Europa înregistrează vânzări masive de automobile electrice, România fiind printre țările cu vânzări cel puțin duble față de anul trecut. Piața de mașini electrice a ajuns la o cotă record, în luna mai.
Piața auto din România se află în continuare pe un trend bun, chiar dacă revenirea vânzărilor după marea criză economică din 2008 a fost încetinită în 2020 și 2021 de cele două noi crize care au marcat nu doar România, ci întreaga industrie auto globală. În luna mai, înmatriculările de autoturisme noi au depășit pentru prima dată 13.000 de unități, după nu mai puțin de 20 de luni.
Înmatriculările de autoturisme electrice noi din România au înregistrat o creștere spectaculoasă în luna mai, cu ajutorul Programului Rabla, care a demarat la finele lunii martie. Cu un volum aproape dublu față de anul anterior, mașinile propulsate 100% cu baterii au depășit în premieră pragul de 10% din totalul pieței de autoturisme noi, în luna mai, și a înregistrat un procent de 9,1% pe primele cinci luni ale anului.
Înmatriculările din România au crescut în luna mai cu 33%, ca efect al Programului Rabla, care a început la sfârșitul lunii martie. Chiar dacă primele livrări de mașini subvenționate au început din aprilie, cea mai mare parte a acestora s-a livrat și se văd în statistici pe luna mai.
România a rămas la nivelul țărilor în curs de dezvoltare din perspectiva pieței auto și mai are foarte mult pentru a ajunge - dacă o va face vreodată - la rata de autoturisme noi cumpărate pe care o înregistrează țările din vestul Europei. Datele pentru 2022 arată că, dintre țările UE, doar Bulgaria se află sub România, iar dintre țările comuniste, Serbia și Albania au cifre mai proaste.
Înmatriculările de automobile din Europa au continuat să crească și în luna aprilie, cu un procent de aproape 20% față de anul trecut, într-un efort de recuperare a pierderilor cauzate de criza de semiconductori și, anterior, de pandemie. România este pentru prima dată sub media europenă, la înmatriculări, inclusiv la cele electrice.
Atât Dacia, cât și Ford ar putea fi afectate de o scădere a cererii de automobile, după ce anul trecut, la fel ca restul industriei auto, cele două mărci nu reușeau să facă față comenzilor, din cauza blocajelor de producție.
Piața auto din România a înregistrat o nouă creștere în luna aprilie, pe fondul reluării Programului Rabla, însă volumul înregistrat a fost cel mai slab din acest an, tocmai din cauza întârzierii acestui program de subvenționare.
Înmatriculările de autoturisme din Uniunea Europeană au înregistrat o creștere mare, cu aproape o treime peste cele din anul anterior, în luna martie, depășind din nou un milion de unități înmatriculate într-o singură lună. Toți constructorii și-au majorat vânzările, inclusiv grupul Renault, din care face parte Dacia.
Înmatriculările de autovehicule din România au înregistrat în luna martie un volum de 17.371 de unități, cu o creștere de 12,43% față de martie 2022, ritmul fiind mai mic decât cel din primele două luni ale anului, dar la un nivel suficient de mare comparabil cu cel din ultimele 12 luni. Din total, 12.251 de unități au fost autoturisme, care au înregistrat astfel o majorare cu 11,12% față de luna similară din 2022.
Înmatriculările de autoturisme din Europa încep să accelereze pe măsură ce companiile produc tot mai multe mașini și le livrează în baza comenzilor foarte mari rămase neonorate din 2022. România își menține ritmul crescător al înmatriculărilor, chiar și fără Programul Rabla, care va începe abia luna aceasta. La capitolul mărci, Dacia are creșteri substanțiale, mult peste media pieței, dar cota de piață s-a diminuat în raport cu competitorii săi.
Luna ianuarie a adus o creștere de peste 10 procente a pieței auto din Uniunea Europeană, însă analiza ACEA susține că acest lucru s-a datorat în special bazei reduse de comparație, din 2022, când s-a înregistrat cea mai slabă lună ianuarie din istoria înregistrărilor. Marca Dacia a reușit o nouă performanță, cu vânzări peste cele ale marilor mărci din UE.
