Guvernul a decis recent, prin ordonanță de urgență. că persoanele asigurate care apelează la anumite servicii medicale oferite de clinici private vor plăti diferența dintre tariful practicat de acel furnizor și tariful decontat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Ajunsă la Parlament, ordonanța a fost modificată astfel încât să permită legal acoperirea prin asigurare privată a diferenței faă de tariful suportat de la stat.
Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) a anunțat că reia protestele pentru a le cere autorităților din România să respecte legea, astfel că transportatorii autorizați vor ieși din nou pe stradă, cu 800 de mașini, în Piața Constituției din București, marți, 18 iunie, între orele 9.00-15.00, împotriva proiectului de lege pentru „ridesharing”.
Proiectul ordonanței de urgență care va reglementa serviciile de ridesharing, act normativ așteptat - cu interese diferite - atât de companiile Uber, Bolt și Clever, cât și de taximetriști, va fi transmis de ministerele inițiatoare, cel mai târziu săptămâna viitoare, Consiliului Economic și Social spre avizare consultativă, urmând ca tot săptămâna viitoare documentul să fie adoptat de Guvern, au declarat pentru Profit.ro surse oficiale. În prezent, semnătura Guvernului întârzie deoarece lipsesc avizele de la o serie de ministere, printre care a apărut recent Ministerul Comunicațiilor, alături de ministerele Transporturilor și Dezvoltării Regionale.
Banca Națională a României estimează că băncile vor plăti 867,1 milioane de lei în 2019 pentru taxa pe active în forma modificată. Băncile ar putea reduce impactul taxei prin creșterea creditului și/sau scăderea marjelor de dobândă.
Raportul final asupra proiectului legii de aprobare a OUG nr. 19/2019, de modificare a OUG nr. 114/2018, va fi elaborat în comun de către Comisiile de Buget, Industrii și Tehnologia Informației de la Cameră.
Cota de TVA va fi redusă de la 9% la 5% pentru livrarea alimentelor de înaltă valoare calitativă, respectiv produse montane, bio, tradiționale, autorizate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Măsura a fost luată astăzi de Executiv prin ordonanță de urgență.
Guvernul a modificat în aprilie, prin ordonanță de urgență Legea privind exercitarea unor activități cu caracter ocazional desfășurate de zilieri. ANAF a întocmit o listă cu principalele prevederi ale acestei modificări, listă pe care o redăm mai jos. În mare, ordonanța a extins categoria de activități în care pot fi angajați zilieri și prevede înființarea, până la finele anului, a Registrului electronic de evidență a zilierilor, ca singura modalitate de transmitere a datelor privind evidența zilierilor.
Alocațiile pentru copii vor fi plătite din această lună la un nivel majorat, de 300 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap, de 150 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani și 18 ani și de 300 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani și 18 ani, în cazul copilului cu handicap.
Persoanele asigurate care apelează la anumite servicii medicale oferite de clinici private vor plăti diferența dintre tariful practicat de acel furnizor și tariful decontat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, conform unei ordonanțe de urgență aprobate miercuri de Guvern. Ministerul va stabili ulterior lista acestor servicii care vor beneficia de această modalitate de decontare.
Angajații firmelor cu activități de curățenie, precum măturatul străzilor și îndepărtarea zăpezii, dar și curățenia în anumite spații, dezinfecția și deratizarea, precum și angajații firmelor cu activități de extracție a diverselor minerale si materiale, precum azbest, roci asfaltice si bitum solid natural, ca și pietre prețioase, vor avea 10 ani impozit zero pe veniturile din salarii. Condiția este însă ca angajatorul să le asigure salarii minime lunare de 3.000 lei, regulă aplicată angajaților din construcții.
Guvernul a decis azi, printr-o ordonanță, extinderea categoriei de activități în care pot fi angajați zilieri, printre domeniile noi care vor fi adăugate numărându-se publicitate, catering, activități de organizare a expozițiilor, târgurilor și congreselor, restaurante și altele. De asemenea, proiectul prevede introducerea contribuțiilor obligatorii la sistemul de pensii.
Guvernul va înființa până la finele anului Registrul electronic de evidență a zilierilor, ca singura modalitate de transmitere a datelor privind evidența zilierilor, prevede o ordonanță adoptată azi de Guvern. Profit.ro a prezentat această măsură de la începutul lunii aprilie. În prezent, evidența zilnică a zilierilor se realizează în format fizic, pe hârtie, iar Executivul explică planul de a introduce un sistem electronic prin faptul că o raportare online, în timp real ar reduce munca la negru cu astfel de persoane.
Telefoanele mobile care nu au activată posibilitatea recepționării mesajelor RO- ALERT, prin care populația este avertizată cu privire la fenomene meteo periculoase și situații de urgență, nu vor mai putea fi comercializate, după o perioadă de tranziție de 6 luni pentru lichidarea stocurilor existente, prevede un proiect de ordonanță de urgență. Amenzile pentru nerespectarea acestor prevederi vor fi de până la 100.000 lei.
