Un influent politician român din Parlamentul European îmi mărturisea recent la Bruxelles, cu ton anecdotic, că nu există politică publică europeană care să nu fie “ambițioasă”. Numai că, adăuga cu tâlc europarlamentarul, “și boul e ambițios”.
În familia mea exista, pe vremuri, un cuvânt de ordine: „Nu te lega la cap, că o să te doară”. Și constat, mai ales în ultimul timp, o frică aproape contagioasă de a comenta, sau a avea păreri în chestiunile fierbinți. E drept, și pedepsele sunt mari, dacă ai păreri mai neomologate. Chiar dacă știi, dacă ești sigur pe ce afirmi, e foarte probabil să ți-o iei de la o instituție informală și inodoră (i-aș spune paralelă, dacă nu m-ar bufni râsul, cu gândul la Dragnea). Dar ce te faci când chiar te lovești de o realitate care nu arată ca în reclamă, ca în prospect? Ce te faci dacă nici calculele nu se potrivesc cu socoteala din târg?
Tranziția energetică este procesul de trecere de la combustibilii fosili și alte surse de energie cu conținut ridicat de carbon către alternative mai durabile și cu emisii scăzute de carbon. Acest proces este urmare a preocupărilor globale legate de schimbările climatice, de securitatea energetică și de sustenabilitatea mediului. Tot aceste motive stau la baza politicilor publice și măsurilor corporatiste care vizează reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, atenuând astfel schimbările climatice și riscurile asociate.
Tot acest articol pleacă de la un entertainer american. E o ciudățenie a lumii moderne: ești asaltat de mii și milioane de știri de tot soiul, 10% adevărate, restul așa și-așa, dar cel puțin 30% de-a dreptul mincinoase. Nu e o întâmplare că creierul inundat de torente informaționale se împiedică în drumul spre certitudini de tot soiul. Un rol important îl joacă convingerile, credințele, dar și ele sunt, la rândul lor, condiționate de alte și alte informații care au modelat mintea spre un soi de înțelegere, combinată cu alt soi de neînțelegere. Când citim, privim sau ascultăm, mintea e dresată deja să reacționeze la anumiți stimuli. Și, întocmai cum pățea câinele lui Pavlov, dacă se aprinde becul, salivăm. Papilelor gustative, beregată, stomacule, fiți gata, vine mâncarea!
Dacă cineva ar avea curiozitatea să recitească istoria lumii moderne din ziarele epocii, ar avea o surpriză imensă. Și nu vorbesc despre România, ci despre toată lumea civilizată în care, măcar parțial, la niveluri cuantificabile, democrația (inclusiv dreptul la liberă exprimare) a funcționat
În acest moment, în România, la nivel public, domină două mari narative: narativul securitar, legat de implicățiile interne și regionale ale războiului din Ucraina și narativul necesității restructurării cheltuielilor publice. Concentrarea asupra lor nu este întâmplătoare: știm, într-un plan mai general, că oamenii își doresc primordial stabilitate, securitate și prosperitate. Totuși, în acest moment, acești doi piloni trebuie gestionați cu mare atenție de către guvernare.
În urmă cu câteva zile, scria Valeriu Nicolae pe pagina lui: „Băi, să fiu clar, de acum tuturor cărora pe care îi văd că scriu hAur le scriu și eu numele cu un h în față în caz că numele începe cu vocală și ha în cazul în care începe cu consoană.”
Deși preocupările noastre imediate sunt mai degrabă fiscale, să nu uităm că povestea contează. Contează și cea de nișă cu privire la buget și cea de ansamblu, a aspirației naționale. Există un vis românesc sau ar trebui să existe?
Fiindcă oamenii nu mai au timp ca să-și facă singuri sintezele (ca să fiu gentil și să nu scriu că și-au cam pierdut această facultate intelectuală), și cer imperativ ca acestea să le fie livrate gata de utilizare, iată una mai jos, comprimată din miile de articole și texte scrise pe această temă.
Cel mai greu, în cazul unei tragedii sau al unui dezastru, e să-ți păstrezi luciditatea, sângele rece. Când lumea se revoltă, strigă și învinovățește, calmul pare o impietate, o lipsă de empatie.
Există ceva nevăzut în aer, dar resimțit de majoritatea populației. Ceva îngrijorător, un soi de neliniște, de nesiguranță, un sentiment vag și neprecizat al unui pericol fără chip, fără nume, dar de a cărui existență nu se îndoiește nimeni.
Anul acesta se împlinesc 300 de ani de la nașterea lui Adam Smith, părintele fondator al economiei moderne. Această aniversare are loc într-un moment în care economia globală se confruntă cu mai multe provocări descurajante. Ratele inflației sunt cele mai ridicate de la sfârșitul anilor '70 încoace. Creșterea productivității în Occident rămâne lentă sau stagnantă. Țările cu venituri mici și mijlocii se află în pragul unei crize a datoriilor. Tensiunile comerciale sunt în creștere. Iar concentrarea pieței a crescut în rândul țărilor OCDE.
Cam cum ar trebui să fie configurat apartamentul unui om bogat și important, cu o viață socială activă. Se pot face la fel de bine și în blocuri (ideal penthouse sau pe două niveluri), nu doar în case mari.
