Prezența virusului Pestei Porcine Africane (PPA) fost confirmată într-o gospodărie din localitatea Brăniștari, comuna Călugăreni, județul Giurgiu, anunță ANSVSA, citată de News.ro.
Persoanele concediate de companiile din sectorul suin, în principal fermele de porci, ca urmare a efectelor pestei porcine vor putea primi, la cerere, un ajutor de 500 de lei lunar, prevede un proiect de ordonanță al Ministerului Muncii, obținut de Profit.ro. Suma de 500 de lei va fi acordată unei persoane pentru o perioadă de cel mult 6 luni. Pentru această sumă nu vor fi plătite impozit și contribuții sociale.
Mecanismele existente în prezent de combatere și eradicare a pestei porcine africane nu sunt suficiente, astfel că trebuie alocate sume consistente pentru cercetare, a declarat ministrul Agriculturii, Petre Daea, în conferința la nivel înalt cu tema "Bolile transfrontaliere în Europa: Importanța cooperării internaționale pentru creșterea sustenabilă a animalelor'', organizată la Bruxelles.
Suspiciunea de pestă porcină africană din localitatea buzoiană Puiești a fost confirmată de Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală (IDSA) de la București. Prefectura a convocat Centrul Local de Combatere a Bolilor și Comitetul Județean pentru Situații de Urgență.
Numărul focarelor de pestă porcină africană de pe teritoriul României a ajuns la 826, acestea fiind active în 190 de localități din 11 județe, iar numărul total al porcilor afectați de boală sau uciși a ajuns la aproape 160.000, a anunțat, joi, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA).
Parchetul General a anunțat, miercuri, că a fost constituit un dosar penal privind epidemia de pestă porcină, procurorii dispunând începerea urmăririi penale in rem pentru infracțiunile de răspândirea bolilor la animale sau plante și neglijență în serviciu. Instituția precizează că dosarul a fost înregistrat ca urmare a sesizării din oficiu și a formulării unui denunț.
Premierul Viorica Dăncilă a anunțat, miercuri, că o sumă de peste 200 de milioane de lei este disponibilă în special pentru plata despăgubirilor în urma evoluției pestei porcine africane, dar și pentru achiziția de dezinfectanți, kituri de laborator și alte materiale necesare ANSVSA.
Proprietarii de restaurante se tem că, dacă pesta porcină va avea o amploare și mai mare, vor fi obligați să importe tot mai mult carne de porc, despre care apreciază că nu este mai scumpă decât cea de pe piața internă, însă este mai puțin gustoasă. Românii ar putea mânca în curând în restaurante doar ceafă de porc din import, dar și sărmăluțe, ardei umpluți sau chiar micii tradiționali preparați cu carne din afara țării.
Președintele Klaus Iohannis solicită verificarea de către instituțiile abilitate a modului în care autoritățile responsabile, reunite în Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență (CNSSU), au pus în aplicare măsurile de control și prevenție a răspândirii virusului pestei porcine africane (PPA), așa cum sunt acestea prevăzute în Programul național de supraveghere, prevenire și control al pestei porcine africane, adoptat prin Hotărârea Guvernului nr. 830/2016.
Ministerul Agriculturii va elabora un proiect de act normativ pentru stabilirea mecanismului privind despăgubirile ce se vor acorda în cazul pestei porcine africane, proiect ce va ajunge săptămâna viitoare pe masa Guvernului, a declarat, marți, ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici.
Fostul premier Victor Ponta îl critică pe Liviu Dragnea pe subiectul pestei porcine și publică pe Facebook o captură în care liderul PSD anunța, în mai 2017, că România a fost admisă pe lista oficială a statelor libere de pesta porcină.
Pesta porcină a fost confirmată în județul Buzău, au anunțat autoritățile județene convocate duminică în Comitetul Județean pentru Situații de Urgență. Două focare au fost confirmate de laboratorul national de referință în două gospodării din localitățile Pănătău și Lunca, o suspiciune fiind și într-o altă gospodărie din județul Buzău.
Bulgaria a raportat primul caz de pestă porcină, autoritățile anunțând că au fost infectați șapte porci dintr-o gospodărie aflată în apropiere de granița cu România, transmite Reuters.
