Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunțat, sâmbătă, că peste 59.319 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore, din care peste 31.896 cu prima doză. Alte 20.538 de persoane s-au vaccinat cu doza a treia.
Toate instituțiile și autoritățile publice, indiferent de modalitatea de finanțare, vor fi obligate ca, în termen de 3 ani, să conecteze la internet toate clădirile pe care le dețin și care au ca destinație furnizarea de servicii publice. De asemenea, autoritățile administrației publice vor fi obligate să dezvolte infrastructură care să permită instalarea de rețele publice de internet. Măsura ar urma să asigure accesul tuturor persoanelor la cel puțin un serviciu funcțional de internet în bandă largă, la punct fix.
Vicepremierul Dan Barna susține că, în opinia sa, ar fi trebuit să existe măsuri mult mai ferme pentru a încuraja vaccinarea, "în sensul de acces limitat la evenimente, nici măcar pe partea cu teste, ci doar persoane vaccinate". "Nu există - și eu spun din păcate - posibilitatea vaccinării obligatorii, dar e o chestiune pe care o înțeleg și o respect, dar măsuri ferme prin care vaccinarea să fie încurajată le susțin pentru că e soluția prin care putem cu toții să ne asigurăm că nu vom ajunge din nou în situațiile neplăcute pe care le-am trăit anul trecut", afirmă el.
Grupul de Comunicare Strategică a anunțat, duminică, 2.265 de cazuri noi de persoane infectate cu coronavirus și 160 de decese la persoane bolnave.
Incitarea publicului la violență împotriva unei persoane, nu doar împotriva unei categorii de persoane, pe motiv de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie ori apartenență politică, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, va fi pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
Strategia ANAF pentru perioada 2021-2024 are în vedere intensificarea controalelor asupra veniturilor persoanelor fizice, scopul final fiind revenirea, până la finalul anului 2022, la nivelul înregistrat în anul 2019, pentru indicatorul Gradul de conformare la declarare și la plată.
Peste 2,5 milioane de persoane au murit din cauza pandemiei de coronavirus în întreaga lume de la finalul anului 2019, conform unui bilanț stabilit de AFP.
Parlamentul israelian a autorizat Ministerul Sănătății să comunice altor autorități identitatea persoanelor nevaccinate contra coronavirus, stârnind îngrijorări cu privire la respectarea vieții private a cetățenilor care refuză un vaccin, scrie AFP.
Incitarea publicului la violență împotriva unei persoane, nu doar împotriva unei categorii de persoane, pe motivul apartenenței la acel grup, va fi pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București (DGRFP) a suplimentat numărul ghișeelor deja deschise cu alte 28, acestea fiind dedicate persoanelor fizice arondate sectoarelor din București și județul Ilfov, potrivit ANAF. Totodată, ANAF a transmis că regretă disconfortul creat de transmiterea de somații de către Administrația Sector 6 a Finanțelor Publice, către contribuabili care au achitat taxele.
Principala platformă germană de evenimente CTS Eventim intenționează să limiteze vânzarea biletelor doar persoanelor care s-au vaccinat împotriva COVID-19, potrivit unei declarații publicate miercuri în presa germană, citată de agenția DPA.
Numărul de înmatriculări de persoane fizice și juridice a scăzut în 2020 cu 18,09 % comparativ cu anul anterior, la 109.939, din care 78.419 SRL, conform datelor centralizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului.
Persoanele în vârstă de 65 de ani și peste erau în România în număr de 3.664.411 milioane, la 1 ianuarie 2020, reprezentând 19% din populația rezidentă a țării, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică, publicate cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice.
Orange România, Vodafone România, Telekom România Mobile Communications (fost Cosmote) și Producton au depus oferte la licitația pentru achiziționarea a 250.000 de tablete cu conexiune la internet pentru elevi, contract estimat la 126,1 milioane de lei, fără TVA.
Firmele vor trebui să declare în formularul fiscal D394, în mod separat, tranzacțiile cu părți afiliate, prevede un proiect de ordin pregătiti de ANAF. Profit.ro a scris încă de la începutul anului că ANAF pregătește această modificare, întârziată, însă, cel mai probabil, de pandemia de coronavirus. Obligația de a raporta tranzacțiile cu afiliații în D394 ar pune o sarcină suplimentară de conformare pe mediul de afaceri și ar crea probleme contabililor care trebuie să transmită lunar D394 către ANAF.
Oficiul Național pentru Achiziții Centralizate (ONAC) a lansat licitația pentru achiziționarea a 250.000 de tablete cu conexiune la internet pentru elevi, contract estimat la 126,1 milioane de lei, fără TVA. Ofertele vor fi deschise la finele acestei luni.
Guvernul a aprobat o schemă națională de sprijin pentru persoanele vârstnice si pentru persoanele fără adăpost, prin acordarea de tichete electronice pentru mese calde. Practic, persoanele în vârstă de peste 75 ani cu venituri reduse și cele fără adăpost vor primi, prin intermediul autorităților locale, carduri, alimentate periodic, cu care vor putea servi masa în unități de alimentație publică.
Transportatoril de marfă și cei de persoane vor fi scutiți de la plata tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale, respectiv a celui de trecere a podurilor, până la finele acestui an, prevede un proiect legislativ adoptat, marți, de Senat. Totodată, potrivit proiectului, finanțarea lucrărilor de investiții publice, acolo unde acestea continuă, va putea fi asigurată anul acesta prin împrumuturi, fără dobândă, de la Trezoreria Statului.
Un număr de 11 companii au participat la consultarea de piață organizată de Oficiul Național pentru Achiziții Publice privind achiziția tabletelor cu conexiune la internet necesare facilitării accesului elevilor la activitățile didactice la distanță, proiect estimat la 150 milioane de lei pentru 250.000 elevi.
Ministerul Fondurilor Europene a pregătit un proiect de ordonanță de urgență prin care să instituie o schemă națională de sprijin pentru persoanele vârstnice si pentru persoanele fără adăpost, prin acordarea de tichete electronice pentru mese calde acestor categorii de persoane.
Firmele vor putea cumpăra de la persoane fizice și comercializa bijuterii cu conținut de metal prețios doar dacă acestea vor purta o marcă a statului român aplicată după anul 1906 sau dacă vor fi însoțite de un buletin de expertiză al ANPC obținut înainte de punerea pe piață de către persoana fizică de la care a fost achiziționat/gajat.
Guvernul va aloca, din Fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziția prim-ministrului, 150 milioane lei, în vederea achiziționării de măști de protecție pentru familiile și persoanele vulnerabile. Măștile vor fi achizționate de Ministerul Sănătății, iar apoi distribuite autorităților locale prin direcțiile județene de sănătate publică.
Guvernul va achiziționa, cu asigurarea sumelor necesare din Fondul de rezervă aflat la dispoziția sa, tablete pentru elevii care nu dispun de aceste dispozitive pentru a participa online la cursurile școlare.
Guvernul va achiziționa, cu asigurarea sumelor necesare din Fondul de rezervă aflat la dispoziția sa, tablete pentru elevii care nu dispun de aceste dispozitive pentru a participa online la cursurile școlare.
Alte 218 persoane au fost diagnosticate cu coronavirus în ultimele 24 de ore, astfel că numărul total al îmbolnăvirilor a ajuns la 10.635. Cele mai multe cazuri sunt în județul Suceava - 2.499, urmat de București - 1.150. Până în prezent, au fost înregistrate 575 de decese, iar 2.890 de persoane au fost declarate vindecate.