Microsoft și OpenAI LP, companie desprinsă din organizația americană non-profit cu același nume, printre fondatorii căreia se numără și Elon Musk, au semnat un parteneriat în vederea dezvoltării de noi tehnologii în domeniul inteligenței artificiale (AI), proiect ce va beneficia de o investiție de 1 miliard de dolari din partea Microsoft.
Guvernul renunță la ideea realizării autostrăzii Comarnic - Brașov în parteneriat public-privat cu consorțiul turco-chinez care s-a arătat interesat de proiect, premierul Viorica Dăncilă spunând că vrea declararea în CSAT a acestei autostrăzi ca fiind de importanță națională și realizarea acesteia din fonduri guvernamentale.
Toyota a anunțat că a semnat un contract cu CATL, cel mai mare producător de baterii din lume. Cele două companii nu au dezvăluit prea multe detalii ale contractului.
Planurile comune ale Ford Motor și Volkswagen Group, anunțate la New York, includ, așa cum se anticipase, dezvoltarea de mașini electrice, pe platforma VW MEB, dar noutatea vine din faptul că mașinile Ford vor fi fabricate în Germania, la uzina din Koln. La schimb, VW va investi 2,6 miliarde dolari în unitatea de vehicule autonome a Ford, Argo AI.
Ford Motor și Volkswagen Group anunță noi detalii despre alianța pe care au constituit-o, în fața acționarilor și investitorilor, în cadrul unei conferințe comune organizate de șefii celor două companii.
Grupul Telekom România, format din foștii operatori Cosmote și Romtelecom, are ca obiectiv majorarea cotei pe piața de telefonie mobilă la 25% în următorii trei ani, susține Andreas Elsner, director executiv comercial pe sectorul rezidențial în cadrul grupului de telecomunicații. În ultimele zile, însă, informațiile privind vânzarea de către grupul elen OTE, acționarul majoritar, a operațiunilor Telekom din România au accelerat.
Șeful Volkswagen Group, Herbert Diess, susține că este aproape de încheierea unui acord cu Ford Motor pentru cooperarea în domeniile mașinilor autonome și vehiculelor electrice.
Ministrul francez de Finanțe Bruno Le Maire a declarat că statul este pregătit să își reducă participația la Renault, pentru a consolida parteneriatul producătorului auto cu Nissan Motor, potrivit unui articol publicat de AFP, citat de Reuters.
BMW va dezvolta motoare electrice, transmisii și componente pentru motoare pentru viitoarea generație de autovehicule împreună cu Jaguar Land Rover, anunță producătorul german.
Guvernul va finaliza în perioada imediată negocierile cu asocierea formată din companiile China Communications Construction Company Ltd (China) și Makyol Insaat Sanayi Turizm (Turcia) pentru construcția și operarea în regim de parteneriat public-privat a autostrăzii Ploiești - Brașov, proiect estimat la 1,36 miliarde de euro, după cum a anunțat anterior Profit.ro.
Mercedes-Benz a anunțat oprirea vânzărilor mărcii Smart în America de Nord, respectiv SUA și Canada, din cauza pieței „în declin”.
Lista lucrărilor de utilitate publică ce pot face obiectul exproprierii urmează a fi extinsă considerabil, printr-un nou proiect legislativ, pentru a cuprinde, printre altele, și cele 21 de proiecte strategice de investiții ale Guvernului, care ar trebui realizate în parteneriat public-privat. În varianta propusă, primăriile vor putea să facă exproprieri cu o mai mare ușurință în cazul aproape oricăror lucrări de interes public.
Guvernul a aprobat joi un memorandum cu privire la realizarea unui pod peste Dunăre între Zimnicea - Svishtov, un proiect discutat la nivelul prim-miniștrilor român și bulgar în cadrul reuniunii cvadrilaterale din 29 martie, de la Snagov.
Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, spune că proiectul autostrăzii Ploiești-Brașov urmează să fie făcut în parteneriat public-privat și întrebat dacă va fi realizat de o companie din China, cum a anunțat în exclusivitate Profit.ro, afirmă: "Nu știu, așa am auzit și eu...".
Guvernul va începe în perioada imediată negocierile cu asocierea formată din companiile China Communications Construction Company Ltd (China) și Makyol Insaat Sanayi Turizm (Turcia) pentru construcția și operarea în regim de parteneriat public-privat a autostrăzii Ploiești - Brașov, proiect estimat la 1,36 miliarde de euro, conform datelor obținute de Profit.ro.
BMW va realiza cu ajutorul Microsoft o platformă industrială deschisă care urmărește stimularea inovației și acelerarea dezvoltării de uzine smart, anunță cele două companii. Este a doua alianță de acest tip după cea încheiată între Volkswagen și Amazon, pentru conectarea a 122 de uzine.
Daimler a înlăturat ceața ce învăluia marca Smart, anunțând un parteneriat cu Geely, în cadrul căruia Smart va avea o gamă mai largă de modele subcompacte, construite în China și vândute pe toate piețele globale.
Unul dintre principalele planuri de investiții ale Pentagonului în România s-ar putea vedea sacrificat, cel puțin temporar, printre multe altele, în vederea eliberării de fonduri bugetare care să fie redirecționate către construcția zidului de la frontiera cu Mexicul, una dintre principalele promisiuni ale președintelui SUA, Donald Trump, din campania electorală care l-a adus la Casa Albă.
Hyundai Mobis, divizia de componente auto și servicii a sud-coreenilor de la Hyundai și Kia, s-a aliat cu gigantul rus din domeniul tehnologiei Yandex în vederea dezvoltării de tehnologie pentru automobile autonome.
Guvernul intenționează să realizeze în regim de parteneriat public-privat o linie de cale ferată de mare viteză între Ploiești și Suceava. Linia va avea o lungime de 505 kilometri, dar deocamdată proiectul nu are încă studiu de fezabilitate și nu se cunosc costurile și nici durata de realizare.
Constructorii auto rivali Daimler și BMW anunță crearea unui joint venture pe piața mobilității urbane și investesc împreună 1 miliard de euro pentru a interconecta serviciile proprii de car-sharing, ride-hailing, stații de încărcare pentru vehicule electrice și transport multimodal.
Grupul Telekom România a renunțat la colaborarea cu Orange România, anunțată la începutul anului 2016, când au fost încheiate două acorduri prin care operatorul de telefonie mobilă a primit acces la rețeaua fixă Telekom Fix (fosta Romtelecom), iar subsidiara Telekom Mobile (fosta Cosmote) a folosit rețeaua 4G a subsidiarei locale a grupului Orange.
Canalul magistral Siret-Bărăgan va trece din administrarea Ministerului Apelor și Pădurilor în cea a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pentru a fi inclus în programul național de reabilitare a infrastructurii de irigații, a anunțat premierul Viorica Dăncilă, care doar în urmă cu jumătate de an anunțase că obiectivul de investiții va fi realizat în parteneriat public-privat.
Un grup german cu operațiuni în logistică, transport naval și sectorul imobiliar, dar și în aviație, a cumpărat 10% din acțiunile companiei low-cost Blue Air, cel mai mare transportator aerian român și al doilea mare jucător pe piața locală. Profit.ro a anunțat luna trecută tranzacția, arătând că grupul german își dorește o poziție de control.
Antreprenorul român Liviu Negreanu, proprietarul furnizorului de echipamente de panificație și patiserie Bakery Equipment & Service Technology, din București, a fost numit reprezentantul pentru România al companiilor olandeze de profil Integrated Bakery și Dubet.