Primăria comunei Dudeștii Vechi, din județul Timiș, a reușit prin atragerea unor sponsorizări să acopere până la 90% din finanțarea necesară digitalizării serviciilor primăriei, astfel încât acum cetățenii își pot plăti taxele și obține documente online, iar traseul actelor în primărie este integral online, doar către instituțiile de stat fiind trimise încă documente pe hârtie, a arătat, în cadrul videoconferinței Profit.ro - Visa, primarul Bono Cucalan. Primăriile au însă nevoie adesea să treacă peste rezistența funcționarilor proprii la nou și să utilizeze mai des strategii de mareketing în convingerea cetățenilor să folosească astfel de servicii, a subliniat cu acest prilej, Liviu Stanciu, manager de proiect al Strategiei Alba Iulia Smart City.
Ministerul Finanțelor Publice a anunțat că numărul documentelor electronice emise prin intermediul Spațiului Privat Virtual s-a dublat, în anul 2020, față de media înregistrată în ultimii ani. Astfel, de la începutul anului au fost emise șapte milioane de documente.
Comisia Europeană a transferat integral către Italia, Spania și Polonia cele 17 miliarde de euro atrase recent din vânzarea primelor obligațiuni cu impact social în cadrul instrumentului SURE, destinat protejării locurilor de muncă din UE.
Parlamentul, prin votul final al Camerei Deputaților, a adoptat marți noul proiect legislativ al senatorului Daniel Zamfir, prin care este permis consumatorilor datornici să își vândă bunul luat în leasing deși nu sunt proprietari, cu scopul stingerii creditului. După ce Curtea Constituțională a declarat neconstituțional un proiect depus anterior de senator, acesta a inițiat din nou proiectul care reglementează leasing-ul, dar a renunțat la prevederile care elimină caracterul de titlu executoriu al contractelor în cazul persoanelor fizice, precum și la limitarea penalităților în cazul rezilierii contractului de leasing.
Proiectul ordonanței prevede o formă simplificată de eșalonare a plăților bugetare, astfel încât societăților afectate li se va acorda o perioadă de 12 luni în care obligațiile fiscale acumulate în perioada 16 martie 2020 – 25 octombrie 2020 vor fi amânate de la plată.
Startup-ul Grab&Go a lansat în România soluția cu același nume, care facilitează clienților plata prin intermediul unei aplicații, ca alternativă la casier sau self-checkout.
Societatea de Transport București (STB) vrea să introducă un sistem de plată a călătoriilor cu cardul bancar prin intermediul unei aplicații care va putea fi descărcată gratuit pe telefoanele mobile ale pasagerilor. În acest sens, transportatorul public a inițiat o procedură de consultare publică, care se va încheia la finele acestei luni.
Procesul de ștergere a datoriilor bugetare ale producătorului de energie pe bază de cărbune Complexul Energetic Hunedoara (CEH), aflat în insolvență, prin darea în plată a activelor energetice funcționale ale acestuia, nu a fost încă finalizat, deși Virgil Popescu, șeful Ministerului Economiei, care este acționarul unic al CEH, declara în august la Petroșani că acesta se va încheia în septembrie, prin divizarea companiei în două entități. Între timp, unul dintre creditorii Complexului a solicitat instanței de judecată intrarea în faliment a acestuia, iar statul român riscă să ajungă în fața Curții de Justiție a UE din cauza unei proceduri de infringement declanșate acum 2 ani și care vizează și două grupuri energetice ale CEH.
Peste 56.000 de persoane își primesc în alte țări pensia dobândită în sistemul public din România, conform datelor oficiale consultate de Profit.ro.
Persoanele care nu îndeplinesc condiția stagiului minim de cotizare pentru a accede la o categorie de pensii din sistemul public vor avea posibilitatea să contribuie la sistem prin plata contribuțiilor de asigurări sociale pe o perioadă de 6 ani anterioară datei încheierii contractului de asigurare socială.
Transgaz a suspendat săptămâna trecută pentru câteva ore accesul trader-ului AIK Energy, principalul importator de gaze din România, la piața de gaze din cauza imposibilitățiii acestuia de a-și achita obligații de plată pe piața de echilibrare în valoare de peste 2 milioane de lei, susțin surse de pe piața de energie, confirmate și de reprezentanți ai statului pentru Profit.ro.
Apple a publicat vineri modificări ale unora dintre regulile de utilizare a App Store, relaxând unele restricții referitoare la serviciile de streaming al jocurilor, cursurile online și situațiile în care dezvoltatorii trebuie să utilizeze sistemul de achiziții prin intermediul aplicației, pentru care percepe un comision de 30%.
