La Tribunalul București a mai fost înregistrat, în 23 septembrie, un dosar în care importatorul și distribuitorul de izolații termice și tehnologice, produse abrazive și consumabile pentru sudură Q. Euro Soft SRL din București a solicitat insolvența RADET. Primul termen de judecată al cererii a fost stabilit pentru 16 noiembrie.
Autoritățile au trimis informații generale despre combinatul Oltchim către mai mult de 160 de companii, iar acestea au timp până la sfârșitul lunii să își exprime interesul de cumpărare pentru a intra în următoarea fază a procesului de vânzare,a anunțat miercuri Ministerul Economiei. Vicepemierul Costin Borc, care este și ministru al Economiei, estimează că până la finalul anului va fi înaintată ofertă angajantă de la un investitor, străin sau român.
Ministerul Economiei a notificat Comisia Europeană privind modalitatea de vânzare a combinatului Oltchim din Râmnicu Vâlcea și a pașilor stabiliți în proces, a anunțat sâmbătă minsterul, precizând că forul european nu a impus vânzarea pe pachete de active. Instituția poartă discuții cu reprezentanții CE pentru a sprijini administratorul judiciar al companiei, consorțiul Rominsolv-BDO, astfel încât șansele de vânzare ale combinatului să fie maxime, cu salvarea părții viabile și păstrarea locurilor de muncă.
Grupul SCR al lui Ștefan Vuza care controlează Chimcomplex Borzești și-a exprimat intenția pentru a achiziționa o parte din activele Oltchim Râmnicu Vâlcea care ar urma să fie puse în vânzare. Potențialul cumpărător vrea să creeze o companie integrată în urma respectivei tranzacții.
Combinatul Oltchim din Râmnicu Vâlcea, aflat în insolvență din ianuarie 2013, este scos la vânzare pe bucăți, prin nouă pachete de active, procesul de selecție al investitorilor urmând să fie încheiat la sfârșitul acestui an, potrivit unui anunț al companiei
Negocierile cu potențialii investitori interesați de Oltchim au fost suspendate și vor fi reluate abia după verdictul Comisiei Europene privind ștergerea datoriilor societății, a declarat avocatul Gheorghe Piperea, unul din administratorii judiciari ai combinatului.
Oltchim Râmnicu Vâlcea a obținut un profit de 18,56 milioane lei, dar datoriile sunt cu 62% mai mari decât totalul activelor.
Oltchim Râmnicu Vâlcea (OLT) a obținut, în primul trimestru din acest an, un profit EBITDA de 13,82 milioane lei, față de pierderile de 18,20 milioane lei raportate pentru primele trei luni ale anului trecut, conform rezultatelor publicate de companie pe portalul propriu și remise Bursei de Valori București
Compania Chimcomplex Borzești, controlată de omul de afaceri Ștefan Vuza, anunță că a luat la cunoștință de investigația declanșată de Comisia Europeană împotriva României, referitoare la ștergerea de datorii ale Oltchim și continuarea aprovizionării acesteia de către companii de stat, dar cu toate acestea se angajează ferm să depună în perioada următoare o oferta de achiziționare societatea Oltchim SPV, potrivit unui comunicat remis presei.
Comisia Europeană verifică dacă anularea de către statul român a datoriilor Oltchim și continuarea aprovizionării acesteia de către societăți de stat, în pofida deteriorării situației financiare a companiei, au respectat normele UE privind ajutoarele de stat.
Fiscul a reluat, după trei ani, încercarea de a vinde o casă de vacanță a Sindicatului Oltchim, pentru recuperarea unor bani neachitați la buget, păstrând același preț de pornire la licitație, de aproximativ 140.000 lei fără TVA (puțin peste 30.000 euro), ca și la precedenta tentativă de vânzare, eșuată în 2013 din lipsă de oferte.
De iertarea de datorii a Oltchim va beneficia și bugetul de stat, combinatului calculându-i-se un impozit de 32 milioane lei pe profitul obținut din această sursă. Acest impozit va fi însă achitat doar după vânzarea participației statului la Oltchim. Potrivit legislației în vigoare, anularea de datorii reprezintă un venit care influențează rezultatul înregistrat de compania debitoare.
Omul de afaceri Ștefan Vuza, care controlează compania Chimcomplex Borzești, a convocat luna viitoare AGA pentru a aproba participarea Chimcomplex la procesul de privatizare a Oltchim, anunțându-și totodată disponibilitatea de a împrumuta până la 95 milioane euro pentru a câștiga licitația de vânzare a Oltchim.
Ministerul Economiei se mai bazează anul acesta pe dividende în sumă totală de peste 163 milioane lei de la companiile aflate în subordinea sa. Pe de altă parte, activitatea de privatizare și administrare a acestor companii va avea costuri estimate la aproape 31 milioane lei.
Combinatul petrochimic Oltchim Râmnicu Vâlcea a primit trei scrisori de intenție pentru privatizare din partea unei companii din China și a două din România, au declarat, miercuri, reprezentanții companiei, în cadrul unei conferințe de presă.
Potrivit legislației privind insolvența, precum și Codului Fiscal, anularea de datorii reprezintă venit scriptic al perioadei în care a survenit operațiunea, venit care influențează rezultatul înregistrat de compania debitoare. Profiturile brute rezultate din ștergerea de datorii se impozitează ca orice alte profituri, cu cota unică de 16%.
Potrivit legislației privind insolvența, precum și Codului Fiscal, anularea de datorii reprezintă venit scriptic al perioadei în care a survenit operațiunea, venit care influențează rezultatul înregistrat de compania debitoare.
După cinci zile și jumătate "pe verde" și o apreciere a prețului de peste 100%, acțiunile Oltchim confirmă astăzi tendința de scădere din a doua parte a ședinței de tranzacționare de ieri.
Acțiunile cresc cu aproximativ 10% pe rulaje care le-au depășit pe cele din toate celelalte cinci ședințe de tranzacționare precedente luate la un loc.
Acțiunile combinatului petrochimic din Râmnicu Vâlcea au atins marți prețul de 0,614 lei/acțiune, după a cincea sesiune bursieră consecutivă cu un avans în limita de 15%.
De la revenirea de la tranzacționare saltul este de 74%.
Astăzi este a treia ședință consecutivă în care acțiunile Oltchim înregistrează un salt în limita de 15% admisă de sistemul Bursei.
Acțiunile combinatului petrochimic au urcat încă din predeschidere până la prețul de 0,405 lei/acțiune, în limita maximă a unei creșteri de 15% admisă de sistemul Bursei. Este al doilea salt de această magnitudine, în urma celui de miercuri, de la reintrarea la tranzacționare după o pauză de peste doi ani.
Saltul s-a realizat pe transferuri depășind doar cu puțin 8.000 de lei.
Datoria companiei Oltchim către stat este de 1,2 miliarde lei, iar creanța Electrica asupra combinatului chimic aflat în insolvență se ridică la 227 milioane lei.