Ministerul Transporturilor anunță că au fost depuse 15 oferte pentru proiectarea și execuția tronsoanelor 3 și 4 ale drumului expres Craiova – Pitești, la o zi după ce s-a încheiat depunerea ofertelor pentru primele două tronsoane, pentru care au existat 20 de ofertanți.
Douăzeci de oferte au fost depuse pentru proiectarea și execuția primelor două tronsoane ale drumului expres Craiova - Pitești, care vor avea o lungime totală de aproape 57 de kilometri, valoarea totală a contractelor fiind de aproape două miliarde de lei. Primul tronson va avea o lungime de 17 kilometri, o valoare estimată de 479,8 milioane lei, fără TVA, și ar urma să fie construit între varianta de ocolire nord a municipiului Craiova și limita județului Dolj, iar al doilea tronson, format din două loturi, va avea o lungime de 39,85 de kilometri, va costa 1,4 miliarde lei, fără TVA și urmează să fie construit între limita județelor Dolj și Olt și limita județelor Olt și Argeș, anunță Ministerul Transporturilor.
Grupul italian Landi Renzo, furnizor de sisteme alimentare carburanți alternativi (GPL, GNC) pentru brandurile Renault, Skoda, Suzuki, Toyota, Citroen, Fiat, Peugeot, cu venituri de 184 milioane euro anul trecut, ia în calcul închiderea producției în România și centralizarea operațiunilor în Polonia, păstrând pe piața locală activitatea comercială și de suport tehnic.
Premierul Tudose a promis companiei Ford că lucrările de construcție a autostrăzii Pitești-Sibiu vor fi finalizate până la terminarea mandatului actualului Guvern, adică 2020. Un document oficial al Ministerului Transportului arată însă că cel mai optimist termen pentru finalizarea proiectului este 2022.
Premierul Tudose a arătat, într-o discuție, cu o delegație a companiei Ford că autostrada Pitești-Sibiu și legătura între Pitești-Craiova sunt priorități ale Guvernului, urmând să fie finalizate până la sfârșitul mandatului acestuia, adică până la finele anului 2020.
GF Automotive, divizie a grupului elvețian Georg Fischer (GF), a ajuns la un acord pentru cumpărarea Eucasting Ro, specializată în turnarea metalelor neferoase ușoare, cu fabrici la Pitești și Scornicești.
Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, dorește ca în luna octombrie să fie lansat pe SEAP tronsonul de autostradă Sibiu-Pitești, în prezent fiind lansate doar secțiunile unu și cinci, el spunând că este un pic dezamăgit de firma care a elaborat studiul de fezabilitate. Cuc a precizat că dacă aceasta nu se va încadra în termenul contractual va fi încheiată înțelegerea, spunând că există și un plan de rezervă în cazul în care se va ajunge în această situație.
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a trimis pe platforma SEAP, a licitațiilor publice, contractele pentru cele două capete ale autostrăzii Pitești-Sibiu, considerate de specialisti cele mai ușor de realizat, deoarece sunt singurele care nu traversează munții, valoarea celor două contracte fiind estimată la 560, fără TVA, sau circa 666 milioane euro, cu TVA.
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat că a transmis joi spre Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) anunțul de participare pentru procedura de achiziție publică destinată proiectării și excutării a celor patru tronsoane ale drumului expres Craiova-Pitești. Proiectul are o lungime de 121,1 kilometri și o valoare estimată la 820 milioane euro.
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a finalizat documentatia pentru cele două capete ale autostrăzii Pitești-Sibiu, considerate de specialisti cele mai ușor de realizat, deoarece sunt singurele care nu traversează munții, valoarea celor două contracte fiind estimată la 3,1 miliarde lei (679 milioane euro), cu TVA.
Documentația pentru proiectarea și execuția tronsoanelor 3 și 4 ale drumului expres Craiova-Pitești au fost trimise vineri Agenției Naționale pentru Achiziții Publice (ANAP) spre validare, a anunțat Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-un comunicat transmis vineri seara. Întregul proiect, cu o lungime de 121,115 km, are o valoare estimată de 3,77 miliarde lei fară TVA.
Aflat în vizită la uzina Ford din Craiova, Sorin Grindeanu a declarat că anul viitor va începe construcția drumului Pitești – Craiova, fără a preciza dacă este vorba despre autostradă, drum expres ori doar de o modernizare a actualului DN.
