Steinhoff International, printre cei mai mari retaileri de mobilă și îmbrăcăminte din lume, aflat în centrul unui scandal contabil în urma căruia a pierdut peste 90% din valoarea de piață, este în căutarea unor potențiali investitori pentru lanțul de magazine de tip discount Pepco, prezent în România cu aproape 180 de magazine.
Banca Centrală Europeană (BCE) a vândut obligațiunile pe care le deținea la retailerul german de mobilă Steinhfoff, prezent în România cu brandurile Kika și Pepco, pierzând, cel mai probabil, aproximativ jumătate din suma investită pentru cumpărarea acestora, potrivit estimărilor Reuters.
Holdingul german Steinhoff International, prezent în România cu brandurile Kika și Pepco, a pierdut peste 10 miliarde de euro (82%) din valoarea de piață în ultimele trei zile, în contextul unui scandal contabil care a dus la demisia directorului general și la retrogradarea ratingului de către Moody’s.
Retailerul polonez de tip discount Pepco, care vinde haine, accesorii și decorațiuni pentru casă, aflat pe piața locală de 3 ani, a înregistrat anul trecut un profit net de aproape 54 milioane de lei, de 22 ori mai ridicat față de anul precedent, în condițiile unei creșteri de aproape 400% a afacerilor.
Retailerul polonez de tip discount Pepco, care vinde haine, accesorii și decorațiuni pentru casă, va ajunge în acest an la 100 de magazine în România, cu circa 60 mai multe față de 2015. Ca importanță, România este una dintre primele trei piețe pentru Pepco, arată compania.
Retailerii Deichman și Pepco vor deschide, în primăvara anului viitor, magazine în proiectul comercial Prima Shops Oradea. Cei doi retaileri au închiriat fiecare câte o suprafață de 500 metri pătrați.
Retailerul polonez de tip discount Pepco, care vinde haine, accesorii și decorațiuni pentru casă, a înregistrat în 2015, primul de activitate în România, vânzări de 68,7 milioane lei (15,4 milioane euro) și un profit net de 2,4 milioane lei (540.000 euro). Pepco, parte a holdingului sud african Pepkor, a deschis primele magazine în România la sfârșitul anului 2014, iar la sfîrșitul anului 2015 avea peste 40 de unități.
Retailerul polonez de tip discount Pepco, care vinde haine, accesorii și decorațiuni pentru casă, a ajuns la 61 de magazine în România, cu 17 mai multe decât la sfârșitul anului trecut, și își va continua expansiunea. Pentru prima jumătate a lunii mai, rețeaua are în plan trei deschideri în București, Făgăraș și Turda.
Retailerul polonez de tip discount Pepco, care vinde haine, accesorii și decorațiuni pentru casă, a ajuns în puțin peste un an la 44 de magazine pe piața din România și își va continua expansiunea.