Preferințele românilor pentru diferitele tipuri de sisteme de propulsie au continuat să se modifice și în luna ianuarie, o lună în care înmatriculările totale au crescut din nou, însă segmentul de mașini cu motoare diesel s-a micșorat la un nivel fără precedent.
Anul începe în forță pentru piața auto din România, cu o creștere a vânzărilor de vehicule cu aproape o treime, segmentul cel mai consistent, autoturismele, având un avans mai mare de 30%.
Omenirea a cumpărat în anul 2022 un număr mai mic de vehicule decât cel din anul anterior, potrivit primelor informații din industrie, care arată o scădere de circa 2 milioane de vehicule, în special din cauza războiului din Ucraina, care a condus la prăbușirea vânzărilor în cele două țări implicate în conflict, cu impact și pe alte piețe.
Europa a încheiat anul 2022 cu o scădere de aproape 5 procente pe piața de autoturisme, chiar dacă ultimele cinci luni au adus o mult așteptată revenire a pieței. România rămâne astfel una dintre puținele țări cu creștere, iar Dacia, una dintre mărcile cu un avans considerabil în anul care s-a încheiat.
Datele oficiale privind înmatriculările de autovehicule noi din România arată că anul 2022 s-a încheiat într-o notă pozitivă pentru comerțul cu automobile, chiar dacă, în cele din urmă, creșterea s-a limitat la câteva procente. Cele două segmente majore ale pieței, autoturismele și vehiculele comerciale, au avut un comportament total opus.
Piața auto din România a înregistrat un ușor declin în penultima lună a anului, pe fondul raportării la o lună foarte bună, respectiv noiembrie 2021, în care volumul înmatriculat a fost ridicat. Așa cum s-a mai petrecut în acest an, creșterea este doar una relativă, deoarece volumul înregistrat este unul dintre cele mai ridicate din 2022.
Înmatriculările de autoturisme din Europa au crescut pentru a treia lună consecutivă, dând un semnal important privind revenirea din criza de semiconductori, chiar dacă volumele înmatriculate sunt mai mici față de nivelurile anterioare pandemiei. România rămâne una dintre puținele piețe cu creștere a vânzărilor auto din Europa, în acest an.
Piața auto din România a înregistrat o creștere de 8,77% în luna octombrie, dintre acestea autoturismele reprezentând cel mai important segment (71,8% din total). Segmentul de vehicule pentru pasageri a avut un avans de 9,71%, înregistrând aproape 9000 de autoturisme în plus comparativ cu anul anterior, în perioada similară.
Cei doi producători de automobile din România și numeroșii importatori s-au confruntat în acest an cu o provocare care a depășit neajunsurile pandemiei, găsindu-se în imposibilitatea de a livra clienților mașinile comandate. Multe comenzi s-au pierdut, pentru că oamenii au migrat de la o marcă la alta în funcție de termene, iar unii s-au dus către second-hand. Calculele Profit.ro pentru finalul anului arată că ne putem aștepta la o creștere de până la 10 procente, pe fondul unui avans semnificativ al mărcii Dacia și al câtorva mărci de import.
Înmatriculările de autoturisme din România continuă să recupereze, chiar dacă lent, pierderile înregistrate în anii de pandemie, după cum arată datele DRPCIV analizate de APIA, asociația industriei auto din România.
Înmatriculările de autoturisme noi din România au atins în luna august cel mai mare volum din acest an, fiind prima dată când este depășit pragul de 12.000 de unități înmatriculate. Valoarea este însă mai mică decât cea din august 2021, astfel că, statistic, august a adus o scădere a pieței.
Lucrurile încep să se schimbe în Europa, pe piața auto, odată cu îmbunătățirea situației semiconductorilor, după cum declară unii dintre reprezentanții industriei. Schimbările sunt vizibile în clasamentul celor mai vândute automobile, acolo unde, în acest moment, se văd mașinile livrate (înmatriculate), nu cele vândute.
Analiza pieței auto pentru primele șapte luni ale acestui an, realizată de APIA, arată foarte clar faptul că scăderea relativă a pieței auto din luna iulie nu reprezintă, de fapt, o scădere reală a înmatriculărilor de autoturisme din România, așa cum a precizat Profit.ro imediat ce DRPCIV a publicat datele brute.