Comisioanele administratorilor pensiilor private vor fi diminuate, o parte din banii percepuți drept comision de contribuție urmând să revină tot statului, mai exact casei de pensii, iar contributorii, inclusiv cei la Pilonul II, vor avea posibilitatea retragerii anticipate, înainte de pensionare, prin aplicarea unei taxe de retragere de 2% din suma acumulată, potrivit unor măsuri pregătite de Guvern, prezentate azi de ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici.
Românii au încredere în Pilonul II, își cunosc drepturile și sunt conștienți că toate contribuțiile lor contează pentru dezvoltarea economiei, sunt concluziile avansate astăzi ale primului studiu sociologic național care a evaluat atitudinile și percepțiile populației cu privire la Pilonul II de pensii, în contextul în care sistemul pensiilor private se află de mai multe luni în atenția Guvernului.
Fondurile de pensii private obligatorii aveau active în valoare de 44,64 miliarde de lei, la 31 iulie 2018, în creștere cu 20% față de nivelul existent în luna similară a anului trecut, potrivit datelor Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), citate de Agerpres.
Administratorii fondurilor de pensii private obligatorii (Pilonul II) vor achita Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP) un comision de 0,5% din sumele virate lunar de Casă drept contribuții la fonduri ale participanților la pilonul II, parte din contribuțiile totale de asigurări sociale la sistemul public de pensii ale acestora, prevede proiectul noii legi a pensiilor.
Accelerarea creșterii randamentelor pe piața titlurilor de stat românești din ultimele săptămâni pune presiune pe bursă. Investitorii ar putea cere în viitor performanțe în creștere. În măsură în care profiturile și politicile de dividend nu vor ține pasul cu exigențele capitalului de risc, cotațiile de la BVB ar putea încerca să găsească puncte de echilibru la niveluri inferioare celor actuale.
Urmărind haosul discursurilor politice și duelurile politicianiste televizate din ultima vreme, simt nevoia să punctez ceea ce mi se pare esențial în problema pensiilor, fie ele “private” sau “de la stat”: banii din pensii NU sunt bani publici!
Conform calculelor ALDE, prin capitalizarea actuală și viitoare, Pilonul II de pensii va aduce asiguraților un plus de 15%-20% față de pensia care ar rezulta din transferul contribuțiilor exclusiv la Pilonul I, a declarat marți deputatul ALDE, Varujan Vosganian, fost ministru de Finanțe. Acesta a arătat că ALDE nu susține desființarea Pilonului II de pensii, iar orice discuție pe această temă trebuie să urmărească îmbunătățirea Pilonului și nu desființarea sau suspendarea.
Participanții la fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul 2) pot da în judecată statul și să solicite despăgubiri pentru că, prin diminuarea contribuției, suma acumulată în contul personal a fost afectată negativ, a declarat senatorul PNL Iulia Scântei la FIAR 2018.
Consiliul Investitorilor Străini (FIC), organizație ce reunește companii cu peste 186.000 de angajați și o cifră de afaceri cumulată de 187 miliarde lei, transmite Guvernului că este îngrijorat de posibilele măsuri de politică publică privind sistemul de economisire pentru pensie prin cei trei piloni și de lipsa de transparență în care acestea sunt analizate și promovate. Mesajul este transmis în contextul în care Camera de Comerț Americană a transmis ieri o atenționare similară și în care investitorii străini au interese legate de administrarea banilor.
Pilonul II de pensii va avea o pondere din ce în ce mai semnificativă în totalul cheltuielilor cu pensiile, din 2030, ajungând la o pondere în PIB de 1%, în 2070, se se arată în Programul de Convergență 2018-2021, publicat de Ministerul Finanțelor Publice (MFP).
Toți cei 7,1 milioane de români participanți la fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II) au primit, pentru salariile din ianuarie, o contribuție medie cu 16,1% mai redusă comparativ cu ultima lună a anului trecut și cu 8,9% mai mică față de noiembrie 2017, reprezentând lor contribuția virată de stat în contul personal, relevă date oficiale prezentate acum și care confirmă informațiile anterioare transmise de Profit.ro.
Direcționarea contribuțiilor la Pilonul II de pensii către bugetul de stat ar avea efect catastrofal pentru piața de capital, iar reducerea temporară a deficitului bugetar printr-o astfel de măsură s-ar face cu costul creșterii viitoare masive a acestuia, când persoanele care au contribuit la pilonul II se vor pensiona, arată asociația analiștilor financiari certificați CFA România.
Președintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, întrebat despre intenția de naționalizare a Pilonului II de pensii, că PSD "a făcut un hobby din a schimba totul în România", spunând că "se poate guverna și asa, însă nu cu rezultate bune".
Ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, a declarat că, în noua formă a legii privind Pilonul II de pensii, administratorilor fondurilor le va fi permis să investească într-o gamă mai largă de plasamente financiare. Proiectul va diminua însă contribuțiile virate la fondurile administrate privat, eliminând obligativitatea contribuțiilor pentru angajații tineri și încurajând contributorii la Pilonul II să iasă din acesta, întorcându-se cu tot cu activele acumulate înapoi în sistemul public.
Guvernul pregătește o ordonanță de urgență prin care banii acumulați de români în conturile de pensii private obligatorii (Pilonul II) vor fi transferați în visteria statului, a declarat senatorul liberal Florin Cîțu, președintele Comisiei economice din Senat, la finele întâlnirii cu administratorii de pensii private.
Guvernul intenționează să adopte până la finele lunii iunie noua legislație privind Pilonul II de pensii, administrat privat, după ce va obține și avizul Autorității de Supraveghere Financiară. Premierul Viorica Dăncilă susține că, în acest mod, Executivul se va asigura că nicio persoană care contribuie la aceste fonduri de pensii nu va avea, la pensionare, drepturi diminuate.
România va înregistra a șaptea cea mai drastică reducere a populației în perioada 2017-2050 la nivel mondial, de la 19,7 milioane locuitori în 2017 la 16,4 milioane în 2050. Ca urmare, în România, ca în multe state ale lumii, sistemul public de pensii nu mai poate să asigure de unul singur pensii adecvate generațiilor viitoare de români, transmite Asociația profesională a pensiilor private (APAPR), în contextul declarațiilor publice din ultimele zile referitoare la opționalitatea Pilonului II.
Numeroși participanți la fondurile de pensii private obligatorii au observat, în urma notificărilor, că le-a scăzut contribuția virată de stat în contul personal de pensie. Astfel, pentru salariul aferent lunii ianuarie, contribuția a fost cu câteva zeci de lei mai redusă comparativ cu sumele virate pentru salariul din noiembrie și decembrie, în pofida asigurărilor ministrului Muncii, care spunea că reducerea procentului contribuției nu va afecta nivelul nominal al sumei virate. Statul dă acum vina pe angajatori deși reduceri au fost sesizate și la brutul majorat. Profit.ro a prezentat din toamnă pericolul tăierii.
Discuțiile despre Pilonului II (pensii private obligatorii) din acest an au adus un plus de interes pentru Pilonul III (pensii private facultative), numărul de participanți nou-atrași fiind de aproape 40.000 de persoane în 2017, cel mai mare din ultimii 7 ani, potrivit datelor prezentate de Asociația pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR).
Autoritățile au preferat să adopte o soluție nefericită în cazul contribuției la Pilonul II, care va afecta standardul de viață la pensie a milioane de români, se arată într-un comunicat de presă al Asociației Utilizatorilor Români de Servicii Financiare (AURSF).
Reducerea contribuției la pensia privată obligatorie de la 5,1% la 3,75% înseamnă scăderea sumei virate pentru fiecare dintre cei 7 milioane de participanți la sistem, chiar și în cel mai optimist scenariu al mutării contribuțiilor la angajat, conform calculelor realizate de oficiali și specialiști la solicitarea Profit.ro. Astfel, în pofida declarațiilor liniștitoare ale Guvernului, măsurile nu pot avea ca efect menținerea în 2018 a sumei totale de 7 miliarde lei programată să fie virată în acest an la Pilonul II.
Liderul PSD, Liviu Dragnea, a confirmat astăzi informația anunțată săptămâna trecută de Profit.ro privind înghețarea și anul viitor a angajărilor în instituțiile publice, ca în perioada crizei financiare, explicând lacunar că "este o măsură bună".
Guvernul a anunțat reducerea procentului de plată către Pilonul II de pensii de la 5,1% în prezent la 3,75%, însă suma care ar urma să fie virată de anul viitor nu se schimbă, în contextul în care procentajul mai mic din 2018 va fi aplicat la un salariu brut mărit cu peste 20%, ca urmare a transferului în salariul brut a contribuțiilor plătite în prezent de angajator pentru angajat.
Guvernul pregătește o serie de măsuri pentru a se asigura că se va încadra anul următor în limita de 3% cu deficitul bugetar: înghețarea și anul viitor a angajărilor în instituțiile publice, ca în perioada crizei financiare, interzicerea din nou, în totalitate, a achizițiilor de mașini și mobilier de către administrația publică, modificarea Pilonului II de pensii, astfel încât contribuțiile să fie opționale și nu obligatorii ca în prezent.
Comisia Europeană a avertizat Guvernul român să nu introducă modificări profunde ale sistemului de pensii într-un mod grăbit, fără o analiză adecvată și numai pentru motive de reducere a deficitului pe termen scurt, considerând că reducerea contribuțiilor la Pilonul II ar putea avea implicații negative pentru viabilitatea sistemului de pensii și pentru dezvoltarea piețelor de capital, relevă un document redactat la Bruxelles, în urma discuțiilor de la București.