Premierul Florin Cîțu a anunțat că secretarii de stat ai USR PLUS vor fi destituiți miercuri seară. Deciziile de eliberare din funcție a unor secretari de stat de la mai multe ministere, din aparatul propriu al vicepremierului, de la Agenția Națioală de Administrare Fiscală, dar și de la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni au fost deja publicate în Monitorul Oficial.
Prăbușirea coaliției guvernamentale din România ar putea perturba eforturile de consolidare fiscală, esențiale pentru îmbunătățirea perspectivei negative asociată calificativului 'BBB-' acordat României, potrivit Fitch Ratings.
Miniștrii USR-PLUS și-au depus în această dimineață demisiile la cabinetul premierului Florin Cîțu
Premierul Florin Cîțu a afirmat că așteaptă să vadă documentele oficiale privind retragerea miniștrilor USR PLUS din Guvern. ”Cred că răul cel mai mare pentru România a fost făcut când ei au ales să se asocieze cu AUR”, a afirmat premierul.
Miniștrii USR PLUS demisionează din Guvern, liderul Dan Barna anunțând că aceștia își depun mandatul.
Biroul Politic Național (BPN) al PNL a votat susținerea lui Florin Cîțu ca premier, potrivit unor surse politice.
O clădire cu risc seismic, veche de 100 de ani, din centrul Bucureștiului, în care a avut sediu Partidul Național Liberal, a fost scoasă la vânzare, după ce, în 2004, cu foarte puțin înainte de alegerile parlamentare și prezidențiale care l-au propulsat pe Traian Băsescu în funcția de președinte al țării, a provocat un scandal politic, fiind propusă atunci spre demolare printr-o hotărâre a Guvernului Adrian Năstase.
USR PLUS reclamă "amenințări" asupra secretarilor de stat PNL din ministerele conduse de miniștri ai formațiunii pentru a se prezenta la ședința de Guvern. "Facem apel la șeful Executivului să nu pună oamenii în situația de a încălca legea", subliniază reprezentanții USR PLUS.
Președintele Klaus Iohannis încearcă să aplaneze conflictul dintre USR PLUS și PNL, ieșind public cu un mesaj în care cere politicienilor să se întoarcă la agenda populației, la problemele cu adevărat importante ale societății.
Vicepremierul Dan Barna a anunțat, miercuri, că miniștrii USR PLUS nu vor participa la ședința de Guvern de la ora 19.00.
Fără o decizie în Coaliție în cazul programului „Anghel Saligny” din cauza neînțelegerii cu USR-PLUS, Florin Cîțu forțează lucrurile. Proiectul a fost introdus pe ordinea de zi suplimentară, fapt care a stârnit nemulțumirea USR-PLUS care a cerut scoaterea sa imediată.
Următoarele ședințe CGMB au fost pe 29 iunie, pe 6 și 19 iulie, precum și pe 2 august, proiectul de hotărâre menționat nefiind pe ordinea de zi publicată de PMB.
După patru ani la șefia PNL, Ludovic Orban susține că „sacrificiul pentru partid a fost total”, iar asta nu i-a adus câștiguri materiale sau personale.
Un politician PNL cu funcții de conducere atât în partid, cât și în administrația publică, numit vara trecută reprezentant al statului în Consiliul de Administrație al Delgaz Grid, companie cu rulaj anual de circa 1,5 miliarde lei, a demisionat, fiind înlocuit, în respectivul post de administrator de societate, de către soția sa, potrivit documentelor oficiale analizate de Profit.ro.
Mai mulți lideri ai PNL pregătesc un proiect de lege care ar trebui să rezolve, într-o bună măsură, problemele cauzate transportatorilor de către inspecțiile ANAF care vizează diurnele acordate șoferilor și reîncadrarea acestora ca venituri salariale, cu un grad ridicat de taxare. Inspecțiile ANAF vizează din urmă perioade de mai mulți ani și se sfârșesc cu impuneri pentru sume mari, care riscă să ducă spre faliment firmele din industria transportului de marfă, unul dintre cele mai competitive sectoare economice ale României în UE, cu o pondere importantă în balanța comercială și așa fragilă a României. Soluția gândită de parlamentarii PNL pentru a clarifica situația din trecut și pentru a pune capăt acțiunilor ANAF este o anulare a obligațiilor stabilite de către Fisc, returnarea sumelor acolo unde au fost plătite de contribuabili, precum și prevederea clară că ANAF nu mai poate reîncadra din urmă aceste sume.
