Prețul gazelor pe piața liberă s-a majorat semnificativ, atingând nivelul maxim al ultimelor 40 de zile, în urma publicării de ministerul energiei a proiectului de OUG prin care se păstrează un preț reglementat, chiar dacă mai scăzut, la gazele vândute de producători furnizorilor pentru acoperirea consumului clienților casnici și CET-urilor.
Guvernul ia în calcul stabilirea, de la 1 aprilie anul acesta și până la 31 martie 2025, a unui plafon unic de preț final la energie, pentru toți consumatorii noncasnici și pentru întreg consumul acestora, de 1 leu/kWh, au declarat pentru Profit.ro surse oficiale.
În pofida faptului că în ultimele zile au fost înregistrate unele din cele mai reduse prețuri spot la energie, de la începutul acestui an și până în prezent prețul mediu de pe piața pentru ziua următoare operată de OPCOM se situează pe locul al 10-lea în rândul piețelor spot de energie din UE. Cu toate acestea, prețurile au coborât considerabil comparativ cu cele de anul trecut, înjumătățindu-se în februarie și ajungând astfel la un nivel inferior celui impus de guvern producătorilor, de 450 lei/MWh, conform datelor analizate de Profit.ro.
Ministrul Energiei a anunțat că se caută modalități de modificare a legislației pentru ca prețurile plătite de consumatorii casnici pe facturi să scadă.
Compania de stat Electrocentrale București (ELCEN), controlată de Ministerul Energiei, cel mai mare producător de energie termică și electrică din Capitală, responsabil pentru grosul agentului termic destinat bucureștenilor racordați la sistemul centralizat de încălzire, estimează că va termina anul în curs cu un profit net de 23,8 milioane lei, în scădere cu peste 97% față de cel de peste 1 miliard de lei consemnat în 2022.
România nu va avea probleme pe piața energiei nici în această iarnă, cum nu a avut nici iarna trecută, în contextul în care și-a diversificat, pentru orice eventualitate, rutele de aprovizionare, a transmis secretarul de stat în Ministerul Energiei Dan Drăgan, în deschiderea Profit Energy.forum - Ediția a VII-a - A doua iarnă de război în energie.
Guvernul va aproba azi proiectul de prelungire până la finele anului a tarifelor la polițele RCA, a anunțat premierul Ciolacu, care a adăugat că astfel e prevenită creșterea tarifelor în perioada sărbătorilor de iarnă. Actuala măsură de plafonare a tarifelor RCA expira la 10 octombrie.
Proiectul prin care Guvernul intenționează să extindă perioada de plafonare a tarifelor la polițele RCA până la finele acestui an, discutat în ședința de ieri, a fost prezentat în dezbatere publică. Detalii AICI și AICI.
Guvernul a discutat în primă lectură un proiect de prelungire până la finele anului a tarifelor la polițele RCA. Documentul ar urma însă să fie aprobat doar într-una din ședințele viitoare.
După cum a relatat Profit.ro în detaliu, două instituții au decis (fiecare separat) să oblige compania să anuleze ca netransparentă, respectiv incorectă, o majorare cu aproape 13%.
Fostul ministru al Energiei, Virgil Popescu (PNL), vrea reglementarea prețurilor energiei cu care sunt încărcate mașinile electrice la stațiile de profil, el arătând că în piață se practică prețuri și de peste 3 lei/kWh, în condițiile în care furnizorii uzuali licențiați trebuie să respecte plafoanele prevăzute de lege, situate mult mai jos.
Guvernul ar putea fi nevoit să stabilească o strategie de eliminare a controlului prețurilor din energie, în urma scăderii prețurilor pe piața liberă sub cele reglementate fiind afectați nu numai furnizorii și consumatori finali, ci și bugetul de stat. Astfel, după prețurile spot, și cele forward, pentru gazul cu livrare în trimestrul al treilea au coborât cu aproape 9% sub cel de 150 lei/MWh la care statul obligă producătorii interni să vândă gaze furnizorilor pentru alimentarea consumatorilor casnici și PET-urile.
Distrugerea cererii, nivelul ridicat al înmagazinării și producția în creștere au făcut ca prețul spot al gazului să coboare sub 100 lei/MWh, cel mai redus nivel al ultimilor 2 ani, după ce în urmă cu 10 luni acesta atinsese un maxim istoric de 12 ori mai ridicat decât actuala cotație, de peste 1.200 lei/MWh.