Președintele României, Klaus Iohannis, solicită Guvernului adoptarea de urgență a tuturor măsurilor necesare prin care să fie stopată creșterea numărului de focare de pestă porcină africană (PPA). Șeful statului arată că prinsă în lupta cu Justiția, pentru a obține subordonarea acesteia, guvernarea PSD a uitat să se lupte cu pesta porcină africană.
Virusul pestei porcine africane a fost confirmat sâmbătă și în cea mai mare crescătorie din România, de la Gropeni, din județul Brăila, circa 140 de mii de porci urmând a fi sacrificați începând de luni.
Virusul pestei porcine a fost confirmat în 156 de localități din zece județe, unde s-au înregistrat 716 focare, a anunțat miercuri Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA). Instituția precizează că au fost sacrificate aproape 120.000 de animale din gospodăriile oamenilor și din opt ferme, iar cele mai mari probleme sunt în sud-estul țării, unde sunt afectate șapte județe.
Epidemia de pestă porcină care a cuprins în ultimele luni România îi lasă pe fermierii autohtoni la mâna abatoarelor, care le impun să scadă prețurile, amenințând că în caz contrar apelează la importuri. În aceste condiții, carnea de porc la poarta fermei s-a ieftinit, în medie, cu 17% doar în ultima lună, dar scăderea nu se regăsește și la rafturile magazinelor, pentru că nici procesatorii și nici retailerii nu sunt dispuși să renunțe la prețuri, ba dimpotrivă, oferta mai mică de pe piață va conduce la importuri mai mari și, implicit, la scumpiri, explică pentru Profit.ro președintele Asociației Producătorilor de Carne de Porc, Ioan Ladoși.
România interzice comerțul cu oi și capre, material seminal, ovule și embrioni de la aceste rumegătoare din două regiuni ale Bulgariei - Yambol și Burgas - unde au fost confirmate primele focare de pestă a micilor rumegătoare din Uniunea Europeană, a anunțat Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor.
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) anunță luni că au fost stinse primele focare de pestă porcină africană într-o comună din județul Satu-Mare, atfel că aici nu mai există animale bolnave sau ținute sub observație clinică. Focarele fuseseră depistate la începutul lunii ianuarie a acestui an.
Efectivele de mistreți din județele Tulcea și Constanța, dar și din Insula Mare a Brăilei și Balta Ialomiței vor fi exterminate în mod preventiv în circa o lună, ca urmare a epidemiei de pestă porcină înregistrată în zonă. Totodată, cotele de ministreți din toată țara apobate deja pentru vânătoare vor fi suplimentate, animalele urmând a fi vânate pe parcursul a 3 luni.
Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a anunțat, vineri, un nou bilanț al epidemiei de pestă porcină africană, anunțând că există 547 de focare în 98 de localități, în creștere față de ultimul bilanț prezentat miercuri. Potrivit specialiștilor, în timp ce în zona de nord-vest a României, evoluțuia este lentă, ”chiar staționară”, în sud-estul țării ”evoluția bolii este agresivă”.
Președintele Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), Geronimo Răducu Brănescu, a anunțat, miercuri, că România se confruntă cu o ”evoluție explozivă” a perstei porcine africane, fiind 524 de focare în întreaga țară. Până acum au fost sacrificate aproape 50.000 de animale, stabilindu-se că virusul a intrat în țară prin introducerea ilegală de produse infestate, în zona de nord a țării, dar și adus de porcii mistreți, în delta Dunării.
Virusul pestei porcine africane (PPA) a fost depistat în județul Sălaj la doi porci mistreți găsiși morți într-o pădure din comuna Măieriște, a anunțat, miercuri, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), care a început o anchetă epidemiologică. Cazul a fost notificat către Comisia Europeană și Organizația Mondială pentru Sănătatea Animalelor Internațional (OIE), iar în zonă au fost luate o serie de măsuri de prevenire a extinderii bolii.
Nu există antidot, nici vaccin și nu există medicamente împotriva pestei porcine, spune ministrul Agriculturii, Petre Daea, care precizează că singura metodă este sacrificarea animalelor. Acesta subliniază că a fost izolat focarul pe granița cu Ucraina, dar fermierii români au fost nevoiți să ucidă zeci de mii de porci din cauza epidemiei.
Sofia a început pregătirea unui teren la granița cu România unde se va construi un gard pentru a preveni intrarea mistreților, responsabili de răspândirea virusului pestei porcine africane (PPA), în condițiile în care în România sunt înregistrate sute de focare, a informat luni publicația The Sofia Globe.