Angajatorii vor fi obligați să acorde un concediu de odihnă suplimentar și plătit angajatelor care urmează o procedură de fertilizare ”in vitro”. Concediul va fi de 3 zile, în două etape, și va trebui justificat prin scrisoare eliberată de medicul specialist. Măsura, anunțată anterior de Profit.ro, a fost aprobată joi de Guvern prin ordonanță de urgență și va intra în vigoare imediat după publicarea ordonanței în Monitorul Oficial.
Angajatorii vor fi obligați să acorde un concediu de odihnă suplimentar și plătit angajatelor care urmează o procedură de fertilizare ”in vitro”. Concediul va fi de 3 zile, în două etape, și va trebui justificat prin scrisoare eliberată de medicul specialist.
Guvernul va înființa până la finele anului Registrul electronic de evidență a zilierilor, ca singura modalitate de transmitere a datelor privind evidența zilierilor, potrivit unui proiect de ordonanță de Guvern, analizat de Profit.ro. În prezent, evidența zilnică a zilierilor se realizează în format fizic, pe hârtie, iar Executivul explică planul de a introduce un sistem electronic prin faptul că o raportare zilnică online ar reduce munca la negru cu astfel de persoane.
Categoria de activități în care pot fi angajați zilieri va fi extinsă,la solicitarea mediului de afaceri, printre domeniile noi care vor fi adăugate numărându-se publicitate, catering, activități de organizare a expozițiilor, târgurilor și congreselor, restaurante și altele, potrivit unui proiect de ordonanță, obținut de Profit.ro, dar la care Executivul lucrează încă. De asemenea, proiectul prevede introducerea contribuțiilor obligatorii la sistemul de pensii.
Comercianții sunt obligați de astăzi să accepte de la clienți returnarea ambalajelor reutilizabile în schimbul a 0,5 lei pentru fiecare ambalaj. Din 2022, garanția pentru ambalaje va trebui achitată de comercianți și pentru ambalajele nereutilizabile cu volume cuprinse între 0,1-3 litri.
Liderul PSD și președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, i-a primit, zilele trecute, conform informațiilor Profit.ro, pe reprezentanții companiilor Uber și Taxify/Bolt cu care a discutat pe tema solicitării acestora de reglementare a serviciilor de ridesharing. Discuțiile au loc în contextul în care Guvernul intenționează să adopte o ordonanță de urgență prin care ar putea afecta activitatea companiilor respective, iar Camera Deputaților urmează să dezbată două proiecte de legi, inițiate chiar de PSD, privind transportul alternativ de persoane.
Ministerul Finanțelor a prezentat reprezentanților băncilor ultima variantă pentru modificarea taxei pe activele bancare, introdusă prin OUG 114/2018. Sunt excluse de la taxare o serie de active, cotele de impozit sunt scăzute și băncile pot beneficia de o reducere suplimentară a birului, după cum Profit.ro a scris anterior. Suplimentar, Guvernul menționează că băncile pe pierdere nu vor fi taxate, în timp ce cele pe plus nu vor plăti mai mult decât profitul anual.
Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a declarat, marți seara, la TVR 1, că OUG 114 va fi modificată, iar „taxa pe lăcomie” se schimbă în „stimulent pentru hărnicie”, prin care băncile să finanțeze economia reală. Teodorovici a mai declarat că în aprilie Guvernul ar putea aproba amnistia fiscală.
Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, se întâlnește miercuri dimineață cu reprezentanții Asociației Române a Băncilor pentru a discuta despre modificarea taxei pe activele bancare, introdusă prin OUG 114/2018. Guvernul a promis Standard & Poor’s că va modifica Ordonanța, după discuții cu toate părțile afectate, după ce agenția a informat Executivul PSD/ALDE despre o posibilă înrăutățire a perspectivei de rating, ca urmare a efectelor nefaste aduse de taxa bancară asupra stabilității financiare și a economiei în ansamblu.
Raiffeisen Bank International (RBI) își va reevalua operațiunile din România, a anunțat șeful grupului bancar austriac, Johann Strobl, în condițiile în care Guvernul de la București a introdus taxa pe activele bancare.
Banca Națională a României estimează un impact foarte dur asupra sistemului bancar dacă taxa introdusă prin OUG 114/2018 este aplicată în varianta curentă. 85% dintre băncile din sistem intră pe pierdere, iar 14 ar avea nevoie de capital suplimentar, după o reducere a solvabilității sub nivelul reglementat. Ar scădea și creditarea cu câteva miliarde de lei, și creșterea economică, iar ratingul suveran cel mai probabil ar fi scăzut, arată BNR într-un studiu de impact.
Membrii Comisiei pentru tehnologia informației și comunicațiilor din Camera Deputaților solicită Guvernului retragerea proiectului de ordonanță de urgență care modifică transportul în regim de taxi și care ar putea afecta și serviciile de ridesharing. Deputații arată că ordonanța conține prevederi care au același obiect de reglementare precum propunerea legislativă privind activitățile prestabilite de tip ridesharing, care se află într-un stadiu avansat de dezbatere la Parlamentul României.