Ordonanța privind modificarea Codului Penal și proiectul de lege privind grațierea au fost adoptate, marți seară, în ședința de Guvern fără a primi niciun fel de observație din partea miniștrilor și fără niciun fel de dezbatere cu privire la prevederile acestora. Actele normative nu fuseseră incluse pe agenda suplimentară care se întocmește de obicei la începutul ședinței de Guvern.
Peste 15.000 de persoane s-au strâns, marți seară, în Piața Victoriei, pentru a protesa după ce Guvernul a adoptat proiectul de lege privind grațierea unor fapte, precum și modificarea codurilor penale, prin Ordonanță de Urgență. Manifestanții au aruncat cu bulgări de zăpadă și au cerut demisia Guvernului.
UPDATE Peste 40.000 de manifestanți au ajuns în fața sediului Guvernului, duminică seară, pentru a protesta față de proiectele Executivului vizând grațierea și modificarea codurilor penale, după un marș pe traseul Piața Universității - Piața Unirii - Calea Victoriei - Bulevardul Magheru - Piața Romană - Piața Victoriei. Demonstranții au cerut demisia Guvernului și au scandat "Cu ordonanța ne fură speranța".
Informația a fost confirmată pentru Profit.ro de către reprezentanții Departamentului de Stat al SUA. Aceștia au refuzat să precizeze dacă Nuland și-a dat demisia sau a fost demisă de administrația Trump. Ea a devenit un nume important pentru opinia publică românească în 2014, după o vizită la București, lideri politici acuzând amestecul în problemele interne ale României. Vizita a fost după ce deputații adoptaseră modificări controversate la Codul Penal privind grațierea și amnistierea unor infracțiuni.
Un nou protest față de proiectele de ordonanță de urgență privind grațierea și Codul penal promovate de Ministerul Justiției a început în Piața Universității, unde până la ora transmiterii acestei știri s-au adunat aproximativ 1.500 de persoane. Oamenii scandează "PSD, ciuma roșie" și "DNA, nu uita, noi suntem de partea ta". La Cluj s-au adunat aproximativ 2.000 de persoane în Piața Unirii.
Președintele Klaus Iohannis susține că sunt ”suficiente argumente” care să determine Guvernul să retragă ordonanțele de urgență privind grațierea și modificarea Codului Penal.
Mai mulți inculpați sau condamnați celebri ar putea ieși din închisoare sau ar putea cere închiderea dosarelor dacă vor fi aprobate cele două ordonanțe de urgență privind grațierea și modificările aduse Codurilor penale, în forma lor actuală. În plus, multe probe ar fi eliminate automat, vizate în primul rând fiind denunțurile.
Între 2.000 și 3.000 de protestatari se află în marș spre Palatul Victoria la ora redactării acestui material, într-o manifestație împotriva intenției Guvernului PSD-ALDE de a da o ordonanță de grațiere și una de modificare a Codului penal. Manifestanții scandează lozinici precum "PSD, ciuma roșie", "În democrație, hoții stau la pușcărie", "Colectiv!" sau "Dragnea si ai lui, ciuma neamului".
Definiția abuzului în serviciu din Codul Penal va fi modificată, iar circa 2.500 de condamnați vor fi grațiați, conform unor proiecte de ordonanțe de urgență pregătite de guvernul Grindeanu.
Președintele Iohannis a prezidat, miercuri, ședința de Guvern pentru a se asigura că Executivul nu va adopta două ordonanțe de urgență privind modificarea Codului Penal și de acordare a grațierii pentru mai multe categorii de condamnați.
Câte 20% din sumele încasate din valorificarea bunurilor confiscate în cazurile penale, cu hotărâri definitive de confiscare, vor fi alocate ministerelor Educației și Sănătății, în timp ce câte 15% vor primi ministerele de Interne, Justiție și cel Public. O cotă de 15% va fi alocată pentru asociații și fundații cu obiect de activitate în domeniul social.
Procurorii constănțeni au deschis dosar penal în cazul incendiului de la Petromidia în urma căreia o persoană a murit, iar trei au fost rănite și fac cercetări pentru mai multe infracțiuni, între care ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, dosarul fiind înaintat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța.
Comercializarea de alimente alterate sau de medicamente contrafăcute, care prin efectele lor conduc la decesul unei persoane, ar putea fi pedepsită cu până la 15 ani de închisoare, prin modificarea mai multor articole din Codul Penal, care prevede în prezent o pedeapsă de maximum 5 ani.
