Zeci de tractoare au fost aduse de agricultori, marți, în fața sediului Parlamentului European de la Strasbourg.
Biroul permanent al Camerei Deputaților a luat act, luni, de o informare privind faptul că există probabilitatea extrem de ridicată ca desprinderile necontrolate ale elementelor de placare a fațadei imobilului Palatul Parlamentului să producă accidente soldate cu pagube, răniri sau pierderi de vieți omenești.
Apogeul Bucharest Gaming Week, cel mai anticipat eveniment de gaming din România, va avea loc în zilele de 14 și 15 octombrie, la Palatul Parlamentului.
O investiție de câteva milioane de euro va avea loc anul acesta la Palatul Parlamentului. Este vorba despre amplasarea unui sistem complex de panouri fotovoltaice care va asigura independența energetică a celei mai mari clădiri civile din lume
De mulți ani, parlamentarii români se plâng de frigul din Casa Poporului, a treia cea mai mare clădire administrativă civilă din lume și una dintre cele mai energofage.
Compania suedeză Irisity, specializată în tehnologii de supraveghere video bazate pe inteligența artificială, a obținut un contract pentru furnizarea de sisteme avansate de analiză video pentru protecția Palatului Parlamentului.
Camera Deputaților a implementat recent o serie de măsuri menite să diminueze consumul de energie, în concordanță cu soluțiile recomandate cu ocazia efectuării ,,Auditului energetic complex pentru imobilul Palatului Parlamentului’’.
Iarna trecută, parlamentarii s-au plâns de frig. În plus, costurile energetice ale clădirii, oricum imense, s-au majorat galopant odată cu scumpirile masive din ultimul an. "Pentru încălzirea acestei clădiri, costurile sunt ca ale unui oraș de 8.000-10.000 de locuitori", declara în 2013 președintele de atunci al Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea.
Primăria Capitalei vrea să facă o nouă stradă pentru pietoni și bicicliști, prin curtea Parlamentului, între Muzeul de Artă Contemporană și Catedrala Mântuirii Neamului, astfel încât Calea 13 Septembrie să fie legată cu bd. Națiunile Unite și centrul istoric al orașului.
Prețul facturilor la energie electrică pentru Palatul Parlamentului în perioada iunie-august 2021 a fost mai mare cu 61 % decât în perioada cuprinsă între lunile iunie 2020 și mai 2021.
Actorul și comediantul britanic Romesh Ranganathan va promova România în cadrul unei emisiuni de succes la postul BBC. Printre obiectivele prezentate cu acest prilej se va număra și Palatul Parlamentului.
România este în topul celor mai frumose clădiri din lume. Palatul Parlamentului a fost clasat pe locul 37 conform unui studiu al site-ului britanic ”RoofingMegastore”.
Ministerul Lucrărilor Publice își va amenaja sediul în corpul B3 al Palatului Parlamentului, suprafața aferentă construită fiind de peste 13.000 de metri pătrați.
Conducerea Parlamentului a decis luni suspendarea vizitării Palatului Parlamentului până la data de 31 martie, în scopul prevenirii îmbolnăvirii cu Coronavirus (Covid-19). De asemenea, începând cu data de 9 martie 2020, toate evenimentele cu contract comercial sau evenimentele cu titlu gratuit aprobate de conducerea Camerei Deputaților și a Senatului, programate a fi organizate până la data de 31 martie 2020, vor fi interzise dacă se estimează participarea unui număr mai mare de 1.000 de persoane.
Camera Deputaților a lansat o licitație de 8,2 milioane lei (1,72 milioane euro fără TVA), prin care vrea să achiziționeze lucrări de refacere a unei părți din fațada Palatului Parlamentului, inclusiv lucrări de consolidare a parcării subterane, potrivit unui anunț publicat pe platforma SICAP.
Muzeul Național de Artă, din Palatul Regal, a fost evaluat de Guvern la 1,1 miliarde lei, prin actualizarea valorii de inventar, având o suprafață construită de 10.497 metri pătrați și un teren aferent de 22.372 metri pătrați.
Palatului Parlamentului, fosta "Casă a Poporului" din regimul comunist, este evaluat de autorități la 5,58 miliarde lei, cu un teren aferent evaluat la 4,29 miliarde lei.
Noi proiecte rezidențiale cu peste 6.000 de apartamente, investiții estimate la peste 100 milioane de euro, vor fi prezente în premieră la ediția a șasea a Salonului Imobiliar București (SIB), care începe vineri, 1 martie la Palatul Parlamentului, au anunțat, luni, organizatorii.
Cea de-a cincea ediție a Salonului Imobiliar București va începe vineri, la Palatul Parlamentului, unde circa 100 de expozanți își vor expune oferta, ce totalizează peste 10.000 de unități locative din toate zonele Bucureștiului, precum și locuințe de vacanță.
Una din cele mai cunoscute și scumpe telenovele, cu difuzare în circa 150 de țări, va fi filmată în România, inclusiv în mai multe locuri din București, potrivit unor documente oficiale. Este vorba despre telenovela ”Regina Sudului”, care a avut-o ca protagonistă, în prima serie, realizată în 2011, pe Kate del Castillo.
Spotul publicitar pentru noul model Ford Fiesta va fi filmat într-unul din tunelurile subterane ale Palatului Parlamentului, conform unor documente oficiale înaintate de casa de producție cinematografică Icon Films.
Proiectele imobiliare care își vor lansa oferta în cadrul Salonul Imobiliar București au o valoare cumulată de peste 100 milioane euro, au anunțat duminică organizatorii. Salonul Imobiliar București va începe vineri, 2 martie, la Palatul Parlamentului.
Intenții de auditare energetică a Palatului Parlamentului există de peste 10 ani. În 2008, se afirma că Universitatea Politehnică București ar fi fost dispusă să întocmească gratuit acest audit, pentru un proiect de transformare a acestuia într-o clădire autosuficientă energetic, prin montare de panouri solare și măsuri de diminuare a consumului.
Palatul Parlamentului va constitui decorul pentru câteva din scenele unui nou film SF, care va fi realizat de regizorul Carl Rinsch. Acesta a regizat și pelicula 47 Ronin (Ronin: 47 pentru răzbunare), în care rolul principal l-a jucat starul american Keanu Reeves.
Cea mai mare clădire din România a fost, în sfârșit, intabulată și introdusă în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, iar valoarea cumulată a imobilului și terenului aferent a fost stabilită la 2 miliarde de euro.