Europa înregistrează o revenire importantă a pieței de vehicule comerciale, afectată în egală măsură în 2022 de criza de componente electronice. Avansul din primele trei trimestre s-a văzut atât pe segmentul cel mai voluminos, al vanurilor, cât și pe cele de camioane și autobuze. România s-a încadrat cu cifrele raportate în media pieței, remarcându-se pe segmentul autobuzelor, unde și-a triplat practic volumele înmatriculate.
Vânzările de vehicule comerciale ușoare propulsate cu baterii au depășit cifrele înregistrate de mașinile similare cu motoare pe benzină, în acest an, urcând pe locul al doilea în Europa, după cele cu propulsie diesel. Ford înregistrează cele mai mari vânzări în segmentul electric al vanurilor, cu modelul E-Transit, acoperind aproape 10% din piața de LCV-uri electrice.
Problemele industriei de autovehicule continuă să aibă impact și asupra segmentului de vehicule comerciale, unde vânzările din Europa, reflectate în înmatriculările raportate de ACEA, au scăzut cu 14,7% în noiembrie. Din fericire, rezultatele bune din prima parte a anului mențin această piață pe creștere, cu doar o lună înainte de finalul anului. Pentru România situația este ceva mai bună, cu cifre aproape egale cu cele de anul trecut în noiembrie și cu o creștere consistentă pe întreg anul.
Înmatriculările de vehicule comerciale din Europa au scăzut simțitor în septembrie, ca urmare a efectelor crizei de semiconductori, dar rămân la un nivel superior celor din 2020, pe întreg anul.
Piața de vehicule comerciale din Europa a crescut și în luna mai, cu mai mult de jumătate, recuperând pierderile înregistrate în pandemie, dar fără să ajungă la nivelurile înregistrate în 2019.
Înmatriculările de autovehicule comerciale din Europa au crescut cu 42% în primele patru luni ale acestui an, marcând astfel revenirea puternică a economiei. Luna aprilie a avut o creștere puternică, aproape 180%.
Așa cum era de așteptat, mărcile care au făcut parte din cele două companii care au fuzionat în luna ianuarie, PSA și FCA, au fost lideri absoluți ai vânzărilor de vehicule comerciale ușoare în Europa, potrivit datelor Jato Dynamics.
Piața de vehicule comerciale din Uniunea Europeană a înregistrat o creștere mică, dar foarte importantă, în luna februarie, comparativ cu februarie 2020, singurul sector afectat în continuare sever fiind cel al autobuzelor și microbuzelor.
Piața de vehicule comerciale din Europa s-a stabilizat în ultimele luni, astfel că în noiembrie a fost raportată o creștere simbolică, de numai 0,1%. După 11 luni, scăderea cauzată de pandemie este de 20%, comparativ cu anul 2019, mai mică decât cea a autoturismelor. În România, situația este mai gravă, scăderea fiind mai mare.
Investigația Comisiei Europene privind fuziunea dintre PSA și FCA, din punct de vedere concurențial, a primit un nou termen de finalizare, anul viitor. Asta ar putea însemna amânarea planurilor care prevăd închiderea tranzacției în primul trimestru.
Piața de vehicule comerciale din Uniunea Europeană pare că și-a revenit mult mai bine decât cea de autoturisme. În iunie, scăderea față de anul trecut s-a diminuat la 10% pe segmentul de LCV.
Comisia Europeană a decis să prelungească termenul de efectuare a investigației privind implicațiile fuziunii dintre PSA și FCA. Termenul inițial era de 90 de zile, dar legislația permite extinderea lui, dacă există motive pentru acest lucru.
Vânzările de vehicule comerciale au înregistrat, în luna mai, un declin aproape la fel de mare precum cel al autoturismelor, însă este vizibilă revenirea lentă a pieței, după redeschiderea piețelor prin măsuri guvernamentale.
Comisia Europeană a deschis o investigație aprofundată asupra fuziunii dintre Fiat Chrysler Automobiles (FAC) și Peugeot SA (PSA), după ce a analizat cererea primită de la cele două companii, constatând că există temerea ca tranzacția să reducă competiția în 14 state UE.
Fuziunea dintre PSA Group și Fiat Chrysler ar putea întâmpina opoziție din partea autorităților europene, din cauza concentrării prea mari a cotei de piață, în unele țări.
Înmatriculările de vehicule comerciale din Europa au suferit un impact la fel de puternic precum autoturismele, însă nivelul este ușor mai redus față de segmentele vehiculelor pentru persoane, semn că, parțial, companiile au continuat să cumpere vehicule pentru activitatea curentă.
Piața de autovehicule comerciale a înregistrat o pierdere importantă de clienți, în luna martie, odată cu intrarea în vigoare a stării de urgență și, la nivel european, după introducerea restricțiilor de circulație și închiderea uzinelor.Cu toate acestea, pe segmentul LCV, România a înregistrat o pierdere de numai 24,8%, comparativ cu piața din UE, care a urcat declinul la 49,8%. Mai mult, pe întreg continentul (UE, EFTA și Marea Britanie), scăderea a fost de aproape 52%.
Vânzările de autovehicule comerciale din UE au scăzut în noiembrie, fiind a treia lună de scăderi consecutive, relevă ultimele date oficiale. În România, scăderea depășește nivelul mediu european, conform analizei Profit.ro.
Piața de vehicule comercială din Uniunea Europeană a înregistrat a treia lună consecutivă de creștere în iunie și a încheiat prima jumătate a anului cu un plus de 4,7%, cu aproape 1,3 milioane de autovehicule noi înmatriculate. România a avut o lună iunie foarte bună, în timp ce avansul pe cele șase luni depășește creșterea medie europeană.
Piața de vehicule comerciale din România pare să nu țină cont de creșterea economică din 2017, înregistrând, pe final de an o scădere semnificativă, -30% în decembrie și -1,2% pe întreg anul. În UE, vânzările de vehicule comerciale au crescut cu 3,2% în 2017, România a fost pe locul 17, la distanță mare de Ungaria, Irlanda și Cehia.
Vânzările de vehicule comerciale au crescut cu 2,7% în Europa, ajungând la 164.788 unități, în luna februarie, potrivit statisticilor furnizate de ACEA (Asociația Constructorilor Europeni de Autovehicule). Cerererea cea mai mare a fost înregistrată pe LCV și autobuze. Spania și Italia au înregistrat creșterile cele mai mari, în timp ce scăderile cele mai importante au fost în Germania și Marea Britanie.
Piața vehiculelor comerciale a cunoscut un reviriment puternic, aproape comparabil cu cel de pe piața autoturismelor, după eliminarea timbrului de mediu. Creșterea înmatriculărilor de vehicule utilitare a fost în februarie acest an mai mare cu aproape 50% față de februarie 2016, între acestea LCV-urile (utilitare ușoare, până în 3,5 tone) având cel mai mare avans, de 62,82%.