Un număr cuprins între 150 și 200 de milioane de porci ar putea fi sacrificați sau vor muri din cauza infestării cu pesta porcină africană, pe măsură ce maladia se extinde în China, estimează analiștii de la Rabobank, acestea fiind cele mai sumbre prognoze făcute până acum care subliniază gravitatea epidemiei cu care se confruntă cel mai mare producător mondial de carne de porc, informează Reuters.
Peste 1.200 de kilograme de carne de porc, provenită din Ungaria, a fost pusă sub sechestru într-un depozit din Timișoara, deoarece nu avea ștampila de sănătate ovală și ar putea proveni din zone unde pesta porcină a fost confirmată, relatează News.ro.
Potrivit ANSVSA, Pesta Porcină Africană (PPA) evoluează în 298 localități din 19 de județe, cu un număr de 1.127 de focare (dintre care 18 în exploatații comerciale). În alte 3 județe există doar cazuri la mistreți.
Noi cazuri de pestă porcină africană au fost confirmate la patru mistreți găsiți morți în zona unui fond de vânătoare din județul Constanța. Autoritățile urmează să prindă toți mistreții din zona afectată și să interzică circulația cu animalele domestice în acel perimetru.
Pesta porcină africană a fost confirmată, luni, la porcii din gospodării din comuna Belinț, județul Timiș, și din municipiul Arad, acolo fiind instituită supravegherea oficială, anunță Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA).
În județul Timiș există suspiciuni că într-o gospodărie din localitatea Belinț există pestă porcină africană, după ce proprietarii au cumpărat mai mulți porci din localitatea Giroc, fără ca aceștia să aibă documente veterinare. 23 de animale au murit, dintr-un total de 25 câte fuseseră cumpărate.
Pesta Porcină Africană (PPA) evoluează în 297 localități din 16 județe, cu un număr de 1.127 de focare, a anunțat, vineri, Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Situanța Alimentelor (ANSVSA). În alte trei județe există doar cazuri la mistreți. În total, au fost eliminați peste 360.000 de porci afectați de boală și există 743 de cazuri la mistreți.
Un nou focar de pestăporcină africană a fost confirmat în județul Galați, în comuna Nămoloasa, într-o exploatație non-profesională, unde zeci de porci au fost deja sacrificați.
Pesta Porcină Africană (PPA) evoluează în 303 localități din 19 județe, cu un număr de 1.153 de focare, a anunțat, vineri, Autuoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA). Au fost sacrificați peste 364.000 de porci și s-au acordat despăgubiri în valoare de peste 251 de milioane de lei.
România a primit a doua tranșă, în valoare de 3,9 milioane de euro, din grantul de 34,28 milioane de euro, reprezentând contribuția financiară a Uniunii Europene (UE) pentru combaterea Pestei Porcine Africane (PPA), informează Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA
Pesta porcină africană evoluează în 301 localități din 19 județe, cu un număr de 1.145 de focare (dintre care 19 în exploatații comerciale) și 558 de cazuri la mistreți, anunță Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA). În total, au fost eliminați 364.212 de porci afectați de boală, fiind plătite despăgubiri de peste 251 de milioane de lei.
Executivul a înființat societatea după ce a constatat "necesitatea intensificării valorificării produselor agricole, prin crearea unui mecanism național capabil să asigure achiziția, sortarea, procesarea primară, standardizarea și distribuția către rețelele comerciale interne sau către export, cu scopul de a nu lăsa în afara circuitelor comerciale reglementate și fiscalizate cea mai mare parte a producătorilor agricoli individuali".
Pesta Porcină Africană (PPA) evoluează în 297 de localități din 19 județe, cu un număr de 1.139 de focare și 527 de cazuri la mistreți, potrivit ultimului bilanț al Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA). În total, au fost eliminați 364.157 de porci afectați de boală și -au acordat despăgubiri în valoare de peste 237 de milioane de lei.
Pesta porcină africană evoluează în 296 de localități din 18 județe, unde sunt 1.136 de focare, în timp ce la mistreți au fost semnalate peste 400 de cazuri, potrivit Autorității Naționale Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA). Până în prezent, au fost despăgubiți peste 8.400 de proprietari, valoarea totală a plăților depășind 236 de milioane de lei.
Pesta porcină africană evoluează în 295 de localități din 18 județe, cu un număr de 1.131 de focare, și 381 de cazuri la mistreți, anunță Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA). Până în prezent, au fost despăgubiți aproape 8.200 de proprietari, valoarea totală a plăților fiind de aproximativ 208 milioane de lei.
Pesta porcină africană evoluează în 294 de localități din 18 județe, cu un număr de 1.124 focare, au anunțat, joi seară, reprezentanții Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA). În total au fost eliminați peste 300.000 de porci afectați de boală și au fost despăgubiți aproapw 8.000 de proprietari.
Virusul pestei porcine africane a fost confirmat, vineri, într-o gospodărie din Rusănești, județul Olt, astfel că numărul total al județelor unde a fost semnalată boala ajunge la 18. Până în prezent au fost raportate peste 1.100 de focare de pestă porcină africană, anunță Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor.
Numărul focarelor de pestă porcină africană a ajuns la 1.092, virusul fiind semnalat în 287 de localități din 18 județe, anunță Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA). Până în prezent, au fost uciși 360.800 de porci afectați de boală, fiind plătite despăgubiri în valoare de peste 190 de milioane de lei.
Pesta Porcină Africană (PPA) evoluează în 283 de localități din 18 județe, cu un număr de 1.084 de focare, au anunțat joi seară, reprezentanții Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA). În total, au fost eliminați 360.647 de porci afectați de boală și s-au acordat despăgubiri în valoare de peste 189 de milioane de lei.
Virusul pestei porcine africane a fost confirmat, vineri, la patru porci dintr-o gospodărie din comuna Negrași, județul Argeș, anunță Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA). Acestea sunt primele cazuri de îmbolnăviri din Argeș.
Numărul focarelor de pestă porcină africană a ajuns la 1.062, acestea fiind înregistrate în 276 de localități din 17 județe, anunță Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA). Până în prezent, au fost despăgubiți 7.785 de proprietari, valoarea totală a plăților fiind de peste 189.000.000 de lei.
Primul caz de pestă porcină africană din județul Dolj a fost confirmat, marți, într-o gospodărie din satul Comănicea, zona fiind plasată sub supraveghere oficială. S-a stabilit o zonă de protecție pe o rază de trei kilometri și o zonă de supraveghere, pe o rază de zece kilometri în jurul focarului.
Un nou focar de pestă porcină africană a fost confirmat în județul Buzău, în timp ce în alte localități autoritățile introduc porci santinelă în încercarea de a închide focarele de boală.
Numărul focarelor de pestă porcină africană este de 1.042, prezența virsului fiind confirmată în 266 de localități din 15 județe, în timp ce la mistreți s-au înregistrat 136 de cazuri, anunță Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA). Până în prezent, au fost despăgubiți peste 7.700 de proprietari, valoarea totală a plăților depășind 99 de milioane de lei.
Pesta Porcină Africană a fost confirmată la porcii dintr-o gospodărie din localitatea Ieud, din județul Maramureș, anunță ANSVSA, adăugând că este în curs și o anchetă a Poliției pentru a verifica suspiciunile conform cărora virusul a fost introdus prin traficul ilicit cu animale provenite din zone unde există PPA..