OTP Bank a fost amendată de inspectorii ANPC pentru practici comerciale incorecte și pentru lispa unor informații considerate esențiale din contractele de credit ipotecar și din cele pentru credite de nevoi personale. Amenzile aplicate au totalizat 80.000 de lei și au fost asociate cu solicitări de coformare a contractelor cu prevederile legale, afirmă surse din mediul bancar. La rândul său, la începutul lunii septembrie, banca a contestat în instanță sancțiunile primite.
Roxana Maria Hidan, Director General Adjunct OTP Bank România, va coordona noua Divizie de Afaceri, care include activitățile operaționale și strategice pentru clienții persoane fizice și persoane juridice, inclusiv Micro, IMM și Corporații.
OTP Bank România avertizează în privința creșterii tentativelor de fraudă bancară în ultimul an, în contextul socio-economic generat de situația pandemică și de tendința accelerată de digitalizare a unei arii largi de servicii.
OTP Bank România a încheiat primele șase luni cu un profit net consolidat de 27 de milioane de lei, o creștere de aproape jumătate față de aceeași perioadă din anul trecut, după eliberarea de provizioane. Creditele performante au crescut cu 16%.
OTP Bank a semnat acordul privind achiziționarea tuturor acțiunilor Nova KBM din Slovenia, a transmis instituția financiară din Ungaria.
OTP Bank România a înregistrat un profit consolidat după impozitare de 7 milioane RON în primul trimestru din 2021, marcând o creștere solidă comparativ cu primul trimestru al anului trecut, când s-a înregistrat o pierdere de 11 milioane de lei ca urmare a suplimentării cu 48 de milioane a costurilor de risc în contextul COVID-19.
OTP Bank România anunță că primește cereri de creditare pentru achiziția de locuințe prin programul cu garanții de stat “Noua Casă”.
OTP Bank a majorat capitalul subsidiarei din România cu 250 milioane de lei, la aproape 2,08 miliarde de lei.
Directorul executiv al OTP Bank România spune, într-un interviu pentru Profit.ro, că banca va continua să crească și în acest an la un ritm mai mare decât cel al pieței și că așteptările în economie sunt pozitive, cu o recuperare bună în 2021, chiar dacă unele sectoare sunt încă sub restricție. Gyula Fatér vede așteptări ale clienților pentru investiții și dezvoltare, dar și pentru credite mai ieftine cu garanții de stat în programul IMM Invest, pe care îl consideră un succes.
OTP Bank acordă o finanțare în valoare de aproximativ 9 milioane euro dezvoltatorului de proprietăți imobiliare Oasis Retail Development & Consulting, pentru construcția parcului de retail Prima Shops Sibiu.
OTP Bank România a încheiat anul trecut cu un profit net consolidat de 22 de milioane de lei, în scădere de la 92 de milioane de lei în 2019, și cu o creștere de 13% a creditelor performante, peste media pieței.
Deși se află pe o tendință de refacere a intrărilor nete, fondurile locale de investiții încă erau în decembrie în declin față de începutul anului. Apetitul la risc al românilor rămâne redus.
Agricover Credit IFN, divizia de finanțare a grupului Agricover, controlat de omul de afaceri iranian Jabbar Kanani, unul dintre principalii jucători pe piața locală agricolă, a contractat de la OTP Bank Romania un credit de tip revolving în sumă de 22 milioane de lei, pentru o perioadă de 12 luni.
Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară a decis, în ședința din data de 11 noiembrie 2020, sancționarea SSIF Prime Transaction S.A. și a OTP Asset Management România S.A.I. S.A., ca urmare a deficiențelor constatate în cadrul controalelor periodice efectuate la cele două societăți.
OTP Bank România așteaptă o creștere de 10% a portofoliului de credite corporate în 2021, după un avans de 7% în acest an, “un optimism realist”, spune Dragoș Mirică, director general adjunct al băncii, responsabil cu aria corporate. Noul moratoriu la plata ratelor de care se discută la nivel guvernamental ar trebui să se adreseze sectoarelor cele mai afectate de pandemie, pentru a reduce presiunea pe bilanțurile băncilor, arată Mirică.
Cu o experiență de peste 20 de ani în sectorul bancar, Zoltán Balázs a fost recent desemnat Director General Adjunct și coordonator al Diviziei Creditare și Administrare Risc în cadrul OTP Bank România.
Grupul bancar ungar OTP Bank a anunțat că a dat în judecată Guvernul croat pentru a-și recupera pierderile în valoare de aproximativ 224 milioane de kuna (34,60 milioane de dolari), pe care le-a înregistrat după introducerea unei legi privind conversia obligatorie a creditelor denominate în franci elvețieni în credite în euro în 2015, transmite Reuters.
OTP Bank a implementat o soluție de înrolare online (digital onboarding) pentru clienții noi persoane fizice dezvoltată de FintechOS, furnizor global de tehnologie pentru domeniul financiar-bancar și al asigurărilor.
Banca Transilvania și OTP Bank anunță că au devenit bănci partenere în programul de granturi pentru întreprinderile mici și mijlocii în valoare de 1 miliard de euro lansat de Ministerul Economiei.
OTP Bank a decis să meargă înainte cu planul de dublare a cotei de piață în următorii ani în pofida dificultăților aduse de pandemia COVID 19 și a continuat investițiile, spune directorul executiv Gyula Fatér. Aproape 28.000 de clienți și-au suspendat ratele la credite în baza moratoriului public, un număr comparabil cu cel al băncilor mari.
OTP Bank România, partea a grupului ungar cu același nume, a înregistrat un profit net de 17 milioane de lei în primele 6 luni din 2020, în scădere cu 69% față de rezultatul de 54 de milioane de lei din primul semestru din 2019. Banca și-a majorat bilanțul de credite și rezultatul operațional, dar profitabilitatea a fost afectată de dublarea costurilor cu riscul în contextul pandemiei COVID 19.
OTP Bank anunță deschiderea unui nou concept de sucursală în București, în cartierul Pipera.
OTP Bank România anunță înființarea Direcției Micro, prin care asigură servicii dedicate de finanțare și consultanță companiilor cu cifră de afaceri de până la un milion euro anual.
Procesul de vânzare a Garanti BBVA România a fost suspendat pe fondul pandemiei COVID 19, au declarat pentru Profit.ro surse din piața bancară. OTP Bank și Intesa SanPaolo sunt interesate de achiziția băncii controlate de grupul spaniol BBVA. Intesa SanPolo este a doua cea mai mare bancă după active din Italia și unul dintre cele mai mari grupuri bancare din Europa, în timp ce OTP Bank este cea mai importantă bancă din Ungaria și în ultimii ani s-a extins în Europa Centrală și de Est prin diverse achiziții. În 2018 OTP a vrut să cumpere Banca Românească, însă tranzacția a fost respinsă de către BNR, cum a anunțat în premieră Profit.ro.
OTP Bank România informează că a modificat încadrarea creditelor de nevoi personale garantate cu ipotecă, incluzându-le în categoria creditelor ipotecare, așa cum sunt definite de Ordonanța de Urgență nr. 37/2020. Debitorii care au apelat la suspendarea ratelor nu vor mai plăti, astfel, dobândă la dobânzile amânate.