OPEC a anticipat că cererea mondială de petrol va creștere astfel încât va atinge nivelul anterior pandemiei de Covid-19 în 2022, susținută de creșterea din Statele Unite, China și India, transmite Reuters.
Prețul prețului West Texas Intermediate (WTI), de referință în SUA, a crescut marți la maximul ultimilor 6 ani și jumătate, pe fondul tensiunilor dintre Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite, care au aruncat OPEC+ în criză și au blocat majorarea producției, potrivit Bloomberg.
Miniștrii din OPEC+ au anulat negocierile privind producția de petrol, în urma nemulțumirilor Emiratelor Arabe Unite, care nu au acceptat prelungirea cu opt luni a reducerii livrărilor, transmite Reuters.
Cotațiile petrolului au urcat la un nou maxim al ultimilor doi ani, pe fondul așteptărilor privind scăderea stocurilor din SUA cu peste 7 milioane de barili.
Prețurile petrolului au atins noi maxime ale ultimilor peste doi ani vineri și sunt pe cale să încheie a treia săptămână de creșteri consecutive, pe fondul așteptărilor privind revenirea cererii în SUA, Europa și China, în urma relaxării restricțiilor anti-Covid.
Organizația Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC) și-a menținut estimările privind redresarea solidă a cererii de țiței în acest an, condusă de China și SUA, deși a avertizat cu privire la incertitudinile privind evoluția pandemiei de coronavirus (COVID-19), transmite Reuters.
OPEC și aliații săi, între care Rusia, au convenit să continue eliminarea treptată a restricțiilor de producție, decizie care a determinat creșterea prețului țițeiului american WTI la un maxim al ultimilor doi ani, transmite CNBC.
OPEC+ și-a redus estimările referitoare la cererea de petrol din 2021, cu 300.000 de barili de petrol pe zi, din cauza noilor restricții impuse de guverne în pandemia de Covid-19, potrivit unui raport realizat de o comisie de experți a organizației, transmite Reuters.
Prețul petrolului Brent a depășit 70 de dolari pe baril pentru prima dată de la izbucnirea pandemiei, iar referința americană West Texas Intermediate (WTI) a urcat la maximul ultimilor aproape doi ani și jumătate. Saltul cotațiilor a fost antrenat de un atac asupra unor facilități petroliere din Arabia Saudită, atribuit grupării Houthi.
Prețurile petrolului au crescut vineri cu circa 3%, atingând cele mai ridicate niveluri din peste un an, în urma unor date peste așteptări referitoare la piața muncii din Statele Unite și a deciziei OPEC și a aliaților acesteia de a nu crește livrările de țiței în luna aprilie, transmite Reuters.
Cotațiile petrolului cresc, vineri, pentru a treia zi consecutiv, la maximele ultimelor aproape 14 luni, susținute de decizia Organizației Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) și a aliaților săi de a nu majora, în aprilie, producția de țiței.
Cotațiile petrolului au atins noi maxime ale ultimelor 13 luni, în condițiile în care activitatea de extracție și rafinare din Texas a fost parțial întreruptă din cauza temperaturilor extrem de scăzute cu care se confruntă statul american.
Redresarea cererii de petrol va fi mult mai lentă decât s-a crezut anterior, în urma creșterii numărului de cazuri de infecții cu noul coronavirus, a previzionat Organizația Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC).
Cotațiile petrolului au atins vineri cel mai mare nivel din ultimul an, pe fondul scăderii stocurilor, al angajamentului OPEC+ de a susține prețurile, dar și al optimismului privind ridicarea graduală a restricțiilor.
Prețurile petrolului au urcat la cel mai ridicat nivel de la debutul pandemiei, după ce OPEC și aliații săi, printre care se numără și Rusia, au căzut de acord să amâne creșterea producției până în martie.
OPEC anticipează numeroase riscuri care ar putea duce la scăderea prețurilor petrolului în prima jumătate a anului 2021, a declarat duminică secretarul general al organizației, Mohammad Barkindo, înaintea unei reuniuni de luni a marilor producătorilor de petrol, între care și Rusia, la care vor discuta nivelul producției în luna februarie, transmite Reuters.
OPEC și statele aliate au convenit joi, după mai multe zile de discuții tensionate, să crească producția de petrol cu 500.000 de barili pe zi, de la începutul lunii ianuarie. În acest fel, totalul reducerilor de producție ale țărilor participante va scădea din 2021 de la 7,7 milioane de barili de petrol pe zi la 7,2 milioane de barili pe zi, relatează CNBC.
Cotațiile petrolului scad pentru a doua ședință la rând, pe fondul creșterii stocurilor americane de țiței și al unor neînțelegeri în interiorul OPEC, după ce, în luna noiembrie, au înregistrat un salt de circa 27%.
Membrii OPEC au ajuns luni la un consens larg asupra necesității de prelungire a măsurilor actuale de reducere a producției, cu trei luni începând din ianuarie, dacă aliații lor din cadrul grupului OPEC+ vor susține decizia, au declarat miniștri și delegați citați de Reuters.
OPEC și-a revizuit, miercuri, estimările referitoare la cererea de petrol pentru restul anului și din 2021, citând perspectiva economică sub așteptări și creșterea numărului cazurilor de coronavirus, transmite Reuters.
Cererea globală de petrol se va redresa mult mai lent în 2021 decât s-a estimat anterior, din cauza extinderii pandemiei de coronavirus (COVID-19), se arată în raportul lunar publicat de Organizația Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC), sporind astfel dificultățile cu care se confruntă grupul și aliații săi în echilibrarea pieței, transmite Reuters.
Cotațiile petrolului se tranzacționează la maximul ultimelor 5 luni, în contextul în care producția din Golful Mexic a fost redusă în așteptarea uraganului Laura, iar stocurile de țiței ale SUA au scăzut pentru a cincea săptămână consecutiv.
Cererea globală de petrol va scădea mai accentuat anul acesta decât s-a previzionat anterior, din cauza pandemiei de coronavirus (COVID-19), și există incertitudini privind redresarea de anul viitor, se arată în raportul lunar publicat miercuri de Organizația Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC), transmite Reuters.
OPEC și aliații săi, între care Rusia, au convenit să relaxeze măsurile de reducere a producției de petrol, începând cu luna august, în condițiile în care economia globală începe să își revină ușor după pandemia de coronavirus, dar au avertizat că un al doilea val al epidemiei poate complica echilibrarea pieței, transmite Reuters.
Cotațiile petrolului cresc miercuri în contextul în care stocurile americane de petrol au consemnat cea mai mare scădere săptămânală din acest an. Prețurile urcă în pofida faptului că statele din Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) și aliații lor se pregătesc să facă pași înapoi în privința tăierilor de producție începând de luna vitoare