Antreprenorul Octavian Radu, fondatorul Diverta, afacere din care și-a făcut exitul în vara anului 2022, după cum a anunțat Profit.ro, a vândut hotelul boutique de cinci stele Ioana Hotels din Sinaia, relevă surse din piață.
Compania Pink Post Office, care a gestionat anterior operatorul privat de servicii poștale Pink Post, principal concurent al Poștei Române, intră direct în faliment, prin procedură simplificată. Datoriile totale, aferente anului 2022, ultimul raportat, au fost indicate la aproape 20 milioane lei.
Compania Pink Post Office, care a gestionat anterior operatorul privat de servicii poștale Pink Post, principal concurent al Poștei Române, și-a cerut insolvența, cu datorii totale, aferente anului 2022, ultimul raportat, de aproape 20 milioane lei.
"Anul 2004 m-a prins cu business-urile extrem de încurcate: vândusem unor francezi 60% din RTC, Antalis, TCE și Rimobi, unor greci 76% din Inform Lykos și mă chinuiam de unul singur cu Diverta, care avea un viitor incert"
Compania Națională Poșta Română și Pink Post Solutions au depus oferte pentru furnizarea de servicii poștale către Primăria Sectorului 4 și instituțiile subordonate, contractul fiind estimat la 9,5 milioane de lei, fără TVA, pentru 3 ani.
Operatorul privat de servicii poștale Pink Post a înregistrat în anul 2020 o cifră de afaceri de 91 milioane de lei, în creștere cu 6% față de anul precedent
Operatorul privat de servicii poștale Pink Post a anunțat că a înregistrat, anul trecut, cel mai mare volum de trimiteri din rândul operatorilor privați de servicii poștale, conform studiului publicat recent de Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM). Astfel, compania a livrat anul trecut peste 350 milioane de trimiteri, adresate și neadresate, încheind 2019 cu o cifră de afaceri de peste 17.5 milioane de euro, în creștere cu 5% față de 2018, și un profit operațional de 1.3 milioane de euro.
Plecarea unui poștaș înseamnă o pierdere semnificativă pentru o companie de profil, pentru că înlocuirea presupune intervievarea unui număr între 10 și 15 candidați până la identificarea persoanei potrivite, spune șeful Pink Post, Cristi Petcu.
Operatorul privat de servicii poștale Pink Post a anunțat, marți, că înregistrat, anul trecut, cel mai mare volum de trimiteri din rândul operatorilor privați de servicii poștale, conform studiului publicat recent de Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM). Astfel, compania a livrat anul trecut peste 386 milioane de trimiteri, încheind anul cu o cifră de afaceri de peste 16,6 milioane de euro.