Ministerul Finanțelor derulează simulări referitoare la data de 25 octombrie, la care expiră posibilitatea firmelor de a amâna fără dobânzi și penalități obligațiile fiscale din starea de urgență/starea de alertă, însă o decizie nu a fost luată, a declarat astăzi ministrul Finanțelor, Florin Cîțu. Potrivit informațiilor Profit.ro, analiza Finanțelor înclină spre menținerea termenului de 25 octombrie, dar cu o abordare mai "prietenoasă" din partea ANAF, care ar trebui să sprijine firmele să se conformeze, de exemplu prin restructurarea și eșalonarea obligațiilor fiscale, și să nu treacă imediat la executarea acestora.
STB extinde plata călătoriei cu cardul bancar contactless, direct la validator, și pe liniile de tramvai 1 și 10, dar și pe linia de metrou ușor 41.
Poliția locală din Sectorul 2 al Capitalei a început să someze proprietarii mașinilor abandonate pe spațiul public. Proprietarilor le este pus în vedere să își ridice autovehiculul în termen de 10 zile, altfel acesta va fi declarat abandonat și ridicat de pe spațiul public, urmând a fi returnat doar în urma achitării taxelor aferente și costurilor datorate primăriei.
Guvernul va garanta 50% din facturile pentru bunuri și servicii, pe care agenții economici le vor putea deconta spre plată băncilor sau finanțatorilor care se vor înscrie în programul IMM Factor. De asemenea, dobânda în acest caz va fi subvenționată de stat, care va suporta și comisioanele de administrare.
Titularul unui cont SPV, serviciul online pentru persoane fizice și firme al ANAF, poate plăti în numele oricărei alte persoane fizice impozite sau contribuții evidențiate în Declarația Unică, a anunțat ANAF. Facilitatea a fost introdusă acum și vizează doar sumele pe care persoanele fizice le au de plată în urma depunerii Declarației Unice.
Plata taxelor pentru pașapoarte și permise auto va putea fi efectuată în Sistemul Național Electronic de Plată Online, respectiv pe www.ghiseul.ro.
Persoanele care nu îndeplinesc condiția stagiului minim de cotizare pentru a accede la o categorie de pensii din sistemul public vor avea posibilitatea să contribuie la sistem prin plata contribuțiilor de asigurări sociale pe o perioadă de 6 ani anterioară datei încheierii contractului de asigurare socială.
Valoarea și numărul tranzacțiilor de plată cu cardurile emise de prestatorii de servicii de plată rezidenți au crescut cu aproape 10%, de la începutul pandemiei COVID 19, în ritm anual, accelerând astfel procesul de digitalizare în sistemul bancar, potrivit analizei datelor statistice preliminare furnizate de bănci pentru BNR.
Guvernul va garanta 50% din facturile pentru bunuri și servicii, pe care agenții economici le vor putea deconta spre plată băncilor sau finanțatorilor care se vor înscrie în programul IMM Factor. De asemenea, dobânda în acest caz va fi subvenționată de stat, care va suport și comisioanele de administrare.
Firmele au declarat, dar fără să și plătească, 10,3 miliarde de lei până la finele lunii iunie în baza facilității acordate de Guvern în martie, prin care pot amâna plata fără riscul de executări/popriri din partea ANAF și fără să acumuleze dobânzi și penalități. Beneficiarii sunt, în principal, firmele mai mici, care au dificultăți legate de lichidități și acces mai greu la finanțare. Companiile mari, pentru care asigurarea de finanțări nu este o problemă la fel de complicată, au amânat în jur de 1,7 miliarde de lei. Facilitatea a fost extinsă în iunie până la data de 25 octombrie, astfel că, sumele acestea, măcar parțial, ar trebui să ajungă pe final de an la buget și să atenueze din creșterea deficitului bugetar.
Guvernul va acoperi 35% din remunerația cuvenită zilierilor din domeniile agriculturii, HoReCa, turism și organizare de evenimente, în timp ce în cazul sezonierilor din aceste domenii Executivul va acorda un sprijin în cuantum de 41,5% din costul salarial aferent zilelor lucrate.
CEH și-a redus aproape la jumătate vânzările de electricitate în ultimii 3 ani, de la precedenta tentativă de intrare în insolvență, iar încasările din vânzări au ajuns să acopere doar puțin peste o treime din costurile companiei. Producția proprie de cărbune, folosit ca materie primă energetică, a scăzut de la o medie lunară de 61.376 tone în 2016 la doar 33.951 tone pe lună în 2019.
Plățile online cu carduri Visa, unul dintre cei doi mari procesatori din România, au crescut cu peste 50% în aprilie 2020 față de aceeași perioadă a anului trecut, în condițiile în care sectorul comerțului electronic în România a înregistrat un avânt puternic după izbucnirea pandemiei de COVID-19.