Există astăzi provocări în creștere pentru imaginea României. Acestea includ, de exemplu, ascensiunea forțelor politice eurosceptice, care poate duce, de exemplu, la câștigarea alegerilor europarlamentare din iunie 2024 de către AUR. Într-o țară în care sprijinul, financiar și nu doar, al UE este esențial, o dimensiune importantă a profilului nostru ar fi pusă sub semnul întrebării de un astfel de eveniment. În plus, ținând cont de provocările majore din Ucraina și Republica Moldova, România va trebui să-și pună problema nu doar a felului în care își crește reziliența la crize, dar și a manierei în care sunt percepute (și, să sperăm, apreciate) eforturile sale.
Privind în urmă fără mânie, deși motive să fiu mânios sunt nenumărate, constat că, în cei 33 de ani care au trecut de la revoluție, am trăit mai mult sub vremi.
Liderii mondiali se vor reuni în curând la Paris la summitul pentru un nou pact global de finanțare [3], cunoscut sub numele popular de Summitul Macron. Potrivit lui Catherine Colonna, ministrul francez pentru Europa și Afaceri Externe, obiectivul este de a construi un nou contract financiar între Nordul global și Sudul global.
Sticlă - așa trebuia să se desfășoare rotativa guvernamentală, conform discursului oficial transmis de la cel mai înalt nivel. În schimb, mai degrabă sticle s-au consumat de catre observatorii scenei politice pe fundal de nervi cetatenesti, având în vedere că nimic din ce se anunța în legătură cu schimbarea de Guvern nu s-a întâmplat. În doar câteva zile, țara a fost copleșită de anunțurile diferitelor categorii care au făcut publice diferite planuri de grevă, dincolo de nemulțumirea legitimă a profesorilor.
În urmă cu vreo 45 de ani, colegul și prietenul Matei Vișniec a citit la „Cenaclul de luni” o scurtă proză, cu titlul „Enigmatica bulbucătură”. Era vorba despre mirarea inginerilor sovietici care nu înțelegeau cu nici un chip de ce calea ferată dintre Moscova și Vladivostok face, prin Siberia, un ocol cu o rază de vreo 500 de kilometri.
În plină grevă a profesorilor, îmi permit să vă spun povestea elevului Florin Râpă, născut pe 24 mai 1954, absolvent al Scolii generale 175 și al liceului Ion Neculce.
Imaginea unei țări este strâns legată de primul contact pe care îl au turiștii și investitorii cu aceasta, iar aeroportul principal al țării, unul dintre cele mai importante puncte de intrare, reprezintă una dintre cele mai bune cărți de vizită pentru orice țară care își dorește să se promoveze într-un mod pozitiv. Prin urmare, este esențial ca un aeroport precum Otopeni să ofere o primă impresie bună, care să promoveze țara într-un mod adecvat și să contribuie la atragerea cât mai multor turiști și investitori.
Când a izbucnit o criză bancară la începutul lunii martie, experții s-au grăbit la luptă sau, cel puțin, la birourile lor, pentru a redacta articole în care să numească vinovații. Nu este surprinzător faptul că aceste opinii timpurii, bazate pe informații încă incomplete, se contraziceau adesea între ele. Merită să ne amintim dictonul lui Walter Raleigh: cei care caută prea devreme urmele istoriei riscă să primească un șut în dinți.
Pe mine nu m-au mulțumit niciodată explicațiile simple, deși, de regulă, adevărul e simplu. Cred, însă, că, din toate explicațiile posibile, cea mai aproape de adevăr e și cea mai simplă. Nu mă contrazic. Ar fi trebuit să spun că nu mă mulțumesc explicațiile „simpliste”, ieșite din manualele de ideologie și propagandă primitive, pentru că simplitatea, dragii mei, e foarte complicată și, poate, de asta e atât de urâtă de constructorii de palate cu turnulețe ale gândirii.
Nu regret nicio clipă epoca comunistă, asta să fie clar și o spun de la început. Aia era o lume închisă, cu milioane de morți-vii trăindu-și existența în secret, de azi pe mâine.
Faptul că lumea nu s-a confruntat cu o criză financiară sistemică în 2022 este un mic miracol, având în vedere creșterea bruscă a inflației și a ratelor dobânzilor, ca să nu mai vorbim de o creștere masivă a riscului geopolitic. Dar, în condițiile în care datoria publică și privată a crescut la niveluri record în timpul erei apuse a ratelor de dobândă ultra-scăzute și riscurile de recesiune sunt ridicate, sistemul financiar global se confruntă cu un test de rezistență uriaș. O criză într-o economie avansată - de exemplu, Japonia sau Italia - ar fi greu de stăpânit.
Un presupus grup de hackeri care spionează pentru regimul lui Kim Jong Un se folosește de o metodă inedită pentru a obține informații: trimite e-mailuri unor experți, dându-se drept alte persoane, și le cere opinii sau articole despre probleme care interesează Phenianul, de pildă cum ar reacționa China în cazul în care Coreea de Nord ar proceda la un test nuclear, relatează Reuters.