Economia SUA a avansat cu 2,6% în ultimul trimestru din 2017 comparativ cu aceeași perioadă din anul anterior, creștere ușor sub estimările analiștilor, însă suficient de robustă pentru ca sentimenul investitorilor legat de evoluția celei mai mari economii din lume să rămână pozitiv. Acțiunile americane se apreciază, însă dolarul își accelerează declinul față de principalele valute rivale.
Economia SUA a avansat mai rapid decât se estima anterior în trimestrul al treilea, potrivit datelor finale publicate joi de Departamentul pentru Comerț. Creșterea economică, cea mai mare din ultimii peste doi ani, a fost revizuită pentru a doua oară, de la 3,2% în noiembrie la 3,5%, scrie MarketWatch.
Creșterea economiei americane în trimestrul al doilea a fost revizuită în scădere, pe fondul cheltuielilor guvernamentale mai mici și al reducerii investițiilor făcute de companii, potrivit datelor publicate vineri de Departamentul american pentru Comerț.
Indicii bursieri americani S&P 500 și Nasdaq Composite au atins noi maxime istorice marți, investitorii fiind încrezători în perspectivele economiei Statelor Unite, informează Financial Times.
Economia SUA a avansat cu 1,1% în primul trimestru raportat la perioada similară din 2015, peste estimările de luna trecută, care indicau o creștere de 0,8%, potrivit datelor finale publicate marți de Departamentul de Comerț american.
Economia SUA a avansat cu 0,8% în primul trimestru raportat la perioada similară din 2015, peste estimările de luna trecută, potrivit datelor publicate vineri de Departamentul de Comerț american.
Economia americană a înregistrat în ultimul trimestru din 2015 o creștere mai rapidă decât indicau estimările de luna trecută, avansul fiind însă, în continuare, destul de modest, transmite MarketWatch.
Economia SUA a încetinit brusc în ultimul trimestru al anului trecut, înregistrând un avans de 0,7% față de perioada similară din 2014, pe fondul stocurilor ridicate, temperaturilor peste medie pentru perioada octombrie-decembrie și scăderii prețului petrolului, transmite Reuters.
Economia SUA a înregistrat în trimestrul al treilea o creștere mai lentă decât indicau estimările de luna trecută, avansul fiind însă peste așteptările analiștilor, scrie Reuters.
Economia americană a crescut peste estimările inițiale în trimestrul al treilea, ceea ce ridică probabilitatea ca Rezerva Federală a SUA (Fed) să majoreze dobânda de referință la ședința de politică monetară care va avea loc în decembrie, transmit Reuters și MarketWatch.
Creșterea economiei Statelor Unite a încetinit brusc în trimestrul al treilea, din cauza nivelului ridicat al stocurilor, care a determinat companiile să amâne realizarea de noi achiziții, transmire Reuters.