Milan Prusan, Managing Director NN Investment Partners, spune, la PROFIT NEWS TV, că, în primele șase luni ale anului, investitorii s-au uitat cu atenție la mesajele transmise de FED și la soluțiile adoptate pentru temperarea inflației. În continuare, adaugă el, este de urmărit ce se întâmplă pe piața muncii, de asemenea, fiind de urmărit și consumul peste ocean, care va fi un indicator important pentru a doua jumătate a anului.
Invazia Ucrainei de către Rusia a dus la turbulențe în piețele financiare internaționale. La București costurile de împrumut ale statului au crescut abrupt pe toate scadențele, mai ales pe termen mediu și lung și sunt foarte aproape de nivelurile înregistrate la vârful crizei COVID. O licitație a Ministerului de Finanțe a eșuat după ce ofertele au fost respinse ca urmare a dobânzilor prea ridicate.
Investitorii au putut, vineri, să-și facă o idee despre șocul pe care l-ar putea avea piața dacă Rusia invadează Ucraina.
Piețele financiare în mod normal predictibile din Europa Centrală și de Est (CEE) sunt deodată dinamice, regiunea confruntându-se cu cele mai diverse riscuri economice și geopolitice din ultimele decenii, iar investitorii internaționali încep să le urmărească atent, se arată într-o analiză realizată de Reuters.
Autoritățile de reglementare a sectorului financiar din Statele Unite încep să facă planuri de urgență pentru epidemia de coronavirus, pe fondul creșterii numărului de îmbolnăviri, transmite Reuters, preluată de News.ro.
Directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) a făcut un apel la calm pe burse, după ce temerile privind impactul economic cauzat de răspândirea rapidă a noului coronavirus au șters 7 trilioane de dolari din capitalizarea companiilor la nivel mondial, în cea mai neagră săptămână pentru piețele financiare de la criza din 2008.
Acțiunile europene au încheiat tranzacțiile de marți la cel mai redus nivel din ultimele aproape două luni, temerile legate de efectele economice ale epidemiei de coronavirus agitând piețele care au înregistrat deja pierderi masive luni, transmite Reuters.
Marea Britanie dorește o relație stabilă cu Uniunea Europeană pentru “decenii” în ceea ce privește accesul la serviciile financiare, potrivit ministrului britanic de finanțe, Sajid Javid, care a primit însă o replică demoralizantă de la Bruxelles.
London Stock Exchange Group (LSEG), operatorul bursei de valori londoneze, a ajuns la un acord pentru preluarea Refinitiv Holdings, printre cei mai mari furnizori mondiali de date și infrastructură pentru piețele financiare, cu birou și în România, într-o tranzacție cu acțiuni în valoare de aproximativ 27 miliarde de dolari.
Operatorul bursei din Londra negociază preluarea Refinitiv Holdings, printre cei mai mari furnizori mondiali de date și infrastructură pentru piețele financiare, cu birou și în România, într-o tranzacție de 21,81 miliarde lire sterline (27 miliarde de dolari).
Christopher Dembik, șeful analizei macro la Saxo Bank, scrie despre felul în care investitorii trebuie să-și regândească portofoliul și plasamentele când economia globală trece prin vremuri critice.
Fluctuațiile abrupte de preț din piețele financiare înregistrate în ultimele zile nu reprezintă un motiv de îngrijorare, în condițiile în care economiile cresc puternic, însă este nevoie de reforme pentru a ține la distanță eventuale noi crize, potrivit directorului general al Fondului Monetar Internațional (FMI).
Analiștii unor grupuri financiare importante, precum HSBC Holdings, Citigroup și Morgan Stanley, anticipează la rândul lor că piețele globale se apropie de o criză economică, potrivit unei analize Bloomberg.
Volatilitatea scăzută de pe piețele financiare globale este influențată de rețelele de socializare, care creează confuzie din cauza știrilor false numeroase, a afirmat Mark Mobius, directorul general al Templeton Emerging Markets Group, într-un interviu acordat la Tokyo, transmite Bloomberg.
Rezultatele alegerilor influențează piețele financiare, chiar dacă uneori efectul se dovedește de scurtă durată, iar Bloomberg a realizat un scurt indrumător cu reacția probabilă a activelor în funcție de cine va câștiga cursa pentru Casa Albă, pe baza prognozelor realizate de investitorii de pe Wall Street.
Ministerul Finanțelor din Germania se pregătește pentru o volatilitate crescută pe piețele financiare și analizează diverse scenarii care ar putea avea loc în eventualitatea unui Brexit, potrivit oficialilor ministerului. În același timp, Banca Centrală Europeană (BCE) și Banca Angliei vor lua măsuri coordonate pentru a preveni un deficit de lichiditate în cazul în care britanicii nu votează pentru rămânerea în UE, au declarat pentru Reuters surse familiare cu situația.
Volkswagen intenționează să lanseze o emisiune de obligațiuni luna viitoare, pentru prima data de la izbucnirea scandalului legat de falsificarea nivelului emisiilor poluante, prin care speră să obțină miliarde de euro, potrivit unui surse apropiate situației, informează Reuters.
Piețele financiare globale vor înregistra, cel mai probabil, un declin pe termen scurt, ca urmare a atentatelor teroriste care au avut loc vineri seara în Paris, dar nu există riscuri majore în ceea ce privește impactul economic și financiar pe termen lung, consideră analiștii, potrivit Reuters.