Prețul gazului pe piața liberă, atât pe cea spot, cât și pe cea forward ale Bursei Române de Mărfuri (BRM), se situează de câteva zile cu 15% sub cel reglementat, de 150 lei/MWh, la care producătorii sunt obligați să vândă, iar furnizorii să cumpere, gazele din producția internă. În timp ce în Europa, prăbușirea prețurilor gazelor a început să fie transferată în facturile consumatorilor finali, în cazul României, reglementarea (la 150 lei/MWh pe piața angro) și plafonarea prețurilor (la 310, respectiv 370 lei/MWh la consumatorul final) împiedică acest lucru.
Consumatorii noncasnici de gaze naturale al căror consum anual din 2021 a fost de peste 50.000 MWh, fapt care nu le-a permis să beneficieze anul trecut de plafonul de preț final de 0,37 lei/MWh, dar care în 2022 și-au redus consumul sub pragul menționat, vor beneficia de regularizare din partea furnizorilor anul acesta, care le vor refactura consumul din 2022 la prețul plafonat de 0,37 lei/MWh, a decis Parlamentul.
În România, Guvernul a plasat în afara bugetului de stat veniturile și cheltuielile așa-numitului Fond de Tranziție Energetică, alimentat cu bani din supraimpozitarea producătorilor și traderilor de energie și destinat finanțării compensării către furnizori a costurilor plafonării prețurilor la consumatorii finali.
Companiile grupului ENEL din România, care vor fi preluate până la finalul trimestrului al treilea de compania greacă PPC, au de încasat de la statul român și de la clienții săi peste 550 milioane de euro (2,7 miliarde lei) compensații în urma plafonării prețului de furnizare către consumatorii finali, dar și sume rezultate din amânarea recunoașterii unor costuri în tarifele de distribuție.
PPC se bazează pe interconectarea energetică dintre Grecia și România via Bulgaria (unde compania elenă de stat deține un trader de electricitate), țintind importul de energie eoliană și fotovoltaică produsă în România, reiese dintr-un document al grecilor.
Cel puțin patru supertancuri petroliere chineze transportă țiței rusesc Ural în China, conform surselor comerciale și a datelor de urmărire, deoarece Moscova caută nave pentru export după ce plafonul adoptat de G7 pentru prețul petrolului a restricționat utilizarea serviciilor occidentale de transport și de asigurări
Persoanele care utilizează dispozitive, aparate sau echipamente medicale alimentate de la rețeaua electrică, necesare efectuării tratamentelor, familiile cu cel puțin 3 copii cu vârsta până în 18 ani și cele monoparentale cu cel puțin un copil sub 18 ani beneficiază de la 1 ianuarie de cel mai mic preț plafonat la energie electrică, de 0,68 lei/kWh, indiferent de consum, și dacă locuiesc cu chirie și nu sunt titulare de contract de furnizare pentru locul de consum unde își au locuința.
Petrolul a crescut vineri și este pe punctul să înregistreze a doua creștere anuală consecutivă, într-un an volatil, marcat de rezervele reduse din cauza războiului din Ucraina și de slăbirea cererii din partea principalului importator mondial de țiței, China.
Consumatorii casnici de energie electrică ce sunt titulari de contracte de furnizare pentru mai multe locuințe vor beneficia de prețuri plafonate la toate respectivele locuri de consum, nu doar pentru unul singur, și deci nu vor mai fi obligați să depună declarații pe proprie răspundere în care să precizeze la care dintre ele vor să beneficieze de plafonare, potrivit unei ordonanțe de urgență.
Consumatorii casnici de energie electrică ce sunt titulari de contracte de furnizare pentru mai multe locuințe vor beneficia de prețuri plafonate la toate respectivele locuri de consum, nu doar pentru unul singur, cum prevede legislația în vigoare, și deci nu vor mai fi obligați să depună declarații pe proprie răspundere în care să precizeze la care dintre ele vor să beneficieze de plafonare, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență.
Numeroși clienți ai furnizorilor de energie au început să se așeze la sediile acestora pentru a depune cererea de plafonare a prețului la energie sau doar pentru a întreba dacă ei trebuie sau nu să înregistreze vreun document.
Negocierile de la Bruxelles dintre miniștrii Energiei din statele membre UE s-au finalizat marți seară fără a se ajunge la un acord asupra plafonării prețului gazelor naturale în Uniune, a transmis ministrul român de resort, Virgil Popescu.