-ul românesc, va începe producția în Proiectului de Dezvoltare Gaze Naturale Midia (MGD) în primul trimestru al anului viitor, a anunțat Mark Beacom, CEO BSOG, în cadrul videoconferinței Profit.ro Oil&Gas - Unde sunt gazele din Marea Neagră când avem mai mare nevoie?
Actuala situație de pe piața autohtonă a gazelor, inclusiv nivelul ridicat al prețului acestora, ar fi fost evitată dacă ar fi fost declanșată producția offshore din Marea Neagră, a declarat Mark Beacom, Director General, Black Sea Oil & Gas, în cadrul videoconferinței Profit.ro Oil&Gas - Unde sunt gazele din Marea Neagră când avem mai mare nevoie?
Avantajul reprezentat de faptul că, în ultimii 15 ani, aproximativ 82% din consumul intern era acoperit din producția autohtonă va deveni în viitor un dezavantaj, a transmis Zoltan Nagy-Bege, vicepreședinte al Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), în cadrul videoconferinței Profit.ro Oil&Gas - Unde sunt gazele din Marea Neagră când avem mai mare nevoie?
Acordul de exclusivitate încheiat în iunie între producătorul de gaze naturale Romgaz, controlat de statul român prin Ministerul Energiei, și gigantul petrolier american ExxonMobil cu privire la negocierile de preluare integrală a sucursalei românești a ExxonMobil, care deține 50% din drepturile aferente concesiunii perimetrului offshore de gaze naturale Neptun Deep din Marea Neagră, a fost prelungit cu o lună, până la 15 noiembrie.
Principalul producător de gaze autohton, deținut majoritar de statul român, Romgaz, mai are la dispoziție mai puțin de 3 săptămâni pentru a finaliza tranzacția pentru achiziționarea companiei membră a grupului ExxonMobil care deține 50% din proiectul Neptun Deep, tranzacție care ar putea debloca potențialul offshore al României, se precizează într-un articol publicat de publicația de specialitate Petroleum Economist.
Companiile petroliere Black Sea Oil&Gas (BSOG), Petro Ventures și Gas Plus, care dețin concesiunea perimetrului offshore de gaze naturale Midia, cel mai avansat proiect de exploatare de gaze din sectorul românesc al Mării Negre și singurul cu decizie finală de investiție, au solicitat Agenției Naționale pentru Resurse Minerale (ANRM) prelungirea acordului de concesiune încheiat cu statul român cu 15 ani, perioada maximă permisă de legislația în vigoare.
Comisia Europeană a decis să trimită scrisori de punere în întârziere României și Poloniei pentru că nu au integrat corect anumite aspecte ale Directivei privind siguranța activităților offshore în sistemele lor juridice.
Compania petrolieră Black Sea Oil&Gas (BSOG), controlată de grupul american de asset management Carlyle, singurul concesionar de perimetre de gaze naturale din Marea Neagră care a luat până în prezent decizia finală de a investi în offshore-ul românesc, a anunțat finalizarea instalării platformei de producție gaze naturale Ana, prima platformă construită și instalată în România în ultimii 30 de ani. Declanșarea producției mai are însă de așteptat, recent, CEO-ul BSOG, Mark Beacom, afirmând, pentru Profit.ro, că nu se așteaptă ca până la finalul acestui an să finalizeze toate lucrările aferente Proiectului de Dezvoltare Gaze Naturale Midia (MGD) așa cum își propusese. În plus, date fiind întârzierile semnificative, compania preferă să nu avanseze o nouă dată de începere a producției.
Președintele Klaus Iohannis a declarat, la întâlnirea cu o delegație a grupului austriac OMV, compania-mamă a OMV Petrom, condusă de noul CEO Alfred Stern, că finalizarea negocierilor ExxonMobil-Romgaz creează "premise încurajatoare" pentru intrarea în linie dreaptă a proiectului Neptun Deep, cel mai mare proiect de exploatare de gaze naturale din Marea Neagră.
Black Sea Oil&Gas (BSOG) a încheiat un memorandum de înțelegere cu rușii de la Lukoil cu privire la efectuarea de lucrări în vederea conectării zăcământului de gaze descoperit de ruși pe perimetrul offshore Trident, concesiune deținută de ei în parteneriat cu Romgaz, la instalațiile de explorare și producție ale proiectului de dezvoltare Midia al BSOG.
Compania petrolieră Black Sea Oil&Gas (BSOG), controlată de grupul american de asset management Carlyle, singurul concesionar de perimetre de gaze naturale din Marea Neagră care a luat până în prezent decizia finală de a investi în offshore-ul românesc, nu se așteaptă ca până la finalul acestui an să finalizeze toate lucrările aferente Proiectului de Dezvoltare Gaze Naturale Midia (MGD) pentru a putea declanșa producția așa cum își propusese. În plus, date fiind întârzierile semnificative, compania preferă să nu avanseze o nouă dată de începere a producției.
