Irlanda, Luxemburg, Suedia și cel puțin o duzină de alte țări s-au aliniat împotriva inițiativei franceze de centralizare a supravegherii piețelor financiare, pe fondul temerilor că aceasta ar duce la fuga de capital și la investiții interne greu de realizat, transmite The Guardian.
Troleibuzele liniei 97 și autobuzele liniilor 100, 104, 116, 117, 123, 205, 312, 313, 323 vor circula pe trasee modificate în weekend, informează Societatea de Transport București (STB).
Un volum record, de 77 GWh de gaze, reprezentând 30% din producția internă curentă, a fost tranzacționat marți pe piața pentru ziua următoare operată de Bursa Română de Mărfuri (BRM), cel mai ridicat de la înființarea acestei platforme de tranzacționare.
Cristian Ionescu a obținut avizul ASF pentru poziția de Director General al Eazy Asigurări, parte din D Craig Holding, divizia de investiții condusă de Sacha și Augusta Dragic, care controlează și grupul de pariuri sportive SuperBet. El a fost președinte al Directoratului Asirom, parte a grupului austriac Vienna Insurance Group (VIG), fiind înlocuit de Mădălin Roșu.
Un număr de 3 companii din sectorul energiei electrice au fost sancționate de către Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) cu amenzi contravenționale în sumă cumulată de peste 18 milioane lei, fiind acuzate de practici de manipulare a pieței angro de energie pe segmentul contractelor bilaterale, prin ″tranzacții pre-aranjate″.
Familia Gagiu, proprietara pieței agroalimentare Vitan din centrul Bucureștiului, a preluat șantierul unui hotel din zona Unirii, început în urmă cu un deceniu, și transformă proiectul în locuințe de lux și clinică medicală, în urma unei investiții estimate la circa 10 milioane de euro, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro.
Membrii Consiliului de Administrație al Electromontaj Carpați, companie preluată recent de Grampet într-o tranzacție anunțată în premieră de Profit.ro, au cerut în instanță intrarea în insolvență a companiei.
Înmatriculările de autoturisme electrice și hibride, incluse de APIA în categoria de vehicule electrificate, au înregistrat o scădere de 9 procente în luna martie, cauza principală fiind amânarea lansării Programului Rabla.
Vânzările Dacia pe piața din Germania au crescut substanțial în primul trimestru al acestui an, în pofida obstacolelor întâmpinate de Spring, din cauza legislației privind subvențiile. Modelul Sandero contină să crească și să atragă clienți noi, devenind al treilea cel mai vândut pe segmentul de clienți privați.
Vânzările Dacia pe piața din Franța au fost afectate de impactul eliminării subvenției pentru mașinile electrice care nu sunt produse în Europa, situație care a condus la o scădere dramatică a vânzărilor Spring.
Rompetrol Rafinare S.A. intenționează să-și majoreze în acest an cu 8% vânzările către piața internă, urmând a ajunge la o pondere record a acestora în total vânzări, de 73%, numai 27% din produsele rafinate la Petromidia urmând a lua calea exportului.
Înmatriculările de autoturisme din România s-au prăbușit pur și simplu în luna martie, în așteptarea demarării Programului Rabla, însă nici startul acestui program nu are șanse să revigoreze prea mult piața auto.
Scăderea de mai multe luni a prețului gazelor pe piața liberă sub cel reglementat a început să se reflecte și în ofertele făcute de furnizori clienților casnici. Astfel, Nova Power&Gas este deocamdată singurul furnizor care are o ofertă, numai pentru clienții noi însă, la un preț de furnizare de 110 lei/MWh, sub cel de 120 lei/MWh, pe care guvernul ar vrea să-l introducă pentru a înlocui vechiul preț reglementat de 150 de lei/MWh la care producătorii sunt obligați să vândă furnizorilor gazele necesare acoperirii consumului clienților casnici și CET-urilor.
Accesul călătorilor la stația de metrou Piața Unirii 2, ieșirea spre Hanul lui Manuc, va fi restricționat începând de luni, pentru derularea unor lucrări de reparații la accesurile C și D, potrivit unui anunț al Metrorex.
Antreprenorii Cristian și Teo Mercioniu, dezvoltatori și investitori în proiecte rezidențiale în valoare totală de peste 100 milioane euro, au cumpărat un teren în zona Piața Victoriei pe care va fi construită prima clădire din București cu izolație din lână de oaie
Numărul mașinilor Dacia aflate în circulație în Germania a ajuns la peste 760.000 de unități, potrivit celor mai noi date analizate de Profit.ro. Performanța mărcii Dacia vine din faptul că a înregistrat una dintre cele mai mari creșteri a parcului auto propriu înmatriculat în Germania, situându-se pe locul 4 în clasamentul mărcilor.
Antreprenorii Cristian și Teo Mercioniu, dezvoltatori și investitori în proiecte rezidențiale în valoare totală de peste 100 milioane euro, au cumpărat un teren în zona Piața Victoriei pe care va fi construită prima clădire din București cu izolație din lână de oaie
Bitcoin și alte criptomonede au scăzut vineri, în ceea ce pare a fi o corecție pe termen scurt după o revenire în forță a activelor digitale. Prețurile ar putea scădea în continuare pe termen scurt, chiar dacă traderii continuă să fie optimiști în ceea ce privește perspectivele criptomonedelor în lunile următoare.
După ce temerile legate de proprietățile imobiliare comerciale din SUA au creat agitație la băncile germane în această lună, mesajul lor a fost clar: nu vă faceți griji, cea mai mare parte a expunerii noastre imobiliare este internă.
În ciuda provocărilor inițiale, piața imobiliară rezidențială din România a demonstrat reziliență pe parcursul întregului an 2023, pregătind terenul pentru o perspectivă promițătoare în 2024.
Bitcoin a atins un nou record, trecând pentru prima dată de pragul de 70.000 de dolari, pe fondul creșterii cererii din partea investitorilor, în contextul speculațiilor privind momentul în care Statele Unite ar putea începe să reducă ratele dobânzilor, transmite agenția AFP.
Dacia se bucură de o popularitate tot mai crescută în Germania, cea mai mare piață auto din Europa, locul de origine al unor branduri importante, între care liderul VW și mărcile din grupul cu același nume. În luna februarie, vânzările Dacia au crescut din nou cu peste 20%, ridicând cota de piață la aproape 3 procente.
Cea mai mare criptomonedă, Bitcoin, a ajuns la un nou preț maxim istoric al său, peste nivelul de vârf pe care îl reușise în 10 noiembrie 2021.
Înmatriculările de autoturisme din România au scăzut în luna februarie cu aproape 9 procente, deși volumul înregistrat nu este foarte mic, ci se înscrie în valorile din ultimele 14 luni, fiind mai bun decât în intervalul anterior. Cauza principală este dată de așteptarea din piață, având în vedere că Programul Rabla încă nu a fost demarat.
Valoarea de piață a Bitcoin a atins marți un nivel record, în timp ce prețul criptomonedei se apropie de maximul istoric.