One United Properties (BVB: ONE) a achiziționat un teren situat în apropierea cartierului Floreasca și a Lacului Tei din Capitală, cu o suprafață de 10.710 mp. Pe noul teren aflat în vecinătatea dezvoltării One Verdi Park și a Bulevardului Barbu Văcărescu, compania intenționeză să construiască o nouă dezvoltare rezidențială de mică înălțime, care se va numi One City Club.
Și-au asumat riscuri atunci când cei mai mulți aleg prudența, au mizat pe un segment în declin de care toată lumea se ferea la vremea respectivă și și-au pus toate abilitățile profesionale la bătaie pentru a construi una dintre cele mai mari companii de dezvoltări imobiliare mixte de pe piața locală.
Retailerul francez Auchan, parte din grupul cu același nume, a încheiat 2021 cu afaceri în creștere, dar profit în scădere.
Pentru a 2-a ședință consecutivă indicele BET se apreciază cu 0,55%.
The One a închiriat către producătorul auto Ford etajul 18 al clădirii One Tower, București, reprezentând o suprafață de 800 de metri pătrați, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro de la surse din piața imobiliară.
Indicii principali de la BVB au avut închideri negative într-o zi cu volume slabe.
Listat în vara anului trecut, dezvoltatorul imobiliar One United și-a majorat în primele 3 luni de 3,6 ori câștigul pretaxare EBITDA, la 212,66 milioane lei, de la 59,03 milioane lei în exercițiul financiar precedent.
Augusta Dragic, co-fondator al grupului Superbet, va intra în Consiliul de Administrație al companiei One United Properties, fondată de bancherii Victor Căpitanu și Andrei Diaconescu, (BVB: ONE), dezvoltator de proiecte rezidențiale, birouri și mixte.
Dezvoltatorul imobiliar One United Properties, fondat de bancherii Victor Căpitanu și Andrei Diaconescu, caută oportunități de investiții pe piața imobiliară greacă, anunță presa elenă confirmând astfel informațiile transmise anterior de Profit.ro.
One United Properties, dezvoltator imobiliar de proiecte sustenabile rezidențiale, de birouri și mixte de ultimă generație din România, anunță că a achiziționat un nou teren cu o suprafață de 3.065 de metri pătrați, pentru extinderea ansamblului rezidențial One Lake Club, situat pe malul Lacului Tei.
Implementarea sistemului de work-from-home odată cu debutul pandemiei nu a oprit tranzacțiile de închiriere pe piața de birouri, ci a modificat doar solicitările chiriașilor și ale angajaților acestora. Se pune tot mai mult accent pe birourile moderne, certificate la cel mai înalt nivel și cu facilități diversificate în împrejurimi. În continuare, investitorii străini mizează pe România pentru extinderea afacerilor, semn că piața de birouri a ajuns la un anumit nivel de maturitate.
Augusta Dragic, co-fondator al grupului Superbet, va intra în Consiliul de Administrație al companiei One United Properties, fondată de bancherii Victor Căpitanu și Andrei Diaconescu, (BVB: ONE), dezvoltator de proiecte rezidențiale, birouri și mixte.
Săptămâna de tranzacționare se încheie la BVB cu o sesiune în care activitatea de tranzacționare a fost foarte redusă și numai 4 acțiuni au depășit reperul unor tranzacții de 1 milion de lei.
Dezvoltatorul imobiliar One United Properties, fondat de bancherii Victor Căpitanu și Andrei Diaconescu, a cumpărat hala Ford de la grupul francez de retail Auchan, după cum Profit.ro a anunțat anterior în exclusivitate. Hala urma să fie transformată într-un centru comercial.
Listată la jumătatea anului trecut, compania One United avansează distribuirea unui dividend brut de 0,0165 lei/acțiune, în paralel cu un program de răscumpărări și o majorare de capital social.
Dezvoltatorul imobiliar One United Properties, fondat de bancherii Victor Căpitanu și Andrei Diaconescu, intenționează să cumpere hala Ford de la grupul francez de retail Auchan, potrivit surselor Profit.ro din piața imobiliară. Hala urma să fie transformată într-un centru comercial.
Listată în vara anului trecut, dezvoltatorul imobiliar One United și-a majorat în 2021 cu 181,47% câștigul pretaxare EBITDA, la 611,70 milioane lei, de la 217,32 milioane lei în exercițiul financiar precedent.
Dezvoltatorul imobiliar One United Properties, fondat de bancherii Victor Căpitanu și Andrei Diaconescu, analizează diferite opțiuni pentru a intra pe piața imobiliară din Milano și Atena, potrivit surselor Profit.ro.
La BVB am consemnat o zi neconcludentă, cu mișcări ample de sens contrar pe parcursul orarului de tranzacționare și închideri divergente la nivelul indicilor și al celor mai tranzacționate acțiuni.
Listată în vara anului trecut, dezvoltatorul imobiliar One United și-a majorat în 2021 cu 181,47% câștigul pretaxare EBITDA, la 611,70 milioane lei, de la 217,32 milioane lei în exercițiul financiar precedent.
Într-o tendință negativă condusă chiar de acțiunile Băncii Transilvania, indicii principali au pierdut peste 1 procent.
Listată la bursă jumătatea anului trecut, compania One United Properties vizează implementarea unor sisteme de tip geoexchange pentru proiectele One Lake District și One Peninsula, în parteneriat cu firma franceză Veolia.
Volumele slabe din piața reglementată au fost compensate de transferuri-mamut în piața deal.
Tranzacția prin care One United Properties, unul dintre principalii dezvoltatori imobiliari de proiecte sustenabile rezidențiale, de birouri și mixte de ultimă generație din România, cumpără pachetul majoritar de acțiuni al Bucur Obor S.A., companie listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București sub simbolul de tranzacționare BUCU, a primit avizul Consiliului Concurenței.
Indicii de la BVB s-au corectat pe linie, în tandem cu o mișcare similară a burselor dezvoltate.