Excluderea avocaților din categoria funcționarilor publici și, astfel, din sfera corupției private, precum și scutirea lor de obligația denunțării infracțiunilor conduc la o impunitate legală absolută pentru această profesie, este opinia Ministerului Justiției într-un document ștampilat F.F. URGENT, privind modificările propuse de Parlament în cazul Legii profesiei de avocat.
Procurorii au începând de astăzi dreptul de a solicita unei bănci, fără acordul judecătorului, date privind conturile unei persoane, dacă există indicii temeinice legate de comiterea unei infracțiuni și motive pentru a se crede că datele solicitate constituie probe. Dreptul procurorilor a fost reglementat de Guvern prin ordonanță de urgență, care schimbă Codul de procedură penală.
Obținerea datelor privind tranzacțiile financiare efectuate de o persoană cercetată penal va putea fi realizată doar cu mandat de la judecător, iar în cazul tranzacțiilor ce urmează să fie efectuate, judecătorul poate dispune un mandat pe o perioadă de cel mult 30 de zile.
Rafinăria Petrotel Ploiești, controlată de grupul rus Lukoil, a raportat pe 2015 un profit net de 15,13 milioane lei, după ce, de-a lungul anilor, a acumulat pierderi totale de peste 3,4 miliarde lei și a ajuns subiectul unui dosar penal cu acuzații de evaziune fiscală, spălare de bani și folosire cu rea-credință a creditului companiei, prejudiciul fiind estimat la peste 1,7 miliarde euro.
Este vorba de dosarul în care figurează ca inculpați rafinăria Petrotel, acționarul majoritar al rafinăriei, Lukoil Europe Holdings din grupul rus omonim, precum și mai multe persoane din conducerea companiei și din Consiliul de Administrație. Acuzațiile sunt de spălare de bani și de folosire cu rea-credință a creditului companiei, prejudiciul fiind estimat la 1,2 miliarde euro.
Președintele ANAF, Gelu Ștefan Diaconu, afirmă că predecesorul său, Șerban Pop, l-a numit în funcție pe fostul șef al administrației fiscale din Satu Mare, Ioan Mircea Ardelean. Șeful ANAF arată că el l-a schimbat din funcție pe Ardelean, înainte de a începe investigația penală în cazul nașului acestuia, președintele PSD Satu Mare, Mircea Govor, cu care Diaconu nu ar fi discutat niciodată.
Procuratura federală din SUA a deschis anchete penale împotriva unor directori ai Royal Bank of Scotland (RBS) și JP Morgan Chase & Co, care sunt suspectați că ar fi vândut înainte de 2008 instrumente financiare derivate, având ca active suport credite ipotecare despre care ar fi știut că sunt foarte riscante și ar fi ascuns acest lucru, potrivit Wall Street Journal (WSJ), care citează surse oficiale.
Procurorii DNA au deschis un dosar penal care vizează legalitatea folosirii coloanelor oficiale de către demnitari, afirmă surse judiciare. Cercetările au fost demarate după primirea unui denunț.
Proprietarul grupului UTI este suspect de fapte de corupție. O confirmă chiar compania, ca răspuns la o solicitare adresată de Profit.ro. DNA nu a făcut, încă, nicio precizare oficială.
Parchetul de pe lângă Tribunalul București a anunțat oficial că a deschis dosar de cercetare penală, pentru ucidere din culpă, în cazul accidentului produs în coloana oficială a vicepremierului Gabriel Oprea. Anunțul este făcut chiar în ziua în care Bogdan Cosmin Gigina este condus pe ultimul drum.
Procurorul general Tiberiu Nițu îi cere președintelui Klaus Iohannis avizul pentru începerea urmăririi penale împotriva fostului premier Petre Roman, a fostului viceprim-ministru Gelu Voican Voiculescu și a fostului ministru al Apărării Victor Atanasie Stănculescu, în dosarul Mineriada.
Prevederile legii privind confiscarea extinsă creează condițiile pentru ca statul să redobândească acțiunile de la fondurile speculative care dețin pachete importante la Fondul Proprietatea, spune avocatul Gheorghe Piperea. Achizițiile din piața neagră de la grupurile infracționale cercetate de procurori ar trebui considerate nule de drept.