Președintele Partidului Național Liberal, Ludovic Orban, afirmă, întrebat fiind despre ipoteza revenirii în fruntea Guvernului, dacă va câștiga alegerile din partid, că "asta e cea mai probabilă evoluție după Congresul PNL din 25 septembrie".
Președintele Iohannis a semnat, miercuri, decretul de numire a lui Dan Vîlceanu în funcția de ministru al Finanțelor Publice, după doar câteva ore de la validarea acestuia în Biroul Politic Național al PNL, unde singurul vot împotrivă a fost al lui Ludovic Orban.
Dan Vîlceanu a fost validat miercuri, în Biroul Politic Național al PNL, pentru Ministerul Finanțelor, a anunțat premierul Florin Cîțu, care a precizat că au fost prezenți 70% dintre președințiii de filiale. Singurul vot împotrivă a fost al lui Ludovic Orban. Dan Vîlceanu a declarat, după ședința BPN, că va face echipă bună cu premierul.
Președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban, anunță că va demisiona din această funcție dacă va pierde alegerile pentru un nou mandat la șefia Partidului Național Liberal. "Eu, dacă pierd alegerile, eu îmi scriu înainte de 25 septembrie demisia din funcția de președinte al Camerei Deputaților”, susține Orban, afirmând că, dacă Florin Cîțu va pierde alegerile interne, nu va mai avea legitimitatea de a rămâne în fruntea Guvernului.
A "lupta până la ultima mea picătură de sânge ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine" este o abordare neîntâlnită în istoria postdecembristă a României, motiv pentru care e normal să ne sperie ce se întâmplă în PNL, partid istoric, aflat la guvernare prin coaliție, în vremea unei crize mondiale.
Este vorba de 4 facturi de energie termică în valoare totală de circa 2.400 lei neplătite de PNL Sector 6, emise în decembrie 2020 și ianuarie 2021, însă speța ilustrează o problemă mai mare a Termoenergetica, dar și a altor furnizori de servicii comunitare de utilități publice.
Ciprian Ciucu este noul președinte al PNL București, el fiind votat de 498 dintre delegații la conferința de alegeri desfășurată sâmbătă, la Sala Polivalentă. Premierul Florin Cîțu i-a transmis lui Ciprian Ciucu că trebuie să reconstruiască împreună filiala liberală. „Fără compromisuri în 2024 și sunt sigur că PNL va fi prima opțiune a bucureștenilor”, a adăugat șeful Executivului, candidat la rândul său la funcția de președinte al formațiunii la Congresul din 25 septembrie.
Președintele Iohanis a promulgat, vineri, inițiativa legislativă prin care este acordată zi liberă plătită persoanelor care se vaccinează, inclusiv elevilor, studenților și militarilor. Proiectul prevede, de fapt, mai multe zile libere plătite - pentru prima doză, rapel și vaccinarea copilului - fără a le include în durata concediului de odlhnă, în cazul angajaților atât din sistemul public, cât și din sectorul privat.
Senatorul PNL Eugen Pîrvulescu este cercetat de DNA sub control judiciar după ce și-ar fi folosit influența, ca lider de filială, pe lângă membrii unor comisii de concurs de la Serviciul Județean de Ambulanță Teleorman, cărora le-ar fi cerut să îi dea subiectele pentru concursuri organizate pentru posturi de asistent medical și șofer. De asemenea, el le-ar fi solicitat să favorizeze candidații indicați de el pentru a obține aceste posturi.
Ludovic Orban a afirmat că a dat și oferă în continuare Partidului Național Liberal mintea sa, sufletul, inima, timpul, energia „și chiar și viața mea dacă este nevoie”. Acesta a menționat că nu există niciun fel de limită în efortul de care e capabil pentru a duce această formațiune pe primul loc.