Hoții s-au folosit de măsurile de izolare impuse de la începutul pandemiei de COVID-19 pentru a fura laptopuri, tablete și alte bunuri de valoare aflate în birourile din Bruxelles ale unui număr de cel puțin 50 de eurodeputați, transmite joi politico.eu.
Eurodeputații au adoptat joi, aproape unanim, în cadrul răspunsului comun al Uniunii Europene la pandemia COVID-19, trei propuneri urgente în cadrul unei sesiuni plenare extraordinare, condusă de la Bruxelles de David Sassoli.
Președintele Parlamentului European, italianul David Sassoli, a anunțat marți că a intrat în carantină voluntară la domiciliul său din Bruxelles ca măsură de precauție în contextul răspândirii coronavirusului.
Parlamentul European adoptă joi, o rezoluție despre Revoluția din România, pentru a marca împlinirea a 30 de ani de la evenimentele care au dus la moartea a 1.142 persoane și rănirea a peste trei mii. În draftul documentului, eurodeputații aduc un omagiu victimelor și recunosc că sacrificiul protestatarilor pașnici din decembrie 1989 a deschis calea tranziției României către democrație.
Premierul britanic conservator Boris Johnson a obținut o victorie răsunătoare la alegerile parlamentare din Marea Britanie, Partidul Conservator depășind pragul de 326 de locuri din cele 650 ale Camerei Comunelor, potrivit rezultatelor oficiale publicate vineri.
Candidata Franței la postul de comisar european al Pieței Interne, Sylvie Goulard, nu a primit unda verde de trecere în etapa următoare, după audierea și evaluarea în comisiile ITRE și IMCO ale Parlamentului European, fiind solicitate clarificări scrise, a anunțat Adina Vălean, președintele Comisiei pentru industrie, cercetare și energie din Parlamentul European.
Deputații britanici i-au aplicat marți o nouă lovitură usturătoare premierului Boris Johnson, refuzând încă o dată să declanșeze alegeri legislative anticipate, după care Parlamentul a fost suspendat până la 14 octombrie, cu doar două săptămâni înaintea datei Brexitului, relatează AFP.
Înalta Curte din Londra a respins vineri o contestație la decizia prim-ministrului Boris Johnson de a suspenda activitatea Parlamentului britanic înainte de Brexit, însă a precizat că un apel final poate fi deschis la Curtea Supremă.
Parlamentul rus a anunțat luni că urmează să ancheteze cu privire la un ”amestec străin” în politica internă a țării, după un val de contestare electorală la Moscova, în care autoritățile ruse spun că văd o implicare occidentală, relatează AFP.
Social-democratul italian David-Maria Sassoli a fost ales noul președinte al Parlamentului European.
Parlamentul israelian s-a dizolvat miercuri seara, la mai puțin de două luni după ce a fost ales, iar alegătorii urmează să fie chemați din nou la urne la 17 septembrie - un scenariu fără precedent în istoria țării, relatează AFP.
Grupul Partidului Popular European (PPE, centru-dreapta) a obținut 180 de locuri în Parlamentul European (PE), cu 41 mai puține comparativ cu alegerile din 2014, potrivit proiecțiilor actualizate publicate de PE luni.
Blocul conservator format din Uniunea Creștin-Democrată (CDU) și Uniunea Creștin-Socială (CSU) a câștigat cele mai multe voturi, 28%, în alegerile pentru Parlamentul European desfășurate duminică în Germania, conform sondajului la ieșirea de la urne publicat de postul de televiziune ARD și agenția de presă Reuters.
În timp ce Ministerul Afacerilor Externe informează că în prezent toate cele 441 secții de votare organizate în afara României sunt operaționale și funcționează normal, pe străzile din Londra mii de români sunt obligați să aștepte cu orele la cozie care se desfășoară pe câteva străzi în jurul secțiilor de vot din Belgravia și Kensington.
Procesul electoral la secția de votare din stațiunea Mamaia a fost întrerupt după ce s-au terminat buletinele de vot, până la ora 14 votând 297 de persoane, dintre care 258 pe liste suplimentare și înregistrându-se o prezență de 98,34 la sută. Biroul Electoral Județean va trimite acolo buletine de vot de la alte secții pentru continuarea procesului elector
Prezența la vot la alegerile europarlamentare a fost duminică, în jurul orei 13:00, de aproape 20%, în timp ce la referendum se situa la 16%.
Prezența la vot la alegerile europarlamentare a fost duminică, la ora 11:00, de 10,79%, iar la referendum de 8,84%. La alegerile parlamentare din 2016, prezența la vot la ora 11:00 era 8,62%.
Românii din străinătate s-au prezentat să voteze de la primele ore ale dimineții, la mai multe secții de votare fiind cozi. La Roma, Bruxelles, Stuttgart, Londra sau Viena sute de persoane își așteaptă rândul, unele chiar în ploaie.
Președintele Parlamentului austriac a stabilit luni, la 27 mai, data supunerii la vot a unei moțiuni de cenzură, prezentate de către opoziție, împotriva cancelarului Sebastian Kurz, slăbit de plecarea foștilor săi parteneri de extremă dreapta (FPÖ) în urma Ibiza-gate, relatează AFP.
Parlamentul din Singapore a aprobat miercuri un proiect de lege împotriva știrilor false care a fost criticat dur de grupările pentru drepturile omului, jurnaliști și firme de tehnologie pentru că ar putea afecta libertatea de exprimare, relatează Reuters.
Parlamentul European discută luni pentru a doua oară situația statului de drept în România, la solicitarea grupului PPE. Spre deosebire de precedenta dezbatere, când premierul Viorica Dăncilă a susținut un discurs în plen, la discuțiile de luni nu va fi prezentă.
Parlamentul European discută în 15 aprilie situația statului de drept în România, la solicitarea grupului PPR, conform anunțului făcut pe pagina sa de Facebook de europarlamentarul Cristian Preda.
Eurodeputații au votat joi, la Bruxelles, un proiect legislativ ce condiționează acordarea fondurilor europene de respectarea valorilor statului de drept și de combaterea eficientă a fraudelor și corupției, potrivit unui comunicat de presă al PE.
Eurodeputații au adoptat joi, în plen, noi reglementări cu privire la concediul de paternitate și concediu netransferabil plătit pentru creșterea copilului.
Parlamentul European și Consiliul au ajuns la un acord provizoriu privind acordarea unui regim de călătorii fără viză în Uniunea Europeană pentru cetățenii britanici post-Brexit, cu condiția ca Marea Britanie să permită, la rândul ei, călătorii fără viză pentru toți cetățenii UE.