Ministerul Transporturilor a renunțat la a mai pregăti proiectul autostrăzii Comarnic-Brașov cu Banca Mondială, ministrul Finanțelor spunând însă că a fost găsită o altă variantă, mai rapidă, pentru aceste lucrări.
O listă cu proiecte strategice, estimate la 15-20 miliarde de euro, a fost aprobată joi de Guvern, urmând ca investițiile să fie realizate pe baza noii Legi a parteneriatului public privat, document axat în principal pe autostrăzi și spitale.
Vicepremierul Paul Stănescu, ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, a susținut că la nivelul Guvernului "s-a sugerat" ca ordonanța de urgență privind parteneriatul public-privat să nu fie adoptată, fapt pe care îl consideră grav.
Guvernul a adoptat joi, prin ordonanță de urgență, noi modificări la Legea partaneriatului public-privat, prin care promite să elimine problemele semnalate de mediul de afaceri, dar și lipsa normelor metodologice care au făcut până în prezent inaplicabile prevderile legislației. Actul normativ stabilește și înființarea unui Fond special de finanțare a contractelor de parteneriat public-privat.
Mediul de afaceri consideră că modificările aduse de Guvern anul trecut Legii parteneriatului public-privat (PPP) nu fac decât să impună restricții Ia mecanismele absolut necesare unui PPP, anulând astfel șansele ca vreun astfel de proiect să fie implementat. În pofida acestei poziții și fără a accepta vreun amendament propus de mediul de afaceri, majoritatea de guvernământ a adoptat acum, în comisia senatorială de industrii, noile reglementări chiar în prezența ministrului pentru Mediul de Afaceri, care a promis în schimb că Legea va fi îmbunătățită la Camera Deputaților.
Guvernul și Banca Europeană de Investiții (BEI) poartă discuții cu privire la demararea unui proiect pilot de infrastructură în regim de parteneriat public-privat, după ce autostrada Comarnic-Brașov nu a putut fi construită în acest mod. BEI a acordat în 2017 României finanțări record în valoare de aproape 1,9 miliarde euro, iar ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, s-a angajat, într-o discuție cu vicepreședintele BEI, Andrew McDowell, ca autoritățile să nu mai prelungească acordurile de finanțare cu banca, cum s-a întâmplat în trecut.
Manuel Costescu, noul șef al Departamentului pentru Investiții Străine și Parteneriat Public-Privat, cu rang de secretar de stat, a avut, anul trecut, venituri salariale totale de 200.000 de lire sterline (circa 16.600 de lire sterline pe lună) în calitate de director executiv al subsidiarei londoneze a gigantului bancar american JP Morgan, potrivit declarației sale de avere.
Manuel Costescu, director executiv la subsidiara din Londra a băncii americane JP Morgan, responsabil de relațiile băncii cu entități din sectorul public, a fost numit de către premierul Dacian Cioloș secretar de stat la Departamentul pentru Investiții Străine și Parteneriat Public-Privat.