Dräxlmaier Group, furnizor german de componente auto, va închide prima fabrică înființată de companie în Pitești, Lisa DLR, decizie care va determina disponibilizarea, cu plăți compensatorii, a circa 800 de persoane. Grupul va investi în fabrici din Hunedoara și Brașov, iar la Pitești va păstra Centrul de Dezvoltare Inginerie și IT.
Vodafone România a deschis un nou centru de relații cu clienții în Pitești și a început procesul de recrutare a 150 de persoane, studenți și absolvenți. Echipa din noul centru va deservi atât clienții persoane fizice, cât și companii.
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) va lansa în curând licitațiile pentru secțiunile 1 și 5 ale autostrăzii Pitești-Sibiu, potrivit unui comunicat publicat vineri de Ministerul Transporturilor.
Furnizorul spaniol de componente auto Gestamp și-a anunțat intrarea pe piața din România, prin preluarea controlului indirect asupra fabricii MPO România de lângă Pitești, care livrează matrițe de presaj și ansamble pentru Dacia, Johnson Control și alte companii auto.
Contractul pentru revizuire/actualizarea studiului de fezabilitate al Autostrăzii Sibiu - Pitești a fost acordat, prin licitație, asocierii Spea Ingegneria Europea Milano - Sucursala București Tecnic Consulting Engineering România, a anunțat Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere(CNAIR). Inițial, CNAIR hotărâse, în decembrie, amânarea licitației, cu o întârziere de 3 luni a procesului început de fostul Guvern, iar ultimele informații vorbeau despre o suspendare și chiar anulare a licitației.
Guvernul va achita până la 10 milioane de euro pentru revizuirea studiului de fezabilitate și proiectul tehnic al autostrăzii Pitești - Craiova, lucrare amânată de 3 ani. Sătui să tot aștepte, americanii de la Ford Craiova l-au chemat pe Cioloș la Detroit pentru a-i cere autostrada. Ei și oltenii mai au însă de așteptat, deoarece numai studiul ar trebui să fie gata în 2 ani.
Problemele semnalate de inginerii organismului de consultanță Jaspers, angajat de România pentru asistență tehnică la realizarea autostrăzii Pitești-Sibiu, au fost rezolvate din punct de vedere tehnic, iar proiectul poate trece la etapa de dezvoltare, a anunțat vineri Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR, fosta CNADNR).
Inginerii organismului de consultanță Jaspers, angajat de România pentru asistență tehnică la realizarea autostrăzii Pitești-Sibiu, au avertizat că soluția găsită nu este fezabilă din punct de vedere al construirii, accesului și operării. Deși a fost avertizată de două săptămâni, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a prezentat public traseul cu probleme ca fiind cel ales definitiv, scrie Digi 24.
Traseul final pentru autostrada Sibiu-Pitești a fost avizat, autoritățile optând pentru prima variantă, care trece prin Curtea de Argeș, apoi prin Văleni și iese în județul Vâlcea, în localitatea Racovița, a anunțat marți, într-o conferință de presă, ministrul Transporturilor, Sorin Bușe.
Medicover, unul dintre cei mai mari jucători de pe piața serviciilor medicale private din România, intră pe piața din Pitești prin achiziția centrului medical Doctor Luca din acest oraș, cu afaceri de 1,5 milioane euro anul trecut. Centrul a fost achiziționat de la firma Telemedical Incorporated, înregistrată în SUA, care deținea 59,5% din capital și de la doctorul Augustin-Bujor Batis.
Studiile de fezabilitate pentru trei loturi ale autostrăzii Sibiu-Pitești ar putea fi finalizate în 15 noiembrie, iar Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale (CNADNR) și-a luat angajamentul de a termina lucrările în 2021, cu un an mai devreme decât era prevăzut în Masterplanul general de transport, a anunțat, joi, ministrul Transporturilor, Sorin Bușe.
Rețeaua de sănătate Regina Maria a inaugurat o nouă policlinica în Pitești, după o investiție de 700.000 euro.
În condițiile în care autostrada Craiova-Pitești rămâne doar un obiectiv de viitor pentru investițiile finanțate de la buget, proiectele centurilor ocolitoare pentru Slatina și Balș sunt și ele mult întârziate, deși investitori precum Ford le solicită ca alternativă temporară la autostradă, iar Guvernul promite să la trateze cu prioritate.