Compania petrolieră americană Black Sea Oil&Gas (BSOG), operatorul și principalul concesionar al perimetrului offshore de gaze naturale Midia, cel mai avansat proiect nou de extracție de gaze din Marea Neagră, și operatorul sistemului național de transport de profil Transgaz, controlat de statul român, riscă să ajungă se se judece la tribunal din cauza unor neînțelegeri contractuale legate de lucrările de construcții necesare demarării producției de gaze la Midia, preconizată a avea loc până la finalul acestui an, potrivit unui document oficial obținut și analizat de Profit.ro.
Vard va construi la Brăila coca unui vas de întreținere a turbinelor eoliene, în cadrul unui contract de 100 milioane de euro obținut de la transportatorul maritim norvegian Rem Offshore.
Grupul german de dezvoltare, construcție, operare, mentenanță și service de parcuri eoliene WPD, unul dintre pionierii industriei mondiale de profil, înființat în 1996, activ în 28 de țări, cu un portofoliu de proiecte implementate cu putere instalată totală de peste 5.000 MW și având peste 3.000 de angajați, și-a înregistrat două noi subsidiare în România, ce vizează segmentul energiei eoliene offshore, aflat încă în stadiu de intenție pe plan local și nebeneficiind deocamdată nici măcar de legislație specifică.
Incertitudinile legate de exploatarea offshore a gazelor din Marea Neagră afectează nu numai operatorii concesionari și acționarii acestora, ci și operatorul național de transport, Transgaz, și face viața grea inclusiv agenției Fitch. Confirmând Ratingul BBB- cu Perspectiva Stabilă al Transgaz, Fitch precizează că incertitudinile privind investiția de la Marea Neagră afectează direct previziunile agenției, curba îndatorării companiei fiind dependentă de începutul (și, implicit, finalizarea) construcției conductei de interconectare de la Tuzla-Podișor, menită a introduce gazele offshore în sistemul național.
Investițiile private ale companiilor petroliere cu concesiuni de zăcăminte de gaze în Marea Neagră sunt mai mari decât fondurile UE disponibile pentru România în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), ceea ce face cu atât mai de neînțeles tergiversarea de către politicieni a modificării Legii offshore după principiile solicitate de investitori, modificare promisă de actuala guvernare, a declarat Cătălin Niță, președintele executiv al Federației Patronale Petrol și Gaze (FPGG), ai cărei cei mai importanți membri sunt marii producători de gaze OMV Petrom și Romgaz, în cadrul celei de-a cincea ediții a Videoconferinței Profit Energy.forum - Energia post-coronavirus.
Marea Neagră are din punct de vedere al energiei eoliene un potențial de peste 430-450 GW, din care 70 GW disponibili în zona litoralului românesc, a declarat Robert Chircă, operațional manager la Grup Servicii Petroliere (GSP), în cadrul celei de-a cincea ediții a Videoconferinței Profit.Energy.Forum - Energia post-coronavirus.
România va rămâne o țară de tranzit pentru gazul rusesc, însă nu către Balcani, ca până în 2020, ci către Ungaria și, începând din această iarnă, către Republica Moldova. Vecinii moldoveni nu numai că se vor alimenta cu gaze care vor tranzita România, ci intenționează să și înmagazineze gaze în depozitele autohtone, ceea ce ar face ca marii câștigători ai actualei conjuncturi să fie Transgaz și Depogaz (filială a Romgaz).
Producătorul de gaze naturale Romgaz, controlat de statul român prin Ministerul Energiei, a încheiat un acord cu gigantul petrolier american ExxonMobil în baza căruia a primit drept de exclusivitate pe 4 luni cu privire la negocierile de preluare integrală a sucursalei românești a ExxonMobil, care deține 50% din drepturile aferente concesiunii perimetrului offshore de gaze naturale Neptun Deep din Marea Neagră.
Porturile europene vor avea nevoie de investiții de 6,5 miliarde de euro până în 2030, pentru a face față dezvoltării sectorului eolian offshore, potrivit unui raport realizat de organizația industrială WindEurope, transmite CNBC.
Grupul energetic Equinor a anunțat că lucrează împreună cu RWE Renewables și Hydro REIN la o propunere pentru dezvoltarea unui proiect eolian offshore de dimensiuni mari în apele norvegiene ale Mării Nordului, transmite CNBC.
Acordurile de concesiune pentru perimetrele offshore de hidrocarburi Muridava și Cobălcescu au fost încheiate inițial în 2011, ele aflându-se în zona din Marea Neagră disputată de România și Ucraina și adjudecată de statul român prin decizia Curții Internaționale de Justiție de la Haga din 2009. Petromar Resources BV deține în prezent 80% din concesiunea Muridava și 70% din Cobălcescu, Petromar Resources SA controlând restul de 20%, respectiv 30%.