Firma germană de biotehnologie BioNTech, care împreună cu gigantul american Pfizer a dezvoltat primul vaccin împotriva Covid-19, a raportat luni o creștere de 30,1% a cifrei de afaceri în primul semestru până la 9,57 miliarde de euro, transmite DPA.
Un tribunal italian, sesizat de către un cetățean care se opune vaccinării împotriva covid-19, a dispus să se analizeze în laborator vaccinuri cu ARN mesager (ARNm), anunță sâmbătă avocata reclamantului, relatează AFP.
Veniturile și profitul Pfizer din al doilea trimestru au atins un nivel record și au depășit așteptările Wall Street, determinate de vânzările vaccinului său pentru Covid-19 și ale tratamentului antiviral Paxlovid, transmite CNBC.
Pfizer a anunțat că a solicitat Statelor Unite aprobarea oficială a tratamentului său antiviral Paxlovid pentru Covid-19, care este disponibil în prezent în baza unei autorizații de urgență, transmite Reuters.
BioNTech, partenera din Germania a Pfizer pentru vaccinurile împotriva Covid-19, a anunțat că cele două companii vor începe în a doua jumătate a anului testarea pe oameni a unui vaccin de generație următoare care protejează împotriva unei game largi de coronavirusuri, transmite Reuters.
Administrația pentru Alimente și Medicamente (FDA) din SUA a autorizat utilizarea unei doze booster de vaccin Pfizer împotriva COVID-19 la copiii cu vârsta cuprinsă între 5 și 11 ani, a anunțat FDA, relatează Reuters.
Mari companii farmaceutice americane ar fi fost implicate în activitatea unor așa-zise rețele de biolaboratoare americane pentru dezvoltarea unor presupuse arme biologice în Ucraina sub patronajul Partidului Democrat din SUA, a susținut Ministerul rus al Apărării, potrivit EFE.
Pfizer va achiziționa compania americană Biohaven Pharmaceuticals într-o tranzacție de 11,6 miliarde dolari, cea mai mare afacere a Pfizer din 2016.
Compania farmaceutică germană BioNTech, care dezvoltă împreună cu producătorul american de medicamente Pfizer Inc vaccinul COVID-19, a anunțat rezultate trimestriale solide, după ce pandemia a stimulat cererea, dar a reconfirmat previziunile privind un declin anual al vânzărilor de vaccinuri, transmite Reuters.
Pfizer și-a menținut previziunile referitoare la vânzările de produse legate de pandemia de Covid-19 în 2022, după o serie de creșteri ale previziunilor privind veniturile generate de vaccin făcute anul trecut, acesta fiind un semn că creșterea foarte rapidă a încetinit, transmite Reuters.
Polonia nu are niciun ”motiv coerent” să invoce forța majoră într-un contract existent pentru a nu mai plăti mai multe vaccinuri împotriva Covid-19 de la Pfizer, a declarat un oficial al Comisiei Europene pentru Reuters.
Lansarea unui vaccin anti-COVID-19 care să fie eficient împotriva mai multor variante ale noului coronavirus până în toamna acestui an reprezintă "o posibilitate, dar nu o certitudine", a declarat Albert Bourla, CEO-ul grupului farmaceutic american Pfizer, citat de AFP.
Compania farmaceutică germană BioNTech, care dezvoltă împreună cu producătorul american de medicamente Pfizer Inc vaccinul COVID-19, a anunțat rezultate trimestriale solide, după ce pandemia a stimulat cererea, transmite AP.
Pentru vaccinurile împotriva Covid-19 achiziționate de România în perioada 2020–2022, România a achitat până acum aproape 1,4 miliarde de lei, dar mai are de achitat peste 4,6 miliarde lei constând în facturi restante și doze care urmează a fi livrate în 2022 și 2023.
Pfizer a dispus retragerea loturilor unor medicamente pentru hipertensiune arterială distribuite sub trei nume, potrivit companiei, scrie CNN.
Grupul farmaceutic american Pfizer Inc. a anunțat că își va menține livrările umanitare de medicamente în Rusia și că va dona toate încasările obținute de filialele sale din această țară unor asociații care oferă un sprijin direct persoanelor din Ucraina, informează Reuters.
Grupul farmaceutic american Pfizer Inc și-a îmbunătățit estimările privind vânzările de vaccinuri Covid-19 în 2022, până la 32 miliarde de dolari, de la 31 de miliarde de dolari anterior, adăugând că se așteaptă să strângă alte 22 de miliarde de dolari de pe urma vânzării tratamentului său oral paxlovid împotriva COVID-19, informează Reuters.
Franța va începe săptămâna aceasta să administreze pastila Pfizer anti-COVID, prima pastilă pentru tratarea COVID-19 aprobată în 27 de țări din UE.
Vaccinul Pfizer-BioNTech anti-Covid pentru copii cu vârsta sub 5 ani ar putea fi disponibil până la sfârșitul lui februarie, companiile așteptând autorizarea în următoarele săptămâni, au spus specialiștii americani, scrie The Washington Post.
Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) anunță că a aprobat pastila anticovid a Pfizer comercializată sub denumirea de Paxlovid, care devine astfel primul medicament antiviral administrat pe cale orală autorizat în Uniunea Europrană (UE), recomandat adulților cu risc, relatează AFP.
Gigantul britanic farmaceutic GlaxoSmithKline (GSK) vinde fabrica Ferrosan din Cluj-Napoca, ultima sa unitate din România, către Hexagon Retail Properties, grup cu capital privat, implicat în proiecte imobiliare și de retail din Cluj-Napoca și București.
Albert Bourla, CEO-ul Pfizer, a declarat că, deși „cel mai probabil scenariu” este acela în care coronavirusul va continua să circule timp de ani de zile, este de părere că actualul val de infecții va fi ultimul care va necesita impunerea de restricții, relatează The Times of Israel.
Germania a achiziționat de la România 5 milioane de doze de vaccin Pfizer/BioNTech împotriva coronavirusului pentru a accelera campania de administrare a dozei booster, a anunțat Ministerul federal al Sănătății, informează dpa.
Grupul german BioNTech SE a estimat că vaccinul Covid-19 pe care îl dezvoltă cu partenerul american Pfizer va genera probabil anul acesta venituri de 13 până la 17 miliarde de euro (19 miliarde de dolari), pe fondul majorării cererii pentru doze booster și al utilizării vaccinului la copii, transmite Reuters.
Directorul general al Pfizer, Albert Bourla, a declarat că un vaccin care vizează varianta Omicron a noului coronavirus va fi gata în martie, compania începând deja să producă dozele